Scurt istoric. Bursele portugheze, în general, datează din secolul XVI. Bursa de comerţ din Lisabona era cunoscută pe plan internaţional la vremea respectivă ca cel mai important centru european de comerţ cu Indiile Orientale. Primele reglementări privind bursa de valori din Lisabona au fost adoptate în 1901. În 1974, în urma Revoluţiei garoafelor roşii, cele două burse (din Lisabona şi din Porto) îşi încetează activitatea, redeschiderea lor având loc în 1977 (bursa din Lisabona) şi în 1981 (bursa din Porto). Totuşi, rolul burselor rămâne unul marginal până în anul 1986, iar în urma crah-ului din 1987, volumul tranzacţiilor bursiere se reduce la jumătate. Sunt adoptate ulterior mai multe acte normative privind organizarea şi funcţionarea pieţei financiare, condiţiile de admitere în cotă etc. Legea Sapateiro din 1990 este cea mai importantă privind sistemul financiar portughez. Ea reglementează oferta publică de vânzare şi cea de cumpărare, achiziţiile şi fuziunile de întreprinderi, ameliorează încrederea şi protecţia investitorilor, imprimă pieţei financiare o mai mare transparenţă. În 1991 are loc liberalizarea sistemului financiar, reforma fiscalităţii şi extinderea procesului de privatizare, toate acestea contribuind la dezvoltarea pieţei financiare şi atragerea investitorilor străini.
Caracteristica pieţei. Capitalizarea bursieră reprezintă încă un procent foarte scăzut în raport cu P.N.B. (14,1%). Bursa din Portugalia se plasa pe locul 12 între bursele europene şi pe locul 33 între cele mondiale. Reformele structurale şi măsurile de creare a unor pieţe de „optons" şi de „futures" sunt premise ale relansării burselor portugheze.
Organizare şi reglementare. Până în 1990 existau două burse distincte, cea din Porto şi cea din Lisabona. Deci, bursa din Lisabona deţinea în 1990 peste 58% din piaţă, totuşi cea din Porto a avut o creştere mai pronunţată, deoarece aici au avut loc cele mai multe oferte publice de vânzare în cadrul privatizării. Din 1991 două pieţe au fuzionat, bursele fiind reunite printr-un sistem informatic, inspirat după modelul brazilian, în octombrie 1991 bursele au fost privatizate şi au devenit asociaţii de drept privat, ai căror membri sunt reprezentaţi, în principal, de societăţile de curtaj.
În cadrul burselor portugheze funcţionează:
- Comisia pieţelor de valori mobiliare, inspirată după SEC. Este o comisie independentă şi dispune de putere de supraveghere şi de reglementare a pieţelor;
- Consiliul naţional al pieţelor de valori mobiliare este un organism guvernamental consultativ, al cărui comitet de direcţie are mai multe atribuţii: elaborează norme privind admiterea titlurilor în cotă, ca şi suspendarea şi excluderea lor; înregistrează înscrierea sau retragerea titlurilor şi se informează în legătură cu tranzacţiile care au loc în afara cotei; propune Ministerului Finanţelor criterii privind cotaţiile oficiale etc. Supervizarea societăţilor de bursă este asigurată de controlorul principal al pieţei titlurilor şi de către Banca Portugaliei;
- Intermediarii financiari reprezentaţi de: societăţile de curtaj şi de societăţile financiare de curtaj. Societăţile de curtaj au ca obiect de activitate cumpărarea şi revânzarea de titluri în numele terţilor. Pot desfăşura şi activităţi de păstrare şi de gestionare a portofoliilor de titluri ale clienţilor. Societăţile financiare de curtaj au ca obiect achiziţia şi vânzarea de titluri în numele lor sau în numele terţilor, în plus, aceşti intermediari desfăşoară activităţi privind: administrarea portofoliilor clienţilor lor; subscrierea de acţiuni şi plasarea lor pe piaţă; finanţarea clienţilor în scopul achiziţiei de titluri; acordarea de împrumuturi pentru vânzarea de titluri pe „descopent" etc., un singur agent de schimb putând deţine mai mult de 25% din capital. Pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri prin bursă, ele apelează în mod obligatoriu la societăţile de curtaj.
