Drept

1.- Autoratul şi coautoratul

Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

Coautorul este acea formă a participaţiei în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane.

1.1.- Condiţiile autorului (coautorului)

-Activitatea autorilor cât şi a coautorilor trebuie să fie îndreptată împotriva aceluiaşi obiect juridic.

-Participanţii să săvârşească în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Prin acte de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act de conduită exterioară, prin care se execută direct acţiunea sau inacţiunea socialmente periculoasă incriminată de lege.

          -Legătura subiectivă între coautori.

Sub aspect subiectiv, în caz de coautorat se cere ca toţi participanţii să acţioneze cu aceeaşi formă de vinovăţie, adică să fie cu intenţie, fie din culpă.

În caz de desistare, înainte de descoperirea faptei, pentru a fi apărat de răspundere penală coautorul trebuie să ia măsuri de a-i împiedica şi pe ceilalţi să săvârşească fapta prevăzută de lega penală.

Există unele infracţiuni la care coautorul nu poate să apară, deşi sunt susceptibile de celelalte forme ale participaţiei penale, instigarea şi complicitatea. Nu sunt susceptibile de forma coautoratului infracţiunile cu autor unic. Nu poate exista forma coautoratului la infracţiunile omisive, al cărui element material apare prin neîndeplinirea unei obligaţii de a face, impusă cu caracter personal.

2.- Instigarea

Instigator este persoane care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Datorită conţinutului psihic al instigării, instigatorul este denumit şi autor moral al infracţiunii, ca unul care face să se nască şi să se realizeze latura subiectivă a infracţiunii.

.1.- Condiţiile instigării

a.- Între obiectul juridic al faptei săvârşită de autor şi obiectul juridic al instigării, să existe identitate.

b.-Prezenţa a doi subiecţi – instigatorul şi instigatul.

c.- Activitatea instigatorului să fi avut drept urmare determinarea instigatului de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală, pe care o şi execută ulterior.

d.- Activitatea de determinare să fie săvârşită cu intenţie.

3.- Formele instigării

A.- După forma de vinovăţie cu care instigatul (autorul) săvârşeşte fapta se disting:

a.- instigarea urmată de executare – ce se caracterizează printr-o concordanţă între activităţile desfăşurate de instigator şi instigat, în sensul că instigatorul determină iar instigatul execută infracţiunea la care a fost determinat.

b.- instigarea neurmată de executare – se înţeleg activităţile de instigare a căror caracteristică constă în aceea că au avut efectul de a determina pe cel instigat să săvârşească fapta prevăzută de legea penală, ulterior acesta s-a răzgândit şi nu a comis nici un act de executare sau executarea începută a rămas în stadiul unei tentative nepedepsibile.

1. instigarea neizbutită (aparentă) sau îndemnul există atunci când instigatorul determină săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală însă persoana asupra căreia s-a exercitat determinarea nu acceptă, ceea ce înseamnă că instigatorul nu a reuşit să lămurească, să-i sădească în conştiinţă hotărârea infracţională.

B.- După mijloacele folosite de instigator:

a.- instigarea simplă – când mijloacele de determinare sunt simple, obişnuite

b.- instigarea calificată când pt. determinarea instigatului se folosesc mijloace deosebite ca: oferirea da daruri, exercitarea de presiuni.

