Eficacitatea luptei contra infracţiunilor presupune buna cunoaştere a acestora de unde şi necesitatea permanentă de a le studia sistematic şi sub toate aspectele.
Dreptul penal, criminologia, alte ştiinţe cu caracter penal expun mai cu seamă latura juridico-socială a fenomenului infracţional, ceea ce este insuficient pentru a-l cunoaşte în măsură, ca să putem elabora mijloace eficiente de combatere şi prevenire.
Infracţiunea trebuie privită şi ca activitate umană, chiar ca proces tehnologic specific, în care făptuitorul acţionează, utilizează mijloace infracţionale, lasă diverse amprente în mediul înconjurător şi în memoria oamenilor.
Analiza aspectului dinamic al infracţiunii, în special a proceselor de oglindire a activităţilor ilicite în câmpul infracţional constituie unul din obiectivele principale a criminalisticii. Nici una din ştiinţele existente nu î-şi propune să examineze componentele materiale ce privesc reflectarea acţiunilor infracţionale în scena unde acestea se desfăşoară. Fiind într-o conexiune reciprocă determinată de unitatea de loc, de omogenitatea preocupărilor criminale, urmele materiale înfăţişează un mecanism unic de comportament şi de manifestare al autorului.
Utilizarea judicioasă a acestor urme deschid posibilităţi de a reconstitui fapta, de a modela acţiunile făptuitorului, de a stabili unele caracteristici ale acestuia utile pentru a-l identifica şi a descoperi cauza în ansamblu.
În larga accepţie a cuvântului, activitatea poate fi interpretată ca un mod de existenţă al omului, o capacitate a acestuia de a modifica realitatea. Deci, este un act de influenţă exercitat asupra mediului material, un sistem de interferenţe dinamice consecutive dintre om şi lucrurile ce-l înconjoară, în care unul dintre obiecte influenţează, iar celălalt recepţionează această influenţă.
Structura activităţii infracţionale este similară oricărei preocupări sociale şi conţine căteva elemente principale: subiectul infracţiunii; mijloacele activităţii infracţionale; obiectul atentării (victima); urmele activităţii infracţionale.[1, pag.87]. Să le analizăm succint.
- Subiecţii activităţii infracţionale sunt personajii principali ai infracţiunii (organizatorii, executorii, instigatorii etc.) capabili de a exercita activităţi ce se pot reflecta în mediul înconjurător. Aceştia posedă anumite calităţi: biologice, sociale, psihice, psihologice, care la fel se pot oglindi în amprentele materiale rămase la faţa locului, dar şi în memoria oamenilor.
Aici, un interes deosebit prezintă acele caracteristici, care uşor pot fi determinate, sunt evidente, neschimbătoare şi în acelaşi timp operante pentru descoperirea faptelor ilicite. Spre exemplu, semnalmentele exterioare frapante, desenul papilar digital, deprinderile şi aptitudinile profesionale ale făptuitorului etc.
Ţinându-se cont de aceste caracteristici, se înaintează diverse versiuni de urmărire penală, se organizează căutarea şi identificarea făptaşilor, se elaborează tactica de interogare a acestora, se demască declaraţiile intenţionat false etc.
- Mijloacele activităţii infracţionale. Această noţiune include cele mai diverse lucruri şi obiectele ce se utilizează pentru a se atinge scopul ilicit. Deci, ele trebuie înţelese cât mai larg: o armă de foc, un mijloc de transport, o substanţă otrăvitoare sau explozivă, curent electric de înaltă tensiune etc. În cursul comiterii actului criminal aceste obiecte crează urme materiale operante pentru a reconstitui fapta, împrejurările cauzei şi a identifica autorul. Ansamblul de mijloace infracţionale poate fi divizat în patru grupe esenţiale:
- unelte (de spargere, instrumente, obiecte contodente, substanţe lichide, pulverulente);
- arme (de foc, arme albe, dispozitive explozive);
- surse de pericol sporit (mijloace de transport, dispozitive de uz curent, mecanisme de producere, fenomene fizice, substanţe cu efect puternic şi otrăvitor);
- forţe şi fenomene naturale puse în acţiune de către făptuitor (ruperea digului unui canal, surparea rocii în mină, tratarea pe ascuns cu radiaţii de înaltă frecvenţă etc.)
- Obiectul atentatului (victima) sub aspect criminalistic este omul şi lucrurile materiale ce-i aparţin sau î-l înconjoară: de la simpla încuietoare a uşii până la sistemele complexe bancare. Acest element trebuie deosebit de conceptul juridico-penal al obiectului infracţiunii care abordează în principal sfera relaţiilor sociale. Deci, obiectul activităţii infracţionale este orice corp material aflat în stare solidă, lichidă sau gazoasă supus unei acţiuni nemijlocite şi susceptibil să o reflecte .
Personalitatea victimei sub aspect criminalistic trezeşte interes prin însuşirile şi raporturile sale cu alte persoane – elemente care înlesnesc descoperirea şi cercetarea faptei. De pildă, în cazul omuciderii importanţă deosebită prezintă modul de viaţă, anturajul, viciile, când şi cu cine a avut întrevederi victima înainte de deces etc. Astfel de date permit a elabora versiuni privind persoana interesată în moartea victimei.
De subliniat că marea diversitate de obiecte din cămpul infracţional la fel pot indica unele caracteristici ale făptuitorului. Spre exemplu, împrejurările unui furt de valori şi bunuri din locuinţă, pot semnala vârsta, sexul, particularităţile fizice ale autorului etc. [4, pag.46]
- Urmele activităţii infracţionale în larga accepţie sunt diversele modificări a stărilor de fapt şi a obiectelor din lumea materială, dar şi din sfera relaţiilor sociale apărute ca urmare a comiterii unei infracţiuni. În sens restrâns, urma este orice manifestare remanentă ivită în faza finală a procesului de reflectare a unui obiect pe suprafaţa sau în masa altuia. [5, pag.60]
Aceste urme apărute obligatoriu şi nedorit de infractor în procesul activităţilor infracţionale, trebuie socotite ca rezultat colateral al acesteia, scopul principal fiind satisfacerea unor necesităţi, dorinţe, pasiuni însoţite de pricinuirea daunelor fizice, materiale, morale valorilor protejate de lege. Strânse şi fixate procesual în cadrul actelor de urmărire penală, urmele materiale, dar şi cele ideale, servesc ca surse de probă în activitatea criminalistică de cercetare a infracţiunilor şi identificare a faptuitorilor.
Informaţia cu semnificaţie criminalistică privind elementele activităţii infracţionale, dar mai cu seamă legăturile şi interdependenţa dintre ele, permit a obţine un tablou amplu al trăsăturilor criminalistice a infracţiunii concrete. Generalizarea acestora în cadrul studiilor complexe a mai multor cauze de acest fel, formează caracteristica criminalistică a anumitor genuri şi categorii de infracţiuni, aspecte pe care le vom discuta în paragraful următor.