Secţiunea I. Noţiune şi caracterizare
- A) Noţiune.
Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal menite să lărgească gama de sancţiuni necesare prevenirii fenomenului infracţional.
- B) Caracterizare:
- a) sunt sancţiuni de drept penal;
- b) se iau împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală;
- c) luarea măsurilor de siguranţă este determinată de necesitatea prevenirii repetării de fapte periculoase în viitor.
Secţiunea II. Condiţii generale în care se pot lua măsurile de siguranţă
- a) făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
- b) prin săvârşirea faptei să se fi dat în vileag o stare de pericol a făptuitorului care poate constitui în viitor sursa săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală;
- c) Combaterea stării de pericol să nu fie posibilă doar prin aplicarea de pedepse ci prin luarea de măsuri de siguranţă.
Secţiunea III. Cadrul măsurilor de siguranţă
Potrivit dispoziţiilor art. 112 C.pen. măsurile de siguranţă sunt:
- obligarea la tratament medical;
- internarea medicală;
- interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie;
- interzicerea de a se afla în anumite localităţi,
- expulzarea străinilor;
- confiscarea specială.
După natura lor, măsurile de siguranţă se pot împărţi în:
- măsuri cu caracter medical;
- măsuri restrictive de drepturi;
- măsuri privative de bunuri.
CAPITOLUL II. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ ÎN SPECIAL
Secţiunea I. Obligarea la tratament medical
- Noţiune
Obligarea la tratament medical este o măsură de siguranţă cu caracter medical şi constă în obligarea făptuitorului, care din cauza intoxicării cronice prin alcool, stupefiante, ori alte asemenea substanţe prezintă pericol pentru societate, de a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
- Condiţii în care se poate lua măsura de siguranţă:
- a) Măsura obligării la tratament medical se ia numai împotriva făptuitorului;
- b) făptuitorul să prezint pericol pentru societate din cauza unei boli, ori a intoxicării cronice prin alcool ori alte asemenea substanţe;
- c) instanţa să aprecieze că prin obligarea făptuitorului la tratament medical, starea anormală a acestuia va înceta şi nu va mai săvârşi fapte prevăzute de legea penală.
- Conţinutul măsurii de siguranţă
Obligarea la tratament medical constă în obligarea impusă făptuitorului, pe cale judiciară de a urma tratamentul medical stabilit de medicii specialişti prin prezentarea în mod regulat la locul şi datele stabilite pt. efectuarea tratamentului. Dacă făptuitorul obligat la tratament medical nu se reprezintă în mod regulat la tratament, instanţa judecătorească poate înlocui această măsură cu internarea medicală (art. 113 alin. 2 C.pen.).
- Durata măsurii de siguranţă
Măsura de siguranţă durează cât durează cauza care a determinat luarea acesteia, până la însănătoşirea făptuitorului.
Când se constată că a intervenit însănătoşirea, măsura de siguranţă se revocă, când tratamentul medical a fost efectuat în timpul detenţiei şi nu a intervenit însănătoşirea până la terminarea executării pedepsei, tratamentul medical va continua în libertate, fostul condamnat urmând să se prezinte cu regularitate la unitatea sanitară stabilită pentru efectuarea tratamentului.
Secţ. II. Internarea medicală
- Noţiune
Internarea medicală este măsura de siguranţă ce constă în internarea făptuitorului are este bolnav mintal sau toxicoman şi care se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, într-o instituţie medicală de specialitate până la însănătoşire (art. 114 C.pen.).
- Condiţii în care se poate lua măsura de siguranţă
- a) Internarea medicală se poate lua numai împotriva făptuitorului. Faţă de o persoană bolnavă mintal ori toxicomană care nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se pot lua măsuri de ocrotire prevăzute în Decretul nr. 313/980 privind asistenţa bolnavilor psihic periculoşi.
- B) Făptuitorul să fie bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate. Internarea medicală nu se poate lua împotriva făptuitorului care nu era iresponsabil ci doar prezintă tulburări de comportament ce constituie simple elemente de individualizare a pedepsei.