1. C) După nr. persoanelor ce desfăşoară activitatea de instigare:
2. instigarea cu un singur instigator şi
3. coinstigarea care presupune cooperarea mai multor persoane la determinarea unei sau unor persoane să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Coinstigarea poate fi făcută concomitent sau succesiv. Dacă mai mulţi instigatori, fără a se cunoaşte, desfăşoară separat activităţi de determinare asupra aceleiaşi persoane se realizează un concurs de instigări.
4. După nr. persoanelor faţă de care se desfăşoară activitatea de instigare se disting:
5. instigarea individuală – când activitatea de determinare se desfăşoară asupra unei persoane sau asupra mai multor persoane determinate;
6. instigarea colectivă – ce se caracterizează prin instigarea unui număr nedeterminat de persoane să săvârşească o infracţiune sau infracţiuni. Datorită caracterului său periculos, dedus din modul de realizare instigarea colectivă este incriminată distinct ca infracţiune de sine stătătoare sub denumirea de instigare publică şi apologia infracţiunilor (art. 324 Cod penal).
7. După modul de acţiune al instigatorului pentru determinarea instigatului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală se disting:
8. instigarea imediată în care instigatorul se adresează nemijlocit instigatului pentru determinarea acestuia la săvârşirea infracţiunii;
9. instigarea imediată – când determinarea are loc prin intermediul altei persoane. Dacă mediatorul transmite hotărârea infracţională şi se limitează doar la acest rol el devine complice la săvârşirea infracţiunii, iar când la determinarea instigatului mediatorul are şi o contribuţie personală el devine coinstigator.
10. După modul deschis ori ascuns în care acţionează instigatorul pentru determinarea instigatului să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală instigarea poate fi:
11. instigare evidentă sau deschisă sau explicită – în care instigatorul expune deschis scopul sau, de a-l convinge la săvârşirea faptei de instigat;
12. instigarea insiduoasă sau ascunsă când instigatorul nu dă în vileag rolul său, când obţine determinarea instigatului, fără ca acesta să realizeze caracterul infracţional al faptei sale, la care a fost determinat.

G.- După rezultatul obţinut în determinarea instigatului la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală se disting:

1. instigarea cu efect pozitiv, reuşită – când instigatorul a reuşit să determine pe instigat să accepte hotărârea de a săvârşi infracţiunea;
2. instigarea cu efect negativ, în care instigatorul nu a reuşit să determine pe instigat să ia hotărârea de a săvârşi infracţiunea.

În cazul instigării cu efect pozitiv se poate distinge diferite stadii ale realizării activităţii instigatorului. Când instigatul a săvârşit fapta la care a fost instigat, sunt îndeplinite condiţiile unei instigări perfecte reuşite.

Când instigatul a început săvârşirea faptei, dar s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului – sunt realizate condiţiile instigării dar consecinţele juridice ale activităţii instigatorului şi instigatului sunt împiedicarea producerii rezultatului (art. 22 Cod penal) dar, instigatorul va răspunde penal după regulile prevăzute de art. 29 alin.1 Cod penal pentru instigare neurmată de executare. Când instigatorul a reuşit să-l determine pe instigat să ia hotărârea de a săvârşi infracţiunea, dar ulterior aceasta s-a răzgândit şi nu a trecut la săvârşirea faptei ori a trecut la săvârşirea faptei şi a realizat doar o tentativă nepdepsibilă, nu sunt realizate condiţiile instigării căci nu s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

Fapta instigatorului este o infracţiune de sine stătătoare şi pedepsită tot după regulile cuprinse în dispoziţiile din art. 29 alin.1 Cod penal şi sub denumire de instigare neurmată de executare.

5.- Complicitatea

1.- Noţiune

Este o formă a participaţiei penale ce constă în activitatea persoanei care, cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală sau care, înainte ori în timpul săvârşirii faptei promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă ulterior, promisiunea nu este îndeplinită.

2.- Condiţiile complicităţii

1. Între obiectul juridic al faptei prevăzută de legea penală săvârşită de autor şi obiectul juridic al actelor de complicitate, de regulă trebuie să existe identitate.
2. Sub raportul subiecţilor, trebuie să existe un autor şi un complice.
3. Sub aspectul laturii obiective se cere ca să existe o faptă a autorului care a săvârşit nemijlocit infracţiunea prevăzută de legea penală, la care complicele a executat acte de înlesnire sau de ajutare.

“Ajutorul” – dat de complice priveşte activităţile desfăşurate de acesta în timpul executării faptei de către autor, ajutor ce poate consta în oferirea armei cu care se săvârşeşte infracţiunea, deschiderea unei uşi prin care autorul poate fugi de la locul faptei, îndemnul de a continua săvârşirea faptei, asigurarea pazei pentru a da alarma în caz de descoperire a faptei.

