Existenţa oricărei preocupări umane este determinată de ansambluri de împrejurări legate cauzal, spaţial, informaţional sau temporal denumite situaţii.
Activitatea infracţională şi activitatea de combatere a criminalităţii poartă la fel un caracter situaţional.
Stările de fapt ce iau naştere în cursul activităţilor ilicite sunt cunoscute ca situaţii criminale care, evolutiv, pot precede, însoţi sau succede aceste activităţi întitulate respectiv precriminale, însuşi criminale şi postcriminale [11, pag.57]. Circumstanţele susmenţionate influenţează procesul de apariţie (dispariţie) a urmelor infracţionale, precum şi alegerea metodelor şi procedeelor adecvate în vederea investigaţiilor pertinente.
Respectiv, stările de fapt ce cuprind totaluri de informaţii semnificative pentru descoperirea infracţiunilor în fiecare din etapele de cercetare se numesc situaţii de anchetă.
Baza informativă a astfel de situaţii include atât probele deja adunate, datele operative de investigaţie, cât şi sursele orientative ce pot semnala existenţa unor eventuale dovezi.
Privite în ansamblu, aceste date formează tabloul obiectiv al evenimentului instrumentat în fiecare din fazele de cercetare permiţând organului de urmărire de a-l aprecia obiectiv şi a elabora decizii privind programul activităţilor ulterioare.
Necesitatea analizei situaţionale a infracţiunilor şi a activităţii criminalistice de cercetare a acestora decurge din obiectivul dublu al ştiinţei criminalistica. Aceste elemente sunt puse în evidenţă şi studiate în fiecare din compartimentele ei.Spre exemplu, în tehnica criminalistică, aplicarea lor permite a soluţiona sarcini privind munca cu urmele infracţionale, în tactică – pentru a selecta procedeul optimal întru realizarea actului de urmărire, în metodica criminalistică abordarea situaţională face posibilă găsirea metodelor adecvate de cercetare a faptelor concrete.
Experienţa acumulată în acest sens au permis savanţilor criminalişti a elabora bazele unor teorii particulare, ca de pildă, teoria acţiunilor de anchetă [12], situalogia criminalistică [13], care urmăresc scopuri practice concrete - relevarea situaţiilor tipice ce se
formează în cadrul cercetării anumitor categorii de infracţiuni pentru a formula recomendaţii eficiente în vederea investigării lor.
Situaţiile de anchetă pot fi clasificate în baza diferitor criterii:
- situaţii tipice şi situaţii practice concrete;
- situaţii specifice cauzei în ansamblu şi situaţii apărute în cursul efectuării anumitor acte de urmărire;
- situaţii conflictuale şi fără conflict.
Tipice sunt situaţiile ce se evidenţiază prin volumul şi conţinutul informaţiilor acumulate la o etapă concretă de cercetare a anumitor categorii şi gurpuri de infracţiuni. De pildă, pentru etapa iniţială de cercetare a furturilor şi altor categorii de infracţiuni sunt caracteristice trei situaţii tipice: 1) făptuitorul este reţinut în flagrant delict; 2) infractorul nu este determinat, însă există anumite date ce fac posibilă urmărirea lui; 3) autorul este necunoscut şi organul judiciar nu dispune de informaţii utile pentru identificarea lui. În cazul violului pentru faza incipientă sunt proprii două situaţii tipice: 1) pătimita cunoaşte violatorul sau poate oferi informaţii operante pentru stabilirea acestuia; 2) victima nu dispune de date ce privesc persoana autorului.
Situaţiile concrete apar în cadrul cercetării anumitor cauze reale şi nu totdeauna coincid cu cele tipice. Cât priveşte situaţiile proprii cauzelor în ansamblu acestea, de regulă, sunt totdeauna conflictuale.
Situaţia de anchetă şi caracteristica criminalistică a infracţiunii prezintă noţiuni apropriate menite a eficientiza procesul de cercetare a infracţiunilor. Totodată acestea se deosebesc una de alta prin caracterul fenomenelor analizate.
Dacă prima caracterizează specificitatea informaţională a condiţiilor în care se desfăşoară o acţiune de anchetă sau investigaţiile în ansamblu în diferite faze de cercetare, a doua semnalează despre esenţa şi trăsăturile criminalistice specifice a diferitelor genuri de infracţiuni.