1.- Preliminarii
Lipsa pericolului social care conduce la înlăturarea caracterului penal al unei fapte cuprinde mai multe aspecte:
A.- Pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii lipseşte în anumite situaţii, stări, cazuri sau împrejurări prevăzute de lege.
B.- Pericolul social caracteristic infracţiunii lipseşte în cazul faptelor concrete şi pentru car nu este necesară aplicarea unei pedepse.
2.- Lipsa pericolului social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii
Pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii este înlăturat în anumite stări, situaţii, împrejurări prevăzute de lege.
a.- Pericolul social este înlăturat pentru anumite fapte determinate prin legea care prevede atât fapta al cărui pericol este înlăturat cât şi împrejurarea în care este înlăturat pericolul social.
b.- Pericolul social este înlăturat pentru anumite acte inerente desfăşurării unor activităţi permise de lege.
c.- Sunt considerate ca lipsite de pericol social şi faptele comise din culpă, dacă legiuitorul le-a incriminat numai atunci când sunt săvârşite cu intenţie.
d.- Pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii este înlăturat, pe cale de consecinţă când fapta este săvârşită fără vinovăţie.
Efecte. Fapta care nu prezintă pericol social al infracţiunii nu este infracţiune şi pe cale de consecinţă nu atrage răspunderea penală.
3.- Lipsa pericolului social concret al faptei prevăzută de legea penală.
A.- Preliminarii
Caracterul penal al faptei este înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de pericol necesar al unei infracţiuni. Este posibil ca în concret fapta săvârşită, deşi formal să îndeplinească toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracţiune, adică este prevăzută de legea penală, este săvârşită cu vinovăţie cerută de lege dar pericolul social să nu evidenţieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune.
În legislaţiile penale sunt înscrise dispoziţii potrivit cu care fapta lipsită de pericolul social concret necesar al unei infracţiuni nu este infracţiune şi nu atrage astfel răspunderea penală.
O astfel de dispoziţie a fost înscrisă în Codul penal român anterior în art. 1 alin.3 prin modificarea adusă în anul 1960, Codul penal român adoptat în 1968 nu a mai prevăzut o astfel de dispoziţie care ar fi fost incompatibilă cu principiul legalităţii în dreptul penal.
Legiuitorul român prin Legea nr.6 /1973 a modificat dispoziţiile art. 18 oferind posibilitatea organelor de aplicare a legii să aprecieze pericolul social concret al faptei şi să decidă dacă este necesară ori nu aplicarea unei pedepse.
B.- Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzută de legea penală care nu prezintă gradul concret de pericol social infracţional.
a.- Noţiune şi caracterizare.
Prin modificarea art. 18 Cod penal şi introducerea art. 18(1) Cod penal s-a creat cadrul legal de rezolvare a problemei ce priveşte lipsa de pericol social infracţional al faptei prevăzută de legea penală. Prin aceste dispoziţii se stabileşte pentru organul de aplicare a legii, sarcina de a stabiliza baza unor criterii legale prevăzute în art. 18(1) alin.2 Cod penal – dacă fapta săvârşită de făptuitor prezintă sau nu gradul de pericol social necesar Pt. caracterizarea acesteia ca infracţiune.
b.- Natura juridică
Într-o opinie s-a susţinut că prin introducerea art. 18(1) Cod penal s-a creat posibilitatea dezincriminării, judiciare în cadrul căreia organele judiciare au obligaţia de a examina pericolul social concret al faptei pentru a stabili dacă aceasta prezintă un grad de gravitate atât de pronunţat încât să atribuie faptei caracterul unie infracţiuni.
O astfel de opinie a fost respinsă căci dezincriminarea este o activitate specifică şi exclusivă a legiuitorului iar în cazul aplicării art. 18(1) Cod penal, judecătorul sau procurorul nu procedează la o dezincriminare.
