1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În Codul Penal ea poate fi dată, numai reeşind din noţiunea de infracţiune şi dirijîndu-se de multitudinea de circumstanţe, care exclud pericolul faptei. Semnele inedite ale unei infracţiuni sunt de regulă, reeşind de asemenea din Codul Penal al R. Moldova: pericolul social, vinovăţia, pedeapsa etc. Aceste semne ale infracţiunii sunt independente şi crează un tot întreg. Însă, este evident faptul, că locul principal îi aparţine primului semn, adică pericolului social. Anume el condiţionează natura materială şi de clasă al infracţiunii în societate, determină, de ce leguitorul a  clasificat ca infracţiune anumite fapte. Numai caracterul de pericol social determină în genere infracţiunea, dar el trebuie să fie neapărat în legătură cu celelalte semne ale infracţiunii.

În literatura de specialitate, legitima apărare (împreună cu extrema necesitate), de obicei, se caracterizează circumstanţe ce înlătură pericolul social al faptei, sau caracterul nelegitim, ori ca circumstanţă care înlătura şi una şi alta[1]. Uneori se menţionează, că legitima apărare este acea circumstanţă, care înlătură fapta periculoasă sau că ea exclude răspunderea penală[2].

Însă, nici una din caracteristicile aduse legitimei apărări nu este indeajunsă. Nu trebuie să limităm legitima apărare numai la faptul, că ea este o circumstanţă care înlătură pericolul social sau fapta periculoasă. Legitima apărare trebuie examinată ca aşa o stare sau situaţie, în care acţiunile de apărare ale persoanei sunt lipsite de particularităţile infracţiunii. Acţiunea care nu prezintă pericol social, este lipsită de semnele infracţiunii penale, de vinovăţie şi de pedeapsă. Rezultă, că legitima apărare presupune lipsa semnelor de infracţiune a faptei persoanei în momentul săvîrşirii ei.

Lipsa semnelor faptei periculoase în acţiuni de apărare în legitima apărare, înseamnă lipsa componenţei de infracţiune, care este baza răspunderii penale, după Codul Penal al Republicii Moldova. În aşa situaţie ar fi mai corect de vorbit nu despre eliberarea de la răspunderea penală pentru fapta săvîrşită în stare de legitimă apărare, ci despre lipsa în acest caz a unei baze legitime de a fi trasă la răspundere persoana care se apără, dacă legitima apărare corespunde situaţiei. În aşa fel, acţiunile de apărare în legitima apărare nu se califică ca fapte periculoase li nici nu se pedepseşte. Mai mult ca atît, sunt nişte acţiuni binevenite. Prin existenţa stării de legitimă apărare, nu se poate porni proces verbal, însă chiar dacă se porneşte, el este oprit conform codului de procedură penală, despre lipsa în faptă a componentei de infracţiune.

Conform Codul Penal al Republicii Moldova, art. 13, nu constituie infracţiune acţiunea care întruneşte trăsătura unei fapte prevăzută de partea specială a acestui Cod, ea a fost săvîrşită în stare de legitimă apărare, adică pentru apărarea intereselor ţării, a intereselor obşteşti ale persoanei sau a dreptului celui ce apără ori a unei alte persoane împotriva unui atac periculos social, prin cauzarea unei vătămări celui care atacă, dacă nu au fost depăşite limitele legitimei apărări.

Apărarea în stare de legitimă apărarea unui interes social sau personal constituie un drept al fiecărui cetăţean al ţării, dar nici de cum nu este o obligaţie de drept. Însă nu poate fi supus îndoielii faptul, că îndeplinirea legitimei apărări este o obligaţiune morală. Din acest punct de vedere, este privit faptul cînd apărarea unui interes social sau personal este în obligaţia unei persoane, care îşi execută obligaţiile de serviciu. Refuzul de la apărare în astfel de cazuri nu va considerat ca neîndeplinirea legitimei apărări, ci ca încălcarea legii, neîndeplinirea obligaţiunilor de serviciu. În literatura de specialitate există o părere, după care, în multe cazuri dreptul la legitima apărare se transformă în obligaţie de drept a îndeplinirii ei[3].

În literatura de specialitate de peste hotare institutul legitimei apărări este de asemenea bine recunoscut şi joacă un rol destul de important în viaţa fiecărei persoane. Dreptul englez recunoaşte după fiecare cetăţean dreptul la legitimă apărare în caz de atac violent sau cu caracter de infracţiune, ori dacă fapta este îndeplinită contra persoanei care îndeplineşte acest drept.

