Metoda în accepţia cea mai largă a cuvântului este modul de percepere a realităţii. Orice activitate de cunoaştere se supune legii universale a dialecticii, care este determinantă şi în investigaţiile criminalistice. Un rol fundamental aici îl joacă teza privind capacitatea materiei de a reflecta şi de a fi reflectată începând cu formele simple de interacţiune dintre două obiecte materiale şi terminînd cu cele mai complexe ce vizează întipărirea faptelor şi a împrejurărilor în memoria oamenilor.
Din metoda dialectico-materialistă derivă alte metode utilizate în cercetările criminalistice şi anume cele general-ştiinţifice, comune mai multor ştiinţe care se sprijină, bunăoară pe logică (analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia, ipoteza, analogia), cît şi cele ce au ca suport folosirea organelor raţio-senzoriale ale omului (observarea, descrierea, compararea, experimentul, măsurarea, modelarea ş.a.).
A treia verigă o constituie metodele speciale, atît proprii criminalisticii (metode de descoperire şi cercetare a urmelor în condiţii de teren, de expertizare a probelor, de ascultare a persoanelor etc.), cît şi cele preluate din alte ştiinţe sau transformate
şi adaptate creativ la necesităţile sale (metode fizice, chimice, matematice, biologice, antropometrice, socio-psihologice etc.) capabile să faciliteze clarificarea împrejurărilor de fapt în care s-a comis infracţiunea şi să contribuie la stabilirea adevărului în cauzele instrumentate.
Metodele sus menţionate sunt folosite în cursul cercetărilor ştiinţifice pentru a soluţiona judicios sarcinile criminalisticii practice – de creare a mijloacelor şi procedeelor de detectare, ridicare şi examinare a probelor, de descoperire şi prevenire a infracţiunilor. Deci, metodele ştiinţei criminalisticii diferă prin scop şi condiţii de aplicare de cele ce se folosesc în practică de către anchetatori, experţi sau judecători. Astfel, în procesul de probaţiune metodele de cunoaştere şi de stabilire a adevărului aplicate în cadrul instrumentării cauzelor reale sunt strict raportate la cerinţele legii procesual penale. Totodată, utilizarea acestora, mai cu seamă a celor preluate din alte ştiinţe şi adaptate nevoilor actului de anchetă, este posibil numai după o verificare şi validare ştiinţifică severă a eficacităţii şi inofensivităţii lor şi, desigur, în deplină consonanţă cu normele etice şi legislaţia în vigoare.