Produse bursiere. Acţiunile. Cele mai numeroase sunt acţiunile ordinare, fiind autorizate şi alte tipuri. Aceste titluri sunt fie nominative, fie la purtător (cele mai frecvente). După 1988 a început procesul de dematerializare a acţiunilor. Obligaţiunile. Distingem, în principal, următoarele tipuri:
- obligaţiuni clasice;
- obligaţiuni convertibile;
- obligaţiuni cu bon de subscriere;
- obligaţiuni guvernamentale (adesea indexate)
Pieţele de valori imobiliare. Funcţionează trei categorii de pieţe:
- piaţa oficială;
- piaţa neoficială sau paralelă;
- piaţa în afara cotei.
Piaţa oficială. Pentru a fi cotate pe piaţa oficială, firmele solicitatoare trebuie să plinească anumite criterii impuse de bursă: acţiunile emise şi difuzate la public trebuie să reprezinte 25% din totalul lor, respectiv 500000 acţiuni (cel puţin); informarea permanentă a publicului privind evoluţia situaţiei economice şi financiare etc. Piaţa oficială portugheză este în creştere rapidă şi cuprinde acţiuni, obligaţiuni şi alte titluri admise la cota oficială.
Piaţa paralelă. Această piaţă ocupă un loc important în cadrul pieţei financiare portugheze, respectiv 25% din totalul tranzacţiilor bursiere. Este rezervată, îndeosebi, întreprinderilor mici şi mijlocii.
Piaţa în afara cotei. Această piaţă este utilizată pentru acţiunile, obligaţiunile şi părţile de fonduri de plasament neînscrise în cota oficială sau pe piaţa paralelă, tranzacţiile cu aceste titluri având loc în afara bursei.
Dimensiunile pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni. Piaţa acţiunilor. Volumul tranzacţiilor cu acţiuni a fost relativ scăzut. Capitalizarea bursieră a înregistrat o evoluţie sinuoasă, cele mai puternice din acest punct de vedere fiind sectoarele bancar, construcţii şi hârrtie. Repartiţia pe sectoare a societăţilor naţionale cotate se prezintă astfel: bănci – 41,19%; comunicaţii – 9,78%; metalurgie – 8,6%; imobiliar – 7,38%; chimie – 5,09% hârtie – 5%; construcţii şi lucrări publice – 4,67%, altele – 18,29%. Piaţa obligaţiunilor. Volumul tranzacţiilor cu obligaţiuni pe piaţa oficială este mai mic decât cel al tranzacţiilor cu acţiuni. Obligaţiunile reprezintă mai mult de 1/3 din volumul tranzacţiilor bursiere, sectorul public alimentând 70% din piaţa obligatară. Principalii emitenţi sunt întreprinderile publice. Cvasitotalitatea obligaţiunilor este emisă de societăţi naţionale, titlurile străine plasate pe piaţa portugheză fiind puţine la număr.
Sistemele de negociere, decontare şi livrare. Cotaţiile sunt stabilite în fiecare zi de către brokeri. Ele se fac prin strigare. Există, de asemenea, o limită maximă de creştere sau de scădere a cursului în raport cu ziua precedentă fixată la 15%. Reglarea financiară a tranzacţiilor are loc la 3 zile lucrătoare după data scadentă prin compensarea contururilor pe care brokerii le deţin la Banca Portugaliei.
Lichidarea fizică a tranzacţiilor este efectuată între instituţiile depozitare prin intermediul unui sistem de compensare bilunar, o centrală de clearing fiind însărcinată cu compensarea titlurilor.
Cheltuielile ocazionate de derularea tranzacţiilor sunt de 2 categorii: cheltuieli de curtaj şi taxe de bursă. Cheltuielile de curtaj sunt fixate şi variază între 0,16% şi 0,5% din comisionul acestora. Taxa minimă este de 50 U.S.D., exceptând obligaţiunile de tezaur la care taxa este de 250 U.S.D. Aceste taxe se publică frecvent la cota oficială a bursei din Lisabona.
Indicii bursieri. Principalul indice bursier este B.V.L., introdus în 1991 la bursa din Lisabona. Este compus din toate valorile mobiliare cotate pe piaţa oficială şi se substituie indicelui B.T.A. (Banca Totto e Acares) bază 100 (1977), care cuprindea numai 30 de titluri.