Criminalistica ca ştiinţă este alcătuită tradiţional din patru compartimente: teoria generală a criminalisticii, tehnica criminalistică, tactica criminalistică, metodica criminalistică, toate, în unitatea lor, constituind suportul ştiinţific în lupta contra criminalităţii.
Teoria generală este baza metodologică a ştiinţei în totalitate. Ea cuprinde cunoştinţe privind obiectul criminalisticii, scopurile şi sarcinile concrete, stabileşte locul şi legătura ei cu alte ştiinţe. Deci, teoria generală a criminalisticii constituie un sistem de principii conceptuale, noţiuni şi categorii, definiţii şi conexiuni ce privesc ştiinţa în ansamblu.
Pornind de la reflectarea conceptuală a realităţii obiective, criminalistica indică, de asemenea, sistemul de idei îndrumătoare a acestei ramuri, sistem, care serveşte călăuză în elaborarea mijloacelor, procedeelor şi recomandaţiilor criminalistice practice. În această ordine de idei pot fi menţionate teoria privind urmele infracţiunii,a identificării criminalistice, a modului de comitere a infracţiunilor, a versiunilor, planificării investigaţiilor etc.
Părţile constituente ale ştiinţei în cauză se fondează la rândul lor, pe principii şi metode concrete de cercetare a fenomenului delicvent.
Tehnica criminalistică cuprinde un ansamblu de teze ştiinţifice şi tehnici (în cea mai largă accepţie a cuvântului), procedee şi metode destinate colectării, examinării şi utilizării probelor. Fundamentul acestui compartiment îl formează datele unui rând de ştiinţe atât tehnice, cît şi naturale, de aceea termenul folosit pentru întitularea acestui compartiment “tehnica criminalistică” are un caracter oarecum convenţional, însă este unanim acceptat de savanţii şi practicienii de profil.
Tactica criminalistică constituie, de asemenea, un sistem de teze ştiinţifice în baza cărora se elaborează diferite reguli de organizare şi planificare a urmăririi penale, precum şi procedee de realizare cu maximum de eficienţă a diferitelor acţiuni de anchetă (cercetarea la faţa locului, interogarea, percheziţia etc.). Tactica se bazează pe experienţa pozitivă a practicii judiciare, având menirea să adapteze la necesităţile actului concret de investigaţie preconizările psihologiei judiciare, logicii, eticii profesionale, ştiinţei despre organizarea muncii ş,a. O atare tactică asigură aplicarea cu maximum de randament a metodelor şi mijloacelor tehnice în cadrul cercetărilor, marcând astfel legătura strânsă între tehnica şi tactica criminalistică.
Metodica criminalistică (metodica cercetării anumitor categorii şi grupuri de infracţiuni) include un ansamblu de recomandări şi indicaţii metodice, validate ştiinţific şi aprobate în practică, ce privesc cercetarea crimelor de omor, a violurilor, furturilor, tâlhăriilor, accidentelor de circulaţie ş.a.m.d. Deci, sistemul de “metodici particulare” scoate în evidenţă trăsăturile specifice de cercetare ale anumitor categorii şi grupuri de infracţiuni determinate de natura faptelor, modul concret în care acestea se săvărşesc şi alte împrejurări de fapt.
Cele menţionate mai sus se referă la sistemul ştiinţei criminalistica şi servesc ca reper pentru structurarea disciplinei de studiu care cuprinde şi unele date istorice despre ştiinţa în cauză, savanţii criminalişti cu renume ş.a. cuprinse în prima parte a cursului întitulată, de regulă, “Noţiuni introductive”. (fig.1)Cursul este înclinat spre a cultiva ascultătorilor un mod de găndire criminalistică combinativă necesar soluţionării problemelor practice situative ce apar în procesul de descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor.
Funcţia socială a criminalisticii conturează şi sarcinile acestui domeniu de cunoaştere.
Sarcina generală este, fără îndoială, asistenţa ştiinţifică şi sprijinul organelor de drept în activitatea profesională de combatere a criminalităţii. Conţinutul ei poate fi precizat prin formularea sarcinilor speciale:
ianaliza legităţilor obiective ce fac temelia obiectului criminalisticii, dezvoltarea de mai departe a teoriei generale şi a celor particulare ca condiţie necesară pentru lărgirea bazelor teoretice şi sporirea eficacităţii practice a recomandaţiilor ei;
ielaborarea noilor metode şi mijloace de colectare, examinare, evaluare şi utilizare a probelor şi perfecţionarea celor existente;
ielaborarea şi desăvîrşirea bazelor organizatorice, tactice şi metodice ale anchetei preliminare şi a dezbaterilor judiciare;
istudierea criminalisticii ţărilor dezvoltate, implementarea experienţei pozitive a acestora în practica de descoperire şi prevenire a infracţiunilor comise în ţara noastră.
Evoluţia ştiinţei în cauză în mare măsură este impulsionată de dinamica şi structura criminalităţii actuale aflate mereu în fluctuaţie ca rezultat al schimbărilor în societate. De aici derivă şi necesitatea soluţionării unor sarcini concrete ce privesc realizarea a noi cercetări ştiinţifice în direcţii devenite la ora actuală prioritare, precum:
■ Asistenţa tehnico-criminalistică a combaterii crimei organizate şi corupţiei;
■Aspecte procesuale, tactice, organizaţionale de luptă contra narcomaniei, luării de mită, contrabandei, traficului de fiinţe vii, terorismului, banditismului, omorului la comandă, infracţiunilor informatice, economice, ecologice etc.;
■ Implementarea unor noi sisteme automatizate de înregistrare penală, de evidenţă criminalistică, de programare a cercetării infracţiunilor ş.a.