“Înlesnirea” priveşte activităţile complicelui desfăşurate anterior infracţiunii care se situează în faza de pregătire a săvârşirii infracţiunii.

Înlesnirea poate consta atât în activităţile materiale de procurare a mijloacelor, a instrumentelor, adaptarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii.

“Promisiunea” de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului are loc înainte de comiterea infracţiunii sau cel mai târziu până în momentul comiterii infracţiunii şi reprezintă o încurajare a autorului în comiterea faptei, indiferent dacă promisiunea se realizează sau nu.

d.- Din punct de vedere subiectiv se cere ca în caz de complicitate, complicele să acţioneze cu intenţie directă sau  indirectă în ceea ce priveşte ajutorul pe care-l dă autorul în comiterea faptei.

Vinovăţia sub forma intenţiei este necesară pentru existenţa complicităţii numai pentru complice nu şi pentru autorul infracţiunii care poate săvârşi fapta atât cu intenţie, în care caz complicitatea este proprie sau perfectă art. 26 Cod penal cât şi din culpă sau fără vinovăţie, când participaţia este improprie sau imperfectă (art. 31 Cod penal).

B.- Felurile complicităţii.

În funcţie de natura ajutorului dat, complicitatea poate fi de două feluri: morală şi materială.

1. Complicitatea morală constă în activitatea desfăşurată de către complice, prin care se ajută din punct de vedere moral la pregătirea sau executarea unei infracţiuni.
2. Complicitatea materială constă într-o activitate de ajutare, înlesnire efectivă sau sprijinire materială la pregătirea sau executarea faptei săvârşită de autor.

Ajutorul material îmbracă mai multe aspecte:

-Procurarea pentru autor a unor instrumente sau mijloace cu ajutorul cărora acesta săvârşeşte fapta penală, cum ar fi: obiecte, arme.

-Confecţionarea sau adaptarea pentru autor a unor instrumente ori mijloace cu care să săvârşească fapta periculoasă.

-Înlesnirea sau ajutorul material dat de complice în timpul săvârşirii faptei.

Ţinând seama de momentul săvârşirii faptei complicitatea poate fi: anterioară sau concomitentă.

a.- Complicitatea anterioară constă în contribuţia dată  înainte de săvârşirea faptei.

1. Complicitatea concomitent constă în contribuţia dată concomitent cu săvârşirea faptei şi anume acte de ajutor în cursul executării.

În raport de relaţia dintre activităţi: complicitatea este mijlocită şi nemijlocită.

-Complicitatea mijlocită există atunci când sprijinul este dat prin intermediul altui participant care poate fi instigatorul sau un alt complice.

-Complicitatea nemijlocită există atunci când sprijinul este acordat de complice direct autorului. În funcţie de forma pe care o îmbracă ajutorul dat autorului, complicitatea este prin acţiune sau prin inacţiune.

-Complicitatea prin acţiune constă în efectuarea de acte de înlesnire sau de ajutor la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

-Complicitatea prin inacţiune constă în neîndeplinirea de către complice a unor acte pe care era obligat să le îndeplinească.

După forma de vinovăţie cu care autorul săvârşeşte fapta complicitatea poate fi : proprie sau improprie.

-Complicitatea proprie, când şi autorul săvârşeşte fapta cu intenţie, când se realizează coeziunea psihică între complice şi autor.

-Complicitatea improprie, când autorul săvârşeşte fapta din culpă sau fără vinovăţie.

6.- Participaţia improprie

A.- Noţiune şi caracterizare

Este acea formă de participaţie penală la care persoanele care săvârşesc prin voinţa comună, o faptă prevăzută de legea penală nu au toate aceeaşi atitudine psihică, nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, unii participanţi lucrând cu intenţie alţii din culpă sau din vinovăţie.

În cazul participaţiei improprii contribuţiilor participanţilor la comiterea infracţiunii sunt realizate sub diferite forme de vinovăţie, unii acţionează din intenţie, alţii din culpă iar alţii chiar fără vinovăţie.

