Socotită ca ramură tehnică, aplicată din momentul separării sale de la ştiinţa procesual penală (R.Reiss, E.Locard) criminalistica şi astăzi în multe ţări occidentale este privită ca o disciplină de factură tehnică-naturalistă. În spaţiul fostei URSS concepţia privind natura acestei ştiinţe pe parcursul anilor a suferit mai multe schimbări. În prima etapă de evoluţie criminalistica sovietică era la fel tratată ca ştiinţă pragmatică, utilitară (G.Manns, G.Gromov). Adepţii acestei orientări au reuşit în aşa mod să argumenteze necesitatea autonomizării şi delimitării ei de ştiinţele juridice inclusiv de procedura penală în sănul căreia ea şi s-a cristalizat. Prezentînd multe trăsături progresiste la început această idee avea mai tîrziu să frîneze dezvoltarea de mai departe a criminalisticii, îndeosebi a compartimentelor de tactică şi metodică, fapt ce a condus la revederea viziunilor în cauză.
Practic, la începutul anilor’50 au apărut două concepţii distincte: una – că criminalistica este o ştiinţă pur juridică, alta – că ea are un caracter complex – juridic şi tehnic (P.Tarasov-Rodionov). În urma unor discuţii aprinse desfăşurate în literatura de specialitate în această perioadă a precumpănit părerea că criminalistica este totuşi o ramură a ştiinţelor juridice. În sprijinul ei se aduceau o serie de raţionamente, dintre care amintim principalele:
icriminalistica este o ştiinţă juridică întrucât obiectul de studiu şi sarcinile ei se află în sfera relaţiilor juridice;
itoate recomandaţiile criminalistice sunt de origine juridică, se fondează şi corespund întocmai legii;
icele mai strânse legături criminalistica are cu ştiinţele juridice; însăşi naşterea ei de la ramura procesual penală marchează originea ei juridică, iar relaţiile cu domeniile tehnice şi naturale poartă caracter local.
Până la începutul anilor’90 conceptul juridic privind natura criminalisticii ce domina în spaîiul fostei URSS părea incontestabil şi n-a fost supus unor revizuiri semnificative. Mai apoi, unii din cei mai fideli susţinători ai acestei opinii (R.Belkin, în particular) au pus la îndoială adevărul tezelor sus menţionate şi şi-au reevaluat poziţiile faţă de felul acestei disciplini considerând-o astăzi ştiinţă sintetică ce îngloabă cunoştinţe a mai multor domenii. Acest punct de vedere, la care ne aliniem şi noi, este împărtăşit de mai mulţi crimnalişti. Cele mai de seamă argumente în sprijinul ei sunt următoarele:
2 nu toate legităţile ce constituie obiectul criminalisticii sunt cuprinse de universul juridic. Spre exemplu, legităţile mecanismului formării urmelor de împuşcătură rămase pe tub sau pe glonţ în cazul aplicării armei de foc la comiterea unui omor. Acestea cu nimic nu diferă de legităţile mecanismului creării a astfel de urme în alternativa tragerilor de tir;
2 este greu a considera criminalistica ştiinţă juridică în baza analizei sarcinilor ei deoarece elaborarea metodelor şi mijloacelor de descoperire, cercetare şi prevenire a fenomenului infracţional ţine şi de alte domenii, de pildă – medicina legală, psihiatria judiciară care nu-şi schimbă din acest motiv caracterul lor naturalist. Fără îndoială, există probleme pur juridice soluţionate de ştiinţa criminalistică însă acestea nu epuizează conţinutul lor;
2 de loc nu toate recomandaţiile furnizate de criminalistică pot fi apreciate ca juridice. Bunăoară, unele sfaturi ce privesc detectarea, fixarea şi ridicarea urmelor de mîini, de încălţăminte, de instrumente etc.;
2 nu poate fi acceptată şi teza că relaţiile criminalisticii cu ramurile tehnice şi ştiinţele naturii poartă caracter local. Succesele spectaculoase ale criminalisticii contemporane datorează tocmai integrării cuceririlor acestor ramuri în aria Justiţiei. Viaţa demonstrează cu prisosinţă că, ne mai vorbind de tehnica criminalistică, lărgirea posibilităţilor tacticii şi metodicii ei se află în dependenţă directă de valorificarea realizărilor informaticii, psihologiei, teoriei adoptării deciziilor, a organizării ştiinţifice a muncii şi altor ramuri ale ştiinţei şi tehnicii actuale.
În concluzie, apreciem că Criminalistica prezintă o ştiinţă de natură sintetică ce integrează şi contopeşte cunoştinţe pluridisciplinare, aspecte pe care le vom analiza în paragraful următor.