1.- Noţiunea de unitate de infracţiune.
Termenii de unitate şi pluralitate au, în dreptul penal, acelaşi înţeles ca şi în limbajul comun. Există unitate de infracţiune ori de câte ori o persoană, prin activitatea desfăşurată, a săvârşit o infracţiune, a realizat conţinutul unei singure infracţiuni, iar pluralitatea de infracţiuni, în cazul când aceeaşi persoană printr-un act ori prin acte distincte, a realizat conţinutul mai multor infracţiuni. Legiuitorul prin norma de incriminare, stabileşte toate condiţiile necesare pentru ca o faptă determinată să constituie infracţiune, adică stabileşte conţinutul juridic al infracţiunii respective.
1.1.- Importanţa distincţiei între unitatea infracţională şi pluralitatea de infracţiuni
Considerarea unei activităţi materiale complexe ca o singură infracţiune sau ca mai multe se răsfrânge nemijlocit asupra încadrării juridice a acesteia şi, pe cale de consecinţă, asupra tratamentului aplicabil făptuitorului.
Multe din instituţiile dreptului penal funcţionează în mod diferit, după cum sunt aplicate; unei unităţi infracţionale sau unei pluralităţi de infracţiuni.
Există o diferenţă nu numai cantitativă, dar şi calitativă între gradul de periculozitate socială, pe care îl prezintă autorul unei singure infracţiuni şi gradul de periculozitate al celui care a săvârşit două sau mai multe infracţiuni.
NOŢIUNE
Prin unitatea de infracţiune se înţelege acea situaţie în care făptuitorul prin activitatea sa a realizat conţinutul unei singure infracţiuni.
2.- Felurile unităţii de infracţiune
Unitatea de infracţiune este cunoscută în doctrina penală şi în legislaţie sub două forme:
A.- Unitatea naturală de infracţiune este definită în doctrina penală ca formă de unitate infracţională, determinată de unitatea acţiunii sau inacţiunii, de unicitatea rezultatului ca şi de unicitatea formei de vinovăţie cu care este săvârşită infracţiunea.
În cazul unităţii naturale, unitatea juridică este determinată de unitatea de fapt, adică situaţiei din realitatea obiectivă îi corespunde conţinutul unei singure infracţiuni.
B.- Unitatea legală nu este dată de realitatea obiectivă în care se săvârşeşte fapta ci de voinţa legiuitorului care reuşeşte în conţinutul unei singure infracţiuni, două sau mai multe acţiuni, ce ar putea realiza fiecare în parte conţinutul unor infracţiuni distincte.
Unitatea legală este creată prin voinţa legiuitorului şi din considerente de tehnica legislativă.