Tratatul este un acord încheiat în scris între subiecții de drept internaţional (în special între state, state şi organizaţii internaţionale sau între organizaţii internaţionale) şi guvernat de dreptul internaţional, încheiat în scopul de a produce efecte juridice şi consemnat într-un instrument unic sau în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa (art. 2 din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969).
Cel mai vechi tratat, al cărui text este astăzi cunoscut, este considerat a fi „tratatul sublim”, încheiat în anul 1296 î.e.n. între Ramses al II-lea, faraonul Egiptului şi Hattusil al III-lea, regele hitiţilor.
Deşi tratatele au avut întotdeauna un rol important în formarea şi dezvoltarea dreptului internaţional de-a lungul secolelor, ele au dobândit o importanţă deosebită doar în societatea internaţională actuală. Ele acoperă întregul spectru al relaţiilor internaţionale, cuprinzând domeniile politic, militar, economic, financiar, spaţiile maritime, spaţiul extraatmosferic, protecţia mediului înconjurător ş. a.
Astfel, spre deosebire de prima perioadă de dezvoltare a dreptului internaţional în care crearea normelor de drept internaţional pe cale cutumiară reprezenta modalitatea juridică cea mai frecventă de concretizare a acestor norme, începând cu a doua jumătate a secolului XIX, tratatul devine cel mai însemnat instrument în relaţiile internaţionale, în sensul de cadru juridic al acestora şi de modalitate de creare a normelor dreptului internaţional.
Tratatele internaţionale se caracterizează prin următoarele trăsături:
- concretizează cu precizie acordul de voinţă al statelor, stabilind drepturile şi obligaţiile juridice ale acestora;
- permit adaptarea dreptului internaţional la dinamica schimbărilor ce intervin în cadrul comunităţii internaţionale, prin posibilitatea formulării de amendamente sau a revizuirii textului lor.