Participaţia improprie este posibilă la toate formele de participaţie, adică poate exista sub forma coautoratului, a instigării şi a complicităţii. Spre deosebire de participaţia proprie în care participanţii acţionau cu intenţie în cazul participaţiei improprii din intenţie acţionează obligator instigatorul sau complicele, iar autorul poate acţiona din culpă sau fără vinovăţie.

Reglementarea în legislaţia penală română a participaţiei improprii este o reflectare a concepţiei realiste, din doctrină potrivit cu care unitatea în raport cu care se apreciază contribuţiile mai multor personaje, este fapta prevăzută de legea penală, la săvârşirea căreia participanţii pot acţiona unii din intenţie, alţii din culpă şi alţii fără vinovăţie.

Prin reglementarea participaţiei improprii s-au dat soluţii diferitelor situaţii ivite în practică, înlăturându-se totodată ficţiunile la care s-a recurs în doctrina penală a “autorului mediat” pentru a face posibilă sancţionarea instigatorului care a determinat cu intenţie pe instigat să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală iar acesta a săvârşit fapta fără vinovăţie.

Teza “autorului mediat”, a autorului de la distanţă, a autorului de mână lungă (longa manus) cum mai este cunoscută în doctrina penală, presupune în esenţă considerarea ca autor mediat al infracţiunii pe instigatorul care determină cu intenţie pe o altă persoană să săvârşească o infracţiune şi care săvârşeşte acea faptă, dar fără vinovăţie fiind: responsabil, minor sub 14 ani, în stare de beţie accidentală completă ori în eroare de fapt.

Cum fapta nu este infracţiune în raport cu autorul ei, instigatorul nu putea fi participant decât la o infracţiune, s-a ajuns la soluţia că instigatorul este autorul mediat, care s-a folosit de autorul adevărat ca de un instrument. Această teorie a “autorului mediat” are şi inconveniente în cazul instigării la o infracţiune ce presupune un subiect calificat şi care ar săvârşi fapta fără vinovăţie.

B.- Modalităţile participaţiei improprii.

După natura contribuţiei la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală şi în raport cu vinovăţia celui care îşi aduce contribuţia se pot distinge următoarele modalităţi ale participaţiei improprii:

a.- modalitatea intenţie şi culpă în care contribuţia participantului este dată cu intenţie la fapta săvârşită de autor din culpă;

b.- modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie în care contribuţia participantului este dată cu intenţie la fapta săvârşită de autor fără vinovăţie;

c.- modalitatea culpă şi intenţie în care contribuţia participantului este din culpă la fapta săvârşită de autor cu intenţie;

d.- modalitatea lipsă de vinovăţie şi intenţie în care contribuţia participantului este fără vinovăţie la fapta săvârşită de autor cu intenţie.

În legislaţia penală au fost reţinute numai primele două forme de participaţie.

a.- Modalitatea intenţie şi culpă. În această modalitate participaţia improprie, constă potrivit dispoziţiei art. 31 alin.1 Cod penal în deter­minarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană  a unei fapte prevăzute de legea penală. Activităţile de determinare sunt specifice instigării, iar cele de înlesnire sau ajutare sunt specifice complicităţii şi se desfăşoară cu intenţie, iar autorul săvârşeşte fapta din culpă. Participaţia improprie în această formă îmbracă două forme: Instigare improprie şi complicitate improprie.

Modalitatea coautorului în care unii coautori au acţionat din intenţie şi alţii din culpă nu are nevoie de reglementare, căci fiecare autor răspunde pentru fapta sa potrivit cu vinovăţie. Dacă fapta săvârşită de autor nu este incriminată când este săvârşită din culpă, participaţia improprie nu este înlăturată, ci doar autorul nu se pedep­seşte instigatorul şi complicele se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea intenţionată la care şi-au adus contribuţia.

b.- Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie. În această modalitate participaţia improprie constă potrivit dispoziţiei art. 31 alin.2 Cod penal în determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie şi în această modalitate a participaţiei improprii ca de altfel în orice formă de participaţie, instigatorul şi complicele îşi aduce contribuţia la săvârşirea faptei cu intenţie, dar autorul comite fapta fără vinovăţie, găsindu-se în acel moment în eroare de fapt (art. 51 Cod penal); ori sub imperiul unei constrângeri fizice sau morale (art. 46 Cod penal) ori în stare de beţie accidentală completă (art. 49 alin.1 Cod penal) sau făptuitorul era minor (art. 50 Cod penal); sau iresponsabil (art. 48 Cod penal).

