1.- Noţiune. Participaţia penală sau pluralitatea ocazională de infractori desemnează situaţia în care la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală au participat mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii acelei fapte.
2.Felurile participaţiei penale
În funcţie de aptitudinea psihică a participanţilor putem avea:
-participaţie proprie – când toţi participanţii acţionează cu o poziţie subiectivă identică şi anume cu intenţie ori din culpă;
-participaţie improprie – când unul dintre participanţi (autorul) săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală din culpă sau vinovăţie, iar ceilalţi înlesnesc sau ajută în orice mod cu intenţie, la săvârşirea ei.
După felul contribuţiei participanţilor, se distinge:
-participaţie omogenă – atunci când toţi participanţii contribuie la săvârşirea infracţiunii în aceeaşi calitate;
participaţie eterogenă – în cazul în care participanţii prestând o contribuţie diferenţiată, cooperează la comiterea faptei prevăzută de legea penală în calităţi diferite : autor, complice.
După felul participării se remarcă:
-participaţie spontană – la care contribuţia e dată de participanţi în mod spontan;
-participaţie preodinată – la care contribuţia este dată în urma unei înţelegeri prealabile.
După momentul în care este dată contribuţia la săvârşirea infracţiunii avem:
-participaţie anterioară, la care contribuţia este dată înainte de a se trece la executarea faptei;
-participaţie concomitentă – când contribuţia este dată în timpul executării faptei.
3.- Natura juridică a participaţiei
În ştiinţa dreptului penal s-au exprimat două puncte principale de vedere:
Potrivit primului punct de vedere complicitatea ca delict distinct, se comit atâtea infracţiuni câţi participanţi există.
Al doilea punct de vedere, unitatea de infracţiune, consideră că toţi participanţii răspund pentru aceeaşi infracţiune, deoarece participaţia nu este o infracţiune ci un mod de săvârşire a acesteia. Acest punct de vedere este consacrat şi în Codul penal în art. 23 care prevede “Participanţii sunt persoanel care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală”.
Prin adoptarea punctului de vedere ce susţine unitatea infracţiunii în caz de participaţie, decurg anumite consecinţe juridice:
-infracţiunea se consideră comisă la data consumării ei sau a rămânerii în formă de tentativă, indiferent de momentul în care fiecare participant şi-a adus contribuţia;
-prescripţia răspunderii penale începe să curgă din momentul consumării infracţiunii ca urmare a acţiunii săvârşită de autor sau al rămânerii acesteia în formă de tentativă;
-când aplicarea amnistiei sau graţierii este condiţionată de mărimea prejudiciului produs prin infracţiune, instanţa nu-l va putea împărţi între participanţi pentru ca să poată beneficia de clemenţă;
-există o solidaritate a răspunderii civile a inculpaţilor pentru faptele prejudiciabile comise;
-locul săvârşirii faptei este acela unde s-a comis actul de executare;
-între participanţi există o solidaritate pasivă;
-de asemenea, decurge şi o solidaritate activă între ei, deoarece o hotărâre definitivă prin care se constată o împrejurare legată de faptă este în favoarea tuturor participanţilor;
-unitatea de infracţiune reiese şi din aceea că nu este posibilă participarea la vreuna din formele participaţiei;
-tuturor participanţilor li se aplică aceeaşi pedeapsă şi între aceleaşi limite legale prevăzute prin fapta comisă, cu excepţia cazurilor când au participat persoane majore cu minori responsabili din punct de vedere penal, fiindcă primilor li se aplică pedepse, iar ultimilor numai măsuri educative.
4.- Condiţiile generale ale participaţiei penale
Pentru existenţa participaţiei penale, este necesară existenţa mai multor condiţii şi anume:
-Unitatea de faptă prevăzută de legea penală, ceea ce presupune săvârşirea unei fapte prevăzută ca infracţiune de către legislaţia noastră penală. Pentru ca participanţii să poată fi traşi la răspundere penală este suficient să e fi comis o faptă care să prezinte în mod obiectiv caracteristicile unei infracţiuni prevăzute de legea penală, nefiind necesar ca şi autorul ei să fie infractor, să fie pedepsit, întrucât vinovăţia instigatorului şi a complicelui este individuală, ca şi de altfel şi aceea a autorului.
Pluralitatea de făptuitori – adică să existe concursul activităţii a cel puţin două persoane care cooperează la săvârşirea uneia şi aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. În cazul infracţiunilor a căror existenţă este condiţionată de o pluralitate de făptuitori, naturală sau constitutivă, participaţia este posibilă numai dacă se depăşeşte numărul de făptuitori strict necesar pentru existenţa acelei infracţiuni.
Existenţa legăturii subiective între participanţi nu poate duce la concluzia că există o vinovăţie comună a acestora, fiindcă vinovăţia este strict individuală, proprie fiecărui participant, condiţie indispensabilă răspunderii pen. individuale.
Între participanţi este necesar să existe o înţelegere cu privire la cooperarea acestora pentru comiterea faptei prevăzute de legea penală.