Drept

1.- Noţiuni

Pluralitatea de infracţiuni este situaţia în care o persoană a săvârşit două sau mai multe infracţiuni înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele sau a săvârşit o nouă infracţiune după ce a fost condamnată definitiv pentru o alta comisă anterior.

2.- Formele pluralităţii de infracţiuni

2.1.- Concursul de infracţiuni

A.- Definiţia şi condiţiile generale ale concursului de infracţiuni.

Concursul de infracţiuni este o formă a pluralităţii de infracţiuni şi constă în existenţa a două sau mai multe infracţiuni, săvârşite de aceeaşi persoană, mai înainte de a fi intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele şi dacă acestea sunt susceptibile de a fi supuse judecăţii. Concursul de infracţiuni exprimă, de regulă, un grad mărit de pericol social al infractorului, acest grad fiind mai ridicat pe măsura creşterii numărului infracţiunilor concurente.

Pentru existenţa concursului de infracţiuni se cer întrunite următoarele condiţii:

1.- săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni. Când faptele au aceeaşi natură concursul este denumit omogen iar când natura faptelor este diferită poartă denumirea de concurs eterogen.

Infracţiunile în cazul concursului pot fi săvârşite atât în forma consumată, cât şi a tentativei pedepsibile.

2.- infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. Identitatea subiectului activ al infracţiunilor comise este o condiţie fără de care concursul de infracţiuni este de neconceput.

3.- infracţiunile să fie comise înainte de a interveni o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele. Prin excepţie, există concurs de infracţiuni şi atunci când o infracţiune a fost săvârşită ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare dacă hotărârea respectivă a fost desfiinţată prin exercitarea unei căi extraordinare de atac, deoarece în asemenea caz, neexistând hotărârea de condamnare, condiţiile concursului sunt realizate.

În situaţia infracţiunilor continue, continuată sau de obicei, va exista concurs de infracţiuni numai dacă activitatea infracţională prelungită, care le caracterizează, s-a epuizat mai înainte ca hotărârea de condamnare pronunţată pentru cealaltă infracţiune componentă a pluralităţii să fi rămas definitivă, în varianta în care ea a continuat, oricât de puţin şi după aceea, suntem în prezenţa recidivei ori a pluralităţii intermediare.

4.- infracţiunea săvârşită sau cel puţin două dintre ele supuse judecării. Concursul de infracţiuni ia naştere prin săvârşirea de infracţiuni şi se stabileşte cu ocazia judecăţii. Este posibil ca o persoană să săvârşească mai  multe infracţiuni, dar să nu poată fi toate judecate căci se opun cauzelor care înlătură răspunderea penală, care eventual sunt incidente pentru vreuna din infracţiunile comise ca : amnistia, lipsa plângerii prealabile, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, ori sunt incidente alte cauze ce atrag nepedepsirea infractorului ca: denunţarea de către mituitor a luării de mită (art. 255 alin.3 Cod penal); retragerea mărturiei mincinoase (art. 260 alin.2 Cod penal). În astfel de situaţii, dacă infractorul este trimis în judecată numai pentru o infracţiune, căci pentru celelalte sunt incidente cauzele de înlăturare a răspunderii penale – nu este îndeplinită condiţia de existenţă a concursului de infracţiuni.

2.- Formele concursului de infracţiuni.

a.- Concursul real de infracţiuni.

Infracţiunile, în cadrul concursului real, apar, de regulă în mod succesiv, între ele intercalându-se perioade de timp diferite. Infrac­ţiunile ce constituie un concurs real se săvârşesc de obicei în locuri diferite datorită acţiunilor deosebite nefiind exclusă şi posibilitatea săvârşirii lor în acelaşi loc. Există concurs real simplu când între infracţiunile care îl compun nu se identifică o legătură obiectivă. Ex. : făptuitorul comite o infracţiune de furt iar ulterior săvârşeşte o ucidere din culpă.

b.- Concursul ideal (formal) de infracţiuni.

Există concurs ideal de infracţiuni ori de câte ori prin acţiunea sau inacţiunea săvârşită de o persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs se găsesc realizate elementele constitutive a două sau mai multe infracţiuni. Infracţiunile ce compun concursul ideal pot fi de natură diferită sau de aceeaşi natură. Infracţiunile ce formează concursul ideal pot fi comise cu intenţie ori din culpă. Nu are relevanţă forma de săvârşirea infracţiunii concurente.

