Fundamentul juridic îl constituie Legea nr. 92 din 24 iulie 1996 privind organizarea şi funcţionarea STS[1]. Conform acestei legi, STS este organul central de specialitate, cu personalitate juridică, ce organizează, conduce, desfăşoară, controlează şi coordonează activităţile în domeniul telecomunicaţiilor speciale pentru autorităţile publice din România şi pentru instituţiile care desfăşoară activităţi în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice.
STS are o structură militară şi face parte din sistemul naţional de apărare. Activitatea STS este controlată de Parlamentul României prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. CSAT organizează şi coordonează activitatea STS. De asemenea, cu aprobarea CSAT, STS poate stabili relaţii cu organisme similare din străinătate şi poate încheia acorduri de cooperare cu acestea.
STS îşi desfăşoară activitatea cu respectarea Constituţiei României şi a legilor ţării, a hotărârilor CSAT şi ale Guvernului, precum şi ale regulamentelor militare generale.
Conducerea STS este asigurată de un director, cu rang de secretar de stat, numit de CSAT la propunerea preşedintelui acestuia. Directorul STS răspunde în faţa CSAT pentru activitatea pe care o desfăşoară şi prezintă acestuia rapoarte anuale. În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, directorul STS este ajutat de un prim-adjunct, care este şi înlocuitorul său, precum şi de doi adjuncţi.
În STS funcţionează Consiliul Director, ca organ deliberativ şi Biroul Executiv care asigură conducerea operativă a instituţiei. Componenţa Consiliului Director şi a Biroului Executiv se stabileşte prin Regulamentul de organizare şi funcţionare.
STS colaborează cu Ministerul Comunicaţiilor şi cu instituţiile din domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice, în baza unei metodologii comune, în scopul asigurării compatibilităţii sistemelor proprii de telecomunicaţii cu cele din sistemul naţional de apărare, precum şi cu reţeaua publică de telecomunicaţii.
Personalul STS este format din cadre militare şi salariaţi civili, care au obligaţia de a asigura confidenţialitatea în utilizarea telecomunicaţiilor speciale, fiindu-le interzisă interceptarea comunicaţiilor.
STS organizează un sistem propriu de instruire şi perfecţionare a pregătirii cadrelor militare în activitate, în rezervă şi a salariaţilor civili, iar pe bază de protocol, prin instituţiile de specialitate aparţinând structurilor sistemului naţional de apărare, pentru învăţământul universitar şi, după caz, în cadrul unor servicii şi firme de specialitate din ţară sau străinătate.
Printre reţelele de telecomunicaţii aflate în administrarea STS se află şi reţelele instituţiilor din domeniul apărării siguranţei naţionale şi ordinii publice.
Conform Legii 92/1996, art. 13, STS este organ de mobilizare, care ţine evidenţa personalului existent la pace şi a rezerviştilor cuprinşi în documentele de mobilizare. Normele de funcţionare şi activitatea de mobilizare şi evidenţă se stabilesc de comun acord cu Statul Major General al Ministerului Apărării Naţionale.
În esenţă se poate spune că, STS gestionează spectrul guvernamental de frecvenţe radioelectronice şi asigură protecţia reţelelor de telecomunicaţii prin activităţi de supraveghere radioelectronică, măsuri de control tehnic de specialitate şi prin exploatarea aparaturii de secretizare[2].
[1] „Monitorul Oficial”, nr. 169 din 30 iulie 1996.
[2] Vezi si „Critica Securitatii Pure”, Editura Academiei Catavencu, nr. 1/1997, Bucuresti, p. 8.