În literatura juridică s-a subliniat întemeiat că sancţiunile aplicabile pentru fapta lipsită de pericol social caracteristic unei infracţiuni, nu trebuie să conducă la concluzia că instituţia juridică prevăzută de art. 18(1) Cod penal reprezintă o formă de înlocuite a răspunderii penale.
Fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericolul social caracteristic al infracţiunii nu poate fi socotită nici contravenţie, de care s-ar apropia, dar care are sediu de reglementare în alte acte normative decât legea penală.
Considerăm că instituţia introdusă prin art. 18(1) Cod penal reprezintă, în ultimă analiză, tot o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, prin înlăturarea trăsăturii esenţiale a pericolului social.
Instituţia prevăzută în art. 18(1) Cod penal este deci o cauză care înlătură caracterul penal al faptei prin neîntrunirea gradului de pericol social caracteristic infracţiunii.
Datorită acestei particularităţi – antrenarea unei răspunderi cu caracter administrativ – a fost necesară prevederea specială a acesteia în Codul de procedură penală (art. 10 alin.1 lit. b(1)) şi nu era suficientă prevederea art. 10 lit. e Cod procedură penală care se referă doar la cauzele cuprinse sub această denumire (art. 44 – 51 Cod penal).
C.- Condiţiile în care fapta prevăzută de legea penală nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături caracteristice o atingere minimă adusă valorii sociale ocrotite penaliceşte şi prin aceasta reliefează o lipsă vădită de importanţă. Instituţia prevăzută în art. 18(1) Cod penal nu va putea fi incidentă în cazul unor fapte grave cum este omorul căci prin valoarea deosebită a obiectului ocrotirii penale nu s-ar putea susţine că atingerea este minimă.
D.- Criterii de apreciere a gradului de pericol social. Prevederea condiţiilor în care o faptă prevăzută de legea penală nu are caracter penal asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează pericolul social concret cu evitarea arbitrariului, subiectivismului, abuzurilor.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de : modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana şi conduita făptuitorului.
Criteriile prevăzute de lege se folosesc împreună pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise şi necesitatea ori inulitatea pedepsei în cazul concret.
a.- Modul şi mijloacele de săvârşire pot reliefa un pericol concret suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, când au fost folosite mijloacele de săvârşire periculoase ori prin numărul mare de acte comise.
b.- Dacă scopul urmărit de făptuitor pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă pentru satisfacerea unei trebuinţe. Când infracţiunea a fost comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracţiuni, pericolul social de data aceasta este ridicat şi suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune.
c.- Împrejurările în care fapta a fost comisă sunt relevante pt, cunoaşterea pericolului social al acesteia şi al făptuitorului. Dacă fapta a fost comisă în împrejurări agravante ori profitând de situaţia creată de o calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracţiune.
Dimpotrivă, fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor pot reliefa un pericol social scăzut.
d.- Urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Când prin fapt s-a produs un prejudiciu foarte mic, fapta după acest criteriu nu are pericolul social suficient al unei infracţiuni.
e.- Persoana şi conduita făptuitorului este examinată de asemenea pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise de acesta. Se ţine seama de atitudinea făptuitorului înainte de săvârşirea faptei, după săvârşirea acestea, de antecedentele penale, de orice circumstanţe personale ale acestuia.
Antecedentele penale ale inculpatului îşi relevă importanţa în caracterizarea gradului de pericol social al faptei.
E.- Efecte juridice.
Fapta lipsită de pericol social concret caracteristic infracţiunii nu are caracter penal şi deci nu atrage pe cale de consecinţă răspunderea penală pentru faptă. Întrucât fapta prezintă totuşi un pericol social, ea va atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ prevăzută de legea penală. Aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este obligatorie ori de câte ori se constată că pericolul social concret al faptei săvârşite nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, căci fapta are un anumit pericol social. Dacă făptuitorul a comis mai multe fapte, considerate ca lipsite de pericol social al unei infracţiuni, se va aplica o singură sancţiune cu caracter administrativ prevăzută de legea penală.