3.- Tratamentul penal al concursului de infracţiuni.

A.- Sisteme de sancţionare.

Săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează, cel mai adesea, o perseverenţă pe calea infracţională a acesteia şi faţă de care sunt necesare sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării.

1. Sistemul cumulului aritmatic sau sistemul adiţionării pedepselor presupuse adunarea pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune din concurs (quot delicta tot poenae) şi executarea pedepsei rezultate din adunarea lor.
2. Sistemul absorbţiei presupune aplicarea pedepsei stabilite pentru infracţiunea cea mai gravă care va absorbi pedepsele stabilite pentru celelalte infracţiuni mai uşoare.
3. Sistemul cumulului juridic, apare ca un sistem intermediar între cel al adiţionării şi cel al absorbţiei şi presupune aplicarea pedepsei celei mai grave, dintre cele stabilite pentru fiecare infracţiune, la care se poate adăuga un sport.

B.- Sancţionarea concursului de infracţiuni.

1.- Aplicarea pedepselor principale

Potrivit art. 34 Cod penal aplicarea pedepsei pentru concursul de infracţiuni parcurge două etape. Mai întâi stabileşte pedeapsa pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite şi apoi, în etapa a doua se aplică pedeapsa cea mai grea care poate fi sporită în limitele prevăzute de lege.

“Stabilirea pedepsei” reprezintă activitatea de individualizare a răspunderii penale pentru o singură infracţiune care se află în pluralitatea de infracţiuni săvârşită de infractor, făcându-se abstracţie de existenţa infracţiunii.

“Aplicarea pedepsei” – reprezintă o etapă următoare stabilirii pedepsei concrete pentru fiecare infracţiune, când apreciindu-se ansamblul activităţii infracţionale a infractorilor, se aplică, adică se dă spre executare o pedeapsă pentru întreg ansamblul, care reflectă de data aceasta periculozitatea infractorului pusă în evidenţă prin comiterea infracţiunilor concurente.

Pentru crearea cadrului unitar de sancţionare a concursului de infracţiuni se reflectă în prevederea ipotezelor posibile prin dispoziţia art. 34 Cod penal, la care se poate ajunge după stabilirea pedepsei în primă etapă şi determinarea pedepsei aplicabile pentru întreaga acti­vitate infracţională în a doua etapă astfel:

a.- când s-a stabilit o pedeapsă pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoarea ori cu amenda, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

b.- dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se va aplica cea mai grea care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă aceasta nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani (art. 34 lit. b Cod penal).

Alegerea pedepsei celei mai grave, nu este întotdeauna lesne de făcut, atunci când de ei, s-au stabilit pedepse în acelaşi cuantum deşi maximul lor special este diferit.

Maximul pedepsei la care se poate ajunge prin sporirea în prima treaptă este limita superioară a acesteia prevăz. pentru infracţiunea consumată ori pentru tentativă, după caz.

Aplicarea sporului în prima treaptă, ca şi în cea de doua treaptă este limitată sub un îndoit aspect de: totalul pedepselor stabilite; şi este maximul special al pedepsei închisorii de 30 de ani (art. 53 pct.1, lit. b Cod penal).

În cazul aplicării sporului, instanţa este obligată să determine întinderea lui şi să motiveze aplicarea acestuia.

c.- când toate pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente sunt pedepse cu amendă, atunci se va aplica amenda cea mai mare care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă şi aceasta este neîndestulător se va aplica un spor de până la jumătate din acel maxim (art. 34 lit. c Cod penal).

d.- o altă ipoteză prevăzută de art. 34 Cod penal lit. d, prevede aplicarea pedepsei pentru concurs când s-a stabilit pedepse de natură diferită respectiv o pedeapsă cu închisoarea şi o pedeapsă cu o amendă. În acest caz se aplică pedeapsa cu închisoarea la care se adaugă în totul sau în parte amenda.

e.- dacă între pedepsele stabilite pentru un concurs sunt mai multe cu închisoarea şi mai multe cu amenda se va alege pentru aplicare, pedeapsa închisorii rezultantă.