Determinarea, înlesnirea, ajutarea în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, cu intenţie de către persoane care săvârşesc fapta unele cu intenţie iar altele din culpă, iar altele fără vinovăţie, realizează atât forma participaţiei proprii când autorii au acţionat din intenţie, cât şi forma participaţiei improprii când autorul sau autorii au acţionat din culpă ori fără vinovăţie. Deci participaţia improprie poate fiinţa alături de participaţie proprie.

7.- Pedeapsa în caz de participaţie.

A.- Preliminarii. Stabilirea sistemului de sancţionare a partici­panţilor la săvârşirea unei infracţiuni a format obiect de controversă în literatura juridică, generată de preponderenţa, care ar trebui acordată aspectului subiectiv sau obiectiv, al contribuţiei participantului la săvârşirea infracţiunii.

Într-o opinie considerând preponderent criteriul subiectiv adică coeziunea subiectivă dintre participanţii care au urmărit realizarea aceloraşi fapte, aceluiaşi ţel, s-a susţinut necesitatea parificării pedepselor participanţilor, adică toţi participanţii indiferent de felul contribuţiei (autori, complici, instigatori), să fie sancţionaţi cu aceeaşi pedeapsă prevăzută de lege. În altă opinie, dându-se preponderenţă elementului obiectiv material al participaţiei, deosebirii cantitative şi calitative ale contribuţiilor participanţilor s-a susţinut sistemul diversificării sancţiunilor pentru participanţi. Diversificarea pedepselor pentru participanţi urmează a se face pornind de la pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Din sistemele preconizate în literatura juridică şi cunoscute în legislaţiile penale, în Codul penal român a fost consacrat sistemul parificării pedepselor cu colectivul diferenţierii sancţiunilor în funcţie de contribuţiile aduse la săvârşirea infracţiunii.

B.- Aplicarea pedepselor în cazul participaţiei proprii. Pentru sancţionarea participanţilor la săvârşirea unei fapte, cu aceeaşi formă a vinovăţiei în Codul penal român a fost consacrat sistemul parificării pedepselor, adică toţi participanţii vor  fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă de autor.

Ţinând  seama că la săvârşirea unei infracţiuni, contribuţiile parti­ci­panţilor sub raport obiectiv sunt totuşi distincte prin lege s-a prevăzut obligativitatea ca la stabilirea pedepsei să e aibă în vedere contribuţia participanţilor la săvârşirea infracţiunii şi criteriile generale de individualizare statornicite prin dispoziţiile art. 72 Cod penal.  Luarea în considerare a contribuţiei participanţilor la săvârşirea infracţiunii cu ocazia stabilirii  pedepsei concrete de către instanţa judecătorească nu apare numai ca o consecinţă a individualizării pedepselor ci şi ca o obligaţie expresă, stabilită prin dispoziţiile art. 27 Cod penal care prevăd stabilirea pedepsei în caz de participaţie.

a.- Aplicarea pedepsei în cazul coautoratului.

Parificarea pedepselor pentru participanţi nu presupune nici chiar în cazul coautoratului aplicarea aceeaşi pedepse pentru toţi autorii, fiind deopotrivă obligatorii criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 Cod penal, cât şi în cepe prevăzute în art. 27 Cod penal.

b.- Aplicarea pedepsei în cazul instigării. Instigatorul, potrivit sistemului parificării, se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor (art. 27 Cod penal). Între limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru autor se stabileşte pedeapsa pentru instigator ţinând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 Cod penal şi de contribuţia acestuia la săvârşirea faptei.

c.- Aplicarea pedepsei în cazul complicităţii.

