Versiunea criminalistică este o presupunere privind esenţa şi unele împrejurări ale infracţiunii bazată pe datele faptice, adoptată de către anchetator sau altă persoană ce administrează ancheta în cadrul cercetării şi descoperirii infracţiunilor. Sub aspect logic versiunea este o varietate a ipotezei ce prezintă o formă de gândire cu ajutorul căreia se efectuează trecerea de la cunoştinţe verosimile, prezumtive spre cunoştinţe veridice.
În dependenţă de volumul lor versiunile se împart în generale şi particulare; după subiectul elaborării sunt versiuni de anchetă, operative de investigaţie, de expertiză şi judiciare; după gradul de concretizare - versiuni tipice şi concrete.
Versiunea generală este o lămurire verosimilă a evenimentului ce conţine elementele componente ale infracţiunii, adică o presupunere despre faptul care s-a produs, spre exemplu – omor, sinucidere sau accident.
Versiunea particulară este o lămurire prezumtivă a unor elemente ale evenimentului care a avut loc, adică privind motivul, modul de comitere, timpul, locul, personalitatea infractorului etc.
Versiunile de anchetă sunt elaborate şi verificate de către anchetator în scopul lămuririi esenţei evenimentului şi a tuturor împrejurărilor, adică acestea pot fi atât generale, cât şi particulare.
Versiunile operative de investigaţie sunt elaborate de către lucrătorul operativ care efectuează din însărcinarea anchetatorului o verificare a unora sau altor împrejurări pe cauza cercetată. Versiunile operative de investigaţie pot fi numai particulare.
Versiunea de expertiză este o presupunere a expertului adoptată spre verificare în cadrul investigaţiilor de expertiză. Acestea pot fi la fel numai particulare.
În fine, versiunea judiciară este o presupunere a instanţei de judecată, elaborată şi verificată în cadrul judecării unei cauze. Instanţa de judecată primeşte dosarul în care este formulată doar o singură versiune – aceea care a şi rămas în rezultatul cercetărilor preliminare, după care toate celelalte versiuni au decăzut. Aceasta este aşa numita “versiune de învinuire”, formulată în rechizitoriu. Instanţa este obligată să verifice minuţios această versiune, să înainteze contraversiuni sub aspect general şi contraversiuni sub aspect particular pentru fiecare din cele existente (“a avut loc furt sau altă infracţiune”; “infracţiunea a săvârşit o altă persoană şi nu inculpatul”).
Practic, aceasta înseamnă că fiecare probă prezentată instanţei trebuie verificată minuţios. Dacă în judecată vor apărea alte versiuni care anterior n-au fost verificate şi pot fi apreciate doar pe cale operativă dosarul este remis spre o nouă anchetare.
Spre deosebire de versiunile concrete care se înaintează în baza studierii materialelor dosarului cercetat, există şi aşa numitele versiuni tipice. Acestea sunt cele mai ample şi tipice lămuriri a evenimentului când informaţii concrete sunt încă foarte puţine şi insuficiente. Versiunile tipice se elaborează nu numai în baza informaţiei deţinute de anchetator, dar şi în baza experienţei acestuia, a recomandaţiilor criminalistice, a practicii generalizate şi, nu în ultimul rănd, a experienţei de viaţă a anchetatorului. Aceste versiuni au o mare însemnătate, mai cu seamă la etapa iniţială – una din cele mai importante etape a procesului de cercetare, întrucât permit a orienta anchetatorul în albia corectă de cercetare.
Versiunile criminalistice se elaborează nu numai în cauzele penale care au fost pornite deja, dar pot fi înaintate şi pănă la pornirea procesului penal în cadrul de verificare prealabilă de către lucrătorul operativ a informaţiilor iniţiale despre comiterea unei infracţiuni. Aceste versiuni prezintă o varietate a versiunilor criminalistice care ar putea fi numite versiuni preliminare, importante pentru intentarea dosarului penal.
Baza de elaborare a versiunilor sunt datele faptice privind evenimentul săvârşit, dobândite din surse procesuale şi neprocesuale.
În cadrul elaborării versiunilor sunt folosite pe larg procedeele logice de gândire, precum analiza, sinteza, inducţia, deducţia, analogia.
Analiza este cercetarea unui întreg examinănd fiecare element în parte, adică a diverselor aspecte, calităţi, elemente componente ale obiectului de studiu, fenomenului sau faptei. Sinteza este o cercetare a obiectului în ansamblu şi în legătură reciprocă a caracteristicilor reliefate în cadrul analizei. Inducţia prezintă o concluzie prezumtivă realizată de la particular spre general, iar deducţia – concluzie formulată în baza analizei de la general spre particular. În cursul aplicării procedeului de inducţie pentru elaborarea versiunilor, mai întâi se stabilesc şi se examinează caracteristicile unor fapte izolate, se studiază natura lor. Mai apoi, aceste fapte se generalizează şi concluzia prezumtivă se formulează de la particular spre general, de la raţionamente izolate spre lămurirea faptelor în ansamblu lor. Analogia este un procedeu de gândire logică care constă în confruntarea faptelor pe baza caracteristicilor lor particulare. În rezultat se trage concluzia: dacă caracteristicile se aseamănă, atunci şi faptele sunt identice şi au la origine o singură cauză, adică pot fi lămurite printr-un singur motiv. Spre exemplu, cunoscând modul de comitere a furtului şi că în aşa mod săvârşeşrte recidivistul “X”., anchetatorul înaintează versiunea: “este posibil că acest furt a fost comis de către “X”.
Verificarea versiunii constă în aprecierea datelor faptice ce confirmă sau infirmă versiunea. informaţiile necesare se obţin pe care procesuală, adică în rezultatul efectuării acţiunilor de anchetă. Versiunile se verifică la fel şi prin efectuarea activităţilor operative de investigaţie, însă această verificare poartă caracter preliminar, rezultatele ei necesitând confirmare prin probele adunate. În procesul de cercetare se elaborează şi se verifică toate versiunile posibile. Nu trebuie de lăsat fără revizuire nici o versiune, chiar şi slab posibilă. Toate versiunile, în măsura posibilităţilor se verifică simultan, paralel, cu toate că în practică, o astfel de posibilitate nu totdeauna există şi unele versiuni sunt lăsate pentru verificarea lor ulterioară. În aceste cazuri este firesc că sunt adoptate spre verificare cele mai posibile. A asigura controlul tuturor versiunilor, plenitudinea, obiectivitatea şi caracterul lor multilateral este posibil doar dacă anchetatorul îşi va planifica munca de urmărire – element care îl vom discuta în paragraful următor.