2.- Aplicarea pedepselor complimentare în cazul concursului de infracţiuni. Pedepsele complementare pentru infracţiunile concurente se vor aplica pe lângă pedeapsa principală rezultată a concursului după distincţiile din art. 35 Cod penal astfel:

a.- dacă s-a stabilit o singură pedeapsă complementară pentru una din infracţiunile concurente aceasta se va aplica pe lângă pedeapsa principală aplicată concursului de infracţiuni, chiar dacă această pedeapsă complimentară nu a fost stabilită pe lângă pedeapsa cea mai grea şi care a fost aplicată, eventual cu agravări ca rezultantă a concursului.

b.- în cazul în care s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de natură diferită pentru infracţiunile concurente, se vor aplica toate.

c.- dacă pedepsele complimentare stabilite sunt de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit se vor aplica toate; iar dacă pedepsele complimentare stabilite sunt de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut se va aplica cea mai grea.

3.- Aplicarea măsurilor de siguranţă în cazul concursului de infracţiuni. Având în vedere scopul măsurilor de siguranţă de a înlătura o stare de pericol şi de preveni săvârşirea de noi infracţiuni (art. 111 Cod penal) s-a prevăzut în alin. final al art. 35 Cod penal cumularea măsurilor de siguranţă de natură deosebită.

Este posibilă cumularea măsurilor de siguranţă chiar de aceeaşi natură căci scopul lor este diferit.

4.- Contopirea pedepselor pt. infracţiuni concurente.

Contopirea pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente se pune în următoarele ipoteze (art. 36 Cod penal).

a.- Infractorul condamnat definitiv pentru o infracţiune este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă. În astfel de situaţii se vor compara pedepsele stabilite pt. infracţiunile concurente şi se va aplica cea mai grea care poate fi sporită în două trepte.

b.- Cea de a doua ipoteză – are în vedere situaţia în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. Pedepsele stabilite vor fi comparate şi se va alege cea mai grea care va fi sporită în două etape.

Este posibil ca infractorul să fi fost anterior condamnat pentru un concurs de infracţiuni şi pedeapsa rezultantă să cuprindă şi un spor. În această situaţie se vor contopi pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea concurentă judecată ulterior.

Dacă pedeapsa rezultată stabilită iniţial pentru concurs cuprinde şi un spor, acesta nu va putea fi înlăturat. În cazul contopirii pedepselor pentru infracţiunile concurente, căci dacă era necesar sporul când se cunoştea doar o parte din infracţiunile comise, el este cu atât mai necesar când în activitatea infractorului se cuprind şi alte infracţiuni. În astfel de situaţii sporul ce se poate adăuga pentru între concursul va fi în cuantum, obligator sau cel puţin egal cu cel stabilit anterior şi care poate fi majorat până la limitele stabilite de art. 34 alin. ultim şi art. 80 alin.3.

Alta va fi soluţia când pentru una dintre pedepsele ce se contopesc instanţa prin hotărâre definitivă, a adăugat un spor, deoarece condamnatul era recidivist, când în contopire această pedeapsă intră ca o pedeapsă unică indivizibilă, fără posibilitatea ca instanţa judecătorească să înlăture ori să reducă sporul.

În contopire vor fi cuprinse numai pedepsele ce urmează a fi executate, nu şi cele pentru care a intervenit o cauză legală de neexecutare. Aceasta presupune că o pedeapsă graţiată condiţionat, nu va putea fi contopită cu pedepsele executabile. Dacă însă, până în momentul contopirii o parte din pedeapsa graţiată condiţionat a fost executată, ori condamnatul a fost arestat preventiv pentru acea infracţiune s-a decis, în practica judiciară, că durata pedepsei executate ca şi durata arestării preventive să se deducă din pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni.

1. Contopirea pedepselor pt. concursul de infracţiuni (art. 36 alin.3 Cod penal) se va face şi în situaţia în care condamnatul a executat în total ori în parte condamnarea, cu precizarea că se va scade din durata pedepsei aplicate pentru tot concursul, ceea ce s-a executat.

d.- În ultimul alineat al art. 36 Cod penal se prevede că dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

e.- Incidenţa actelor de clemenţă priveşte fiecare pedeapsă stabilită în cadrul concursului de infracţiuni astfel că pedeapsa rezultantă va fi desfăcută. Dacă în urma descontopirii şi aplicării actelor de clemenţă rămâne de executat numai o pedeapsă stabilită pentru o infracţiune, înlăturarea sporului ce fusese aplicat este obligatorie.

Dacă în urma aplicării actelor de clemenţă au rămas de executat cel puţin două pedepse, înlăturarea sporului ce fusese iniţial stabilit pe lângă pedeapsa de bază nu mai este obligatoriu ci facultativă pentru instanţă, care deci îl poate menţine, reduce sau chiar înlătura.