Referindu-ne la istoricul legitimei apărări, este necesar de menţionat ideile lui Heghel, care, reeşind din teoria pedepsei ca drept de infracţiune, vorbeşte despre dreptul la legitima apărare ca un “adevăr absolut mizer”[4].

        Criminalistul rus Cristeacovski fundamentează dreptul la legitima apărare, ca fiind un drept natural al omului, reeşind din teoria liberală[5]. Aşa filosofi ca Belinskii, Dobroliubov, Radiscev, Cernîşevskii s. a. îşi au contribuţia lor  în filosofia dreptului penal şi în deosebi au unele idei democratice referitor la legitima apărare. Reeşind din condiţiile perioadei date, ei îndreptăţeau dreptul la legitima apărare al ţăranilor.

        Conţinutul institutului dreptului la legitima apărare în literatura de specialitate şi în Codul Penal al Republicii Moldova este determinat în primul rînd, de  cercul de interese pe care cetăţenii pot să şi le apere în stare de legitimă apărare şi, în al doilea rînd, cercul de persoane care dispun de dreptul la legitima apărare.

        Codul Penal al Republicii Moldova evidenţiează un cerc larg de interese obşteşti şi individuale, apărate prin intermediul legitimei apărări, dar de asemenea şi cercul de persoane, care dispun de dreptul real de a apăra anumite interese în stare de legitimă apărare. Conform Codului Penal al Republicii Moldova,  art. 13, dreptul la legitima apărare apare în rezultatul atentatului ce prezintă pericol social pentru orice interes, atît social , cît şi personal. De asemenea în acest articol se prevede posibilitatea apelării la legitima apărare în cazul apărării intereselor ţării. Acţiunile îndreptate pentru apărarea intereselor ţării se pot expune în formă de preîntîmpinare violentă sau act de diversiune – în cazul unui atac de teror, acţiuni violente contra persoanelor care încalcă hotarele ţării.

        Codul Penal prevede legitima apărare pentru orice interes social. Legitima apărare a intereselor sociale prevede apărarea proprietăţii, etc. Ea este prevăzută de asemenea cînd este pusă în pericol securitatea socială şi ordinea  socială. Ca drept exemplu, poate servi legitima apărare contra acţiunilor de huliganism. Legitima apărare este prevăzută şi în cazurile cînd este pusă în pericol activitatea aparatului de stat sau autoritateea publică. De exemplu, a pune capăt acţiunilor unei persoane în mod violent, care impune reprezentantul puterii care îndeplineşte obligaţii de drept public, să îndeplinească nişte obligaţii nelegitime, etc.

        Legitima apărare a intereselor statului, intereselor sociale, a proprietăţii, este prevăzută aproximativ de toate codurile penale ale lumii.

        Paralel cu permiterea apărării în stare de legitimă apărare a intereselor sociale, dreptul penal permite larg legitima apărare a intereselor individuale. Reeşind din principiile generale ale dreptului constituţional referitor la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptul la legitima apărare a intereselor individuale prevede apărarea în caz de necesitate a vieţii, sănătăţii, libertăţii, demnităţii, proprietăţii individuale şi alte drepturi ale cetăţenilor, ca dreptul la inviolabilitatea domiciliului. Codul Penal al Republicii Moldova prevede în art. 13 dreptul la legitima apărare pentru personalitate (individ) şi drepturile persoanei care se apără.

        O trăsătură principială a legitimei apărări este nu numai faptul că cuprinde un cerc larg de interese  care se pot apăra, dar şi recunoaşterea după fiecare persoană a acestui drept ale cărei interese sunt puse în pericol. Prin urmare, apărarea în stare de legitimă apărare nu numai ale intereselor unei persoane, dar şi ale altor persoane reese din moralul persoanei, ea nu constitue o obligaţie.

 

[1] Советское уголовное право, чясть общая, M., 1959;

[2] А. Н. Трайнин, Сотав преступления, pag. 185;

[3] В. Ф. Кириченко, Основные вопросы учения о необходимой обороны, M., 1948;

[4] Heghel, Filosofia dreptului;

[5] А. Ф. Кистяковский, Элементарный учебник общего уголовного права, pag. 413, 1988; 

Loading...