Şi în cazul complicităţii proprii sistemului de sancţionare este prevăzut de art. 27 Cod penal. Pedeapsa pentru complice urmează a se stabili între limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă, ţinându-se seama de contribuţia acestuia la săvârşirea infracţiunii şi de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Contribuţia complicelui la săvârşirea infracţiunii este mai mică decât a autorului sau a instigatorului acesta nu ar justifica prevederea unui tratament penal mai blând pentru acesta fiindcă în realitate se pot ivi situaţii în care activitatea complicelui poate apare ca deosebit de periculoasă, când aplicarea unei pedepse aspre, mai mari decât pentru autor este necesară.

c.- Circumstanţele personale şi circumstanţele reale. Noţiuni.

Circumstanţele sunt împrejurările în care are loc comiterea faptei prevăzute de lege, împrejurări ce constau în stări, întâmplări, calităţi, însuşiri şi orice alte date ale realităţii sau date susceptibile să particu­larizeze fapta sau pe făptuitor. După cum circumstanţele privesc fapta sau pe făptuitor, se clasifică în circumstanţe reale şi circumstanţe personale.

Prin dispoziţiile art. 28 Cod penal, s-a prevăzut că circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrânge asupra celorlalţi, iar circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. Circumstanţele personale privesc făptuitorul şi pot fi în legătură cu atitudinea psihică a acestuia faţă de fapta prevăzută de legea penală la care a contribuit, situaţie în care circumstanţele personale sunt subiective.

Dacă circumstanţele pers. privesc particularităţile partici­pantului, aceste circumstanţe sunt de individualizare. Împărţirea cir­cums­tanţelor personale în subiective şi de individualizar are importanţă căci circumstanţele de individualizare pot intra în conţinutul legal al infracţiunii şi îşi pierd calitatea de circumstanţe personale, devin element constitutiv al infracţiunii şi sub acest aspect radiază faţă de toţi participanţii, în măsura în care le-au cunoscut sau prevăzut.

Circumstanţele reale sunt legate de împrejurările anterioare, concomitente sau posterioare săvârşirii faptei legat de mijloacele folosite, de împrejurările de loc, timp în care fapta s-a săvârşit, de rezultatul produs.

Comiterea de către autor a unei infracţiuni mai grave decât cea la care a fost instigat sau la care a fost sprijinit, va atrage răspunderea penală a instigatorului şi complicelui la infracţiunea realizată, numai în măsura în care rezultatul mai grav a fost prevăzut de aceştia. Dacă însă, autorul comite o faptă mai puţin gravă decât cea la care a fost instigat, ori sprijinit, această împrejurare reală va profita tuturor. Când autorul comite o altă faptă decât cea la care a fost instigat ori sprijinit de un complice, această împrejurare nu se răsfrânge asupra participanţilor căci nu s-a realizat de fapt o participaţie.

În acest caz instigatorul va răspunde eventual pentru fapta de instigare neurmată de executare (art. 29 C p).

D.- Tratamentul penal al instigării neurmată de executare. Existenţa instigării ca formă de participaţie este condiţionată de executarea faptei ori realizarea unei tentative pedepsibile de către autorul infracţiunii. Sub denumirea de instigare neurmată de executare sunt prevăzute în art. 29 Cod penal două situaţii:

a.- instigarea neurmată de un început de executare;

b.- instigarea neurmată de o executare pedepsibilă.

În prima situaţie instigatul deşi determină să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală nu trece la executare ori începe executarea şi realizează o tentativă nepedepsibilă. Într-o astfel de situaţie nu sunt îndeplinite condiţiile participaţiei – nu s-a comis o faptă prevăzută de legea penală. Instigatul însă va fi pedepsit pentru activitatea lui, dar nu ca participant ci ca autor al unei infracţiuni distincte cu o pedeapsă distinctă prevăzută de art. 29 Cod penal. Astfel, instigatorul devine autor al unei fapte distincte, eventualii complici ai acestuia vor fi traşi la răspundere penală, după regulile participării.

