Relaţiile sociale fundamentale reglementate de dreptul constituţional formează obiectul acestei ramuri de drept. Aşadar, obiectul dreptului constituţional îl constituie relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat: drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale omului şi cetăţeanului; modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor politice şi bazele instituţiilor administrative şi jurisdicţionale.
Constituţia, ca lege fundamentală, reglementează şi alte relaţii care sunt specifice altor ramuri de drept. Vom concluziona că obiectul dreptului constituţional cuprinde două categorii de relaţii:
- relaţii cu o dublă natură juridică: relaţiile care sunt reglementate şi de alte ramuri de drept şi de Constituţie, devenind astfel şi raporturi ale dreptului constituţional;
- relaţii specifice dreptului constituţional: formează obiectul de reglementare doar pentru normele ale dreptului constituţional. Toate aceste relaţii se nasc în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat.
Dreptul constituţional, în reglementarea relaţiilor sociale fundamentale, foloseşte în marea majoritate a cazurilor metoda imperativă şi metoda dispozitivă.
Esenţa metodei imperative se rezumă la aceea că, dreptul constituțional în procesul reglementării relaţiilor sociale fundamentale nu permite nici o abatere de la dispoziţiile normelor sale.
Esenţa metodei dispozitive constă în acordarea drepturilor subiecţilor de drept constituţional de a săvârşi acţiuni concrete determinate de coordonarea manifestărilor de voinţă ale acestor subiecţi. Această metodă se aplică în cazul reglementării statutului juridic al persoanei şi, uneori, în cazul determinării atribuţiilor unor autorităţi publice.