- C) Internarea medicală se va lua dacă instanţa de judecată apreciază că starea de pericol a făptuitorului bolnav mintal ori toxicoman poate fi înlăturată prin această măsură de siguranţă.
- Conţinutul măsurii
Internarea medicală constă în internarea forţată a făptuitorului bolnav mintal sau toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol social într-o instituţie de specialitate unde este supus unui tratament medical obligatoriu până la însănătoşire. Internarea medicală poate fi luată cu caracter provizoriu şi în timpul urmăriri penale de către procuror, ori în timpul judecăţii de instanţa judecătorească pentru aceleaşi raţiuni ca şi în cazul obligării la tratament medical.
- Durata măsurii
Internarea medicală se ia pe o durată nedeterminată şi durează până la însănătoşirea făptuitorului, când se revocă. Dacă în timpul internării medicale se observă o ameliorare, se poate înlocui cu măsura obligării la tratament medical.
Secţiunea III. Interzicerea unei funcţii sau profesii
- Noţiune
Interzicerea unei funcţii sau profesii este măsura de siguranţă ce se poate lua faţă de făptuitorul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze - care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupaţii pentru a împiedica săvârşirea altor asemenea fapte în viitor.
Starea de pericol ce îşi are izvorul în inaptitudinea făptuitorului şi se poate datora:
- nepregătirii;
- incapacităţii psiho-fizice;
- lipsei de cunoaştere necesare;
- nepăsării faţă de regulile şi cerinţele de care depinde buna desfăşurare a activităţii.
- Condiţii în care se poate lua măsura de siguranţă:
- a) interzicerea unei funcţii sau profesii se poate lua numai împotriva persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
- b) fapta să fi fost săvârşită în exercitarea funcţiei sau profesiei făptuitorului;
- c) săvârşirea faptei să se datoreze incapacităţii ori altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei funcţii exercitării unei profesii;
- d) existenţa acestor cauze creează o stare de pericol prin posibilitatea comiterii altor fapte în viitor;
- e) instanţa să aprecieze că înlăturarea stării de pericol şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se poate realiza prin luarea măsurii de siguranţă prevăzute de art. 115 C.pen.
- Conţinutul măsurii
Măsura de siguranţă constă în interdicţia impusă făptuitorului de a mai ocupa funcţii ori de a exercita profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta prevăzută de legea penală.
- Durata măsurii
Încetarea cauzei care a determinat luarea măsurii face posibilă revocarea acesteia. Revocarea se face la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea măsurii de siguranţă au încetat (art. 115 alin. 2 C.pen.).
Secţiunea a IV-a. Interzicerea de a se afla în anumite localităţi.
A.Noţiune
Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi, constă în interzicerea condamnatului de a se afla o anumită perioadă de timp în localitatea sau localităţile stabilite prin hotărârea de condamnare.
- Condiţii pentru luarea măsurii
- a) măsura interzicerii de a se afla în anumite localităţi se poate lua numai împotriva infractorului;
- b) durata condamnării şi natura infracţiunii pentru care a fost pedepsit infractorul. Este necesar ca infractorul să fie pedepsit la pedeapsa închisorii de cel puţin 1 an şi anterior să mai fi fost condamnat. Această condiţie ca infractorul să mai fi fost anterior condamnat nu mai este necesară dacă pentru infracţiunea săvârşită instanţa pronunţă o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani art. 116 alin. 2 C.pen.).
- c) aprecierea instanţei ca prezenţa infractorului în localitatea unde a săvârşit infracţiunea ori în alte localităţi prezintă pericol grav pentru societate.
- Conţinutul măsurii.
Constă în interzicerea condamnatului de a se afla în localităţile anume prevăzute prin hotărâre judecătorească.
- Durata măsurii.
Interzicerea de a se afla în anumite localităţi se poate lua pe o durată de până la 5 ani, iar dacă pericolul subzistă, instanţa poate prelungi măsura dar prelungirea nu poate depăşi durata măsurii luate iniţial (art. 116 alin. 3 C.pen.).
Executarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi poate fi amânată sau întreruptă pentru cauză de boală ori alt motiv în condiţiile prevăzute de art. 436 alin. 3 C.proc.pen. măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere ori din oficiu când se apreciază că a încetat starea de pericol ce a determinat luarea acesteia dar nu mai devreme de un an de la data când a fost luată.
Secţiunea a V-a. Expulzarea
- Expulzarea este măsura de siguranţă ce constă în scoaterea în afara teritoriului ţării a cetăţeanului străin ori a persoanei fără cetăţenie care nu domiciliază în România, dacă a săvârşit o infracţiune şi se apreciază că rămânerea acestuia pe teritoriul României prezintă pericol social.
- Condiţiile în care se poate lua măsura de siguranţă:
- a) expulzarea se poate lua împotriva infractorului cetăţean străin ori persoanei fără cetăţenie care nu are domiciliul în România;
- b) cetăţeanul străin ori persoana fără cetăţenie şi fără domiciliu în România să fi săvârşit o infracţiune de competenţa instanţelor penale române;
- c) instanţa de judecată să aprecieze că rămânerea infractorului pe teritoriul ţării prezintă pericol social;
- d) expulzarea nu va putea fi luată dacă există motive serioase de a se crede că persoana faţă de care este incidentă această măsură, riscă să fie supusă la tortură în statul în care urmează să fie expulzată.
- Conţinutul măsurii
Expulzarea constă în îndepărtarea silită a infractorului străin de pe teritoriul româniei. Expulzarea se poate lua singură sau însoţind o pedeapsă, caz în care se va aduce la îndeplinire după executarea pedepsei (art. 117 alin. 3 C.pen.) ori stingerea pedepsei prin graţierea totală ori a restului de pedeapsă.
- Durata măsurii
Măsura expulzării se ia pe durată nedeterminată. Nerespectarea interzicerii de a se reîntoarce în ţară de către expulzat va constitui infracţiune pentru care va fi pedepsit şi din nou expulzat după executarea pedepsei.
Secţiunea a VI-a. Confiscarea specială
- Confiscarea specială constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a anumitor bunuri ce aparţin persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deţinere de către făptuitor prezintă pericolul săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală (art. 111 C.pen. alin. 2.).
- b) confiscarea specială se ia cu privire la anumite lucruri care au legătură cu săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori a căror deţinere este contracarării legii;
- c) instanţa de judecată să aprecieze că prin luarea măsurii de siguranţă este anihilat pericolul social, ce decurge din deţinerea anumitor lucruri, de a săvârşi unor fapte prevăzute de legea penală.
- Conţinutul măsurii
Confiscarea specială este o sancţiune de drept penal şi constă în scoaterea forţată din patrimoniul celor care le deţin şi trecerea în patrimoniul statului a lucrurilor anume determinate prin lege (art. 118 C.pen.).
- Categoriile de lucruri supuse confiscării speciale:
- a) Lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală, adică acele lucruri care au luat fiinţă prin săvârşirea faptei, care deci nu au existat înainte de săvârşirea faptei ca: bancnote false, titluri de credit false etc.;
- b) Lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, adică sunt ale infractorului (art. 118, lit. B, c.pen.).
Nu poate fi supus confiscării speciale atelajul care trebuia să fie folosit de inculpat pentru transportul bunurilor sustrase un astfel de lucru nu a servit şi nici nu a fost destinat să servească la comiterea infracţiunii de furt.
- C) Lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractor;
- d) Lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia (art. 118 lit. D pen.).
Dacă persoana vătămată nu este cunoscută sau nu cere să fie despăgubită, lucrurile sunt supuse confiscării. Când lucrurile dobândite prin infracţiune au fost înstrăinate, sumele ori lucrurile obţinute iau locul celor dobândite prin infracţiune şi confiscarea specială a acestora se poate dispune de asemenea, numai când nu servesc la despăgubirea persoanei vătămate.
- E) Lucrurile deţinute în contra dispoziţiilor legale. Adică lucrurile a căror deţinere constituie o faptă prevăzută de legea penală şi deci implicit ca orice faptă prevăzută de legea penală prezintă pericol social.