În cea de a doua situaţie când instigatorul a început executarea şi s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului sunt realizate condiţiile instigării. Instigatorul nu va fi pedepsit pentru că beneficiază de impuritatea prevăzută de art. 22 Cod penal, dar instigatorul va fi pedepsit ca participant, dar tot după dispoziţia art. 29 Cod penal care prevăd sancţionarea instigatorului în formele de instigare neurmată de executare cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special prevăzut pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general.

Dacă pedeapsa închisorii prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă atunci se aplică pedeapsa închisorii de la 2 ani la 10 ani. Sancţionarea actelor de instigare neurmate de executare are loc numai dacă infracţiunea la care s-a instigat este sancţionată cu o pedeapsă mai mare de 2 ani. Dacă prin actele executate de autor până în momentul desistării sau al împiedicării producerii rezultatului se realizează conţinutul unei alte infracţiuni, răspunderea penală atât a instigatorului, cât şi a instigatului urmează să se stabilească după regula parificării pentru infracţiunea realizată chiar dacă sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea la care s-a instigat este închisoarea de  2 ani sau mai mică (art. 29 alin.2 Cod penal).

E.- Împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei. Prin art. 30 Cod penal, s-a instituit o cauză de nepedepsire, de impunitate a participantului la săvârşirea unei infracţiuni dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia. Prin această dispoziţie se încurajează participanţii, oferindu-li-se impunitate dacă împiedică consumarea infracţiunii. Ca împiedicarea săvârşirii faptei de către participant să constituie cauză de impunitate se cer îndeplinite condiţii:

-să fi început executarea faptei de către autor;

-după începerea executării, participantul să fi intervenit eficient, împiedicând consumarea infracţiunii;

-intervenţia participantului care a dus la neconsumarea infrac­ţiunii trebuie să aibă loc mai înainte de descoperirea faptei.

Cauza de impunitate prevăzută în art. 30 Cod penal pentru parti­ci­pant are în vedere nepdepsirea acestuia pentru tentativa realizată până în momentul intervenţiei lui care a împiedicat consumarea infracţiunii.

Dacă cel care împiedică consumarea infracţiunii este însuşi autorul, el va fi apărat de pedeapsă, şi împreună cu el şi complicele. Instigatorul însă, va răspunde penal după dispoziţiile art. 29 Cod penal. În cazul în care la săvârşirea faptei participă mai mulţi coautori şi numai unul ori unii împiedică consumarea, de această cauză de nepedepsire vor beneficia numai ei, ceilalţi participanţi – coautori, complici, instigatori vor răspunde penal pentru tentativa la infracţiunea realizată. Când împiedicarea consumării infracţiunii este realizată de complice, el va beneficia de impunitate, dar autorul coautorii, instigatorul, vor răspunde penal pentru tentativa realizată. Când tentativa realizată nu se pedepseşte, de aceasta vor profita autorii şi complicii iar instigatorul va răspunde cu pedeapsa proprie (art. 29 Cod penal).

F.- Pedeapsa în cazul participaţiei improprii. În cazul participaţiei improprii modalitatea intenţie şi culpă pentru sancţionarea partici­panţilor s-a consacrat prin dispoziţiile art. 31, alin.1 Cod penal, sistemul diversificării pedepselor. Întrucât instigatorul şi complicele contribuia cu intenţie la săvârşirea faptei – ei urmează să fie sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie, iar autorul deoarece a comis fapta comisă din culpă. Dacă fapta săvârşită din culpă nu este incriminată autorul nu va fi pedepsit.

În modalitatea intenţie şi lipsa de vinovăţie a participaţiei improprii instigatorul şi complicele care au contribuit cu intenţie la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută în cazul participaţiei improprii modalitatea intenţie şi culpă. Deoarece autorul a acţionat fără vinovăţie, el nu va fi tras la răspundere penală – lipsind temeiul acesteia, săvârşirea unei infracţiuni (art. 17 alin.2 Cod penal). Şi în cazul participaţiei improprii sunt incidente dispoziţiile prevăzute în art. 28 – 32 Cod penal privitoare la circumstanţele reale şi personale; privitoare la împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei (art. 31 alin. final Cod penal).