Starea actuală a criminalisticii în ţările occidentale este determinată de particularităţile evoluţiei istorice, precum şi de apartenenţa fiecărei ţări la unul sau altul dintre tipurile sistemului judiciar. La sfârşitul sec.XIX sub influenţa dezvoltării ştiinţelor tehnice şi naturale, datele cărora tot mai frecvent se foloseau pentru soluţionarea unor probleme în procesele judiciare, s-a început consolidarea criminalisticii ca ştiinţă.
După cum s-a menţionat anterior, într-un rând de ţări ale Europei în care domina sistemul continental de drept, noţiunea de criminalistică s-a format sub influenţa ideilor fondatorului criminalisticii - Hans Gross, ţn viziunea căruia obiectul acestei ramuri cuprindea datele ştiinţelor naturale folosite în scopul cercetării infracţiunilor. Ştiinţa criminalistică era apreciată ca “ramură a realităţilor dreptului penal”. Aceasta a condus la faptul că urmaşii lui Hans Gross astăzi includ în obiectul criminalisticii multe elemente din dreptul penal, criminologie, psihologie, fizică, chimie şi alte ştiinţe, prezentând această ştiinţă ca o subramură a dreptului penal, hotarele căreia sunt neclare.
În ţările sistemului de drept anglo-saxon ştiinţa criminalistică s-a format în baza ideilor formulate de către cunoscutul savant Alfons Bertillon – fondatorul sistemului antropometric de înregistrare a infractorilor, care considera criminalistica o ştiinţă auxiliară destinată cercetării infracţiunilor, cu statut de “ştiinţă poliţienească”.
La ora actuală în majoritatea ţărilor apusului european sistemul criminalisticii cuprinde două compartimente – tehnica criminalistică şi tactica criminalistică, ultima incluzând multe probleme ce ţin de metodica cercetării anumitor categorii de infracţiuni.
Noţiunea de tehnică criminalistică poartă un caracter pragmatic. Ea cuprinde elaborarea şi tactica utilizării diverselor mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice aplicate în scopul majorării eficacităţii luptei contra criminalităţii, demascarii făptuitorilor şi identificării acestora. Deci, însăşi elaborarea şi implementarea în practică a mijloacelor noi ale tehnicii criminalistice este şi direcţia prioritară de dezvoltare a criminalisticii în ţările occidentale. În acest sens, criminaliştii ţărilor occidentale au realizări importante, însă empirismul accentuat şi pragmatismul elaborărilor tehnicii criminalistice, care în mare parte este izolat de disciplinele juridice conduce la supraaprecierea rolului tehnicii criminalistice în detrimentul altor compartimente, în special a metodicii criminalistice.
Infracţionalitatea contemporană se caracterizează prin aşa trăsături ca profesionalism, globalizare, pătrunderea ei în structurile statale, inlusiv şi în poliţie, majorarea numărului de infracţiuni cu caracter organizat şi latent, mai cu seamă în domeniul economic. Se perfecţionează şi modurile de comitere a infracţiunilor prin utilizarea celor mai noi tehnologii contemporane, a maşinilor electronice de calcul, mijloacelor contemporane de legătură şi transport. A crescut simţitor şi infracţionalitatea “gulerilor albe” caracteristică pentru funcţionarii structurilor de stat.
Acest lucru determină pe slujitorii Justiţiei să căute măsuri radicale privind combaterea criminalităţii, devenită astăzi o tumoare fără frontiere, un flagel al societăţii contemporane. Poliţia ţărilor occidentale se dotează cu mijloace tehnice contemporane care asigură o reacţie promtă la infracţiunile comise, precum şi o supraveghere informaţională a făptuitorilor prin folosirea maşinilor electronice de calcul, sistemelor automatizate de prelucrare a informaţiei cu caracter criminal conexate la sisteme globalizate.
O atenţie deosebită se acordă formării unei reţele de laboratoare criminalistice dotate cu utilaj contemporan, precum şi dezvoltării aşa numitei criminalistici “de teren” (adică a mijloacelor şi metodelor adaptate folosirii în condiţiile efectuării cercetării la faţa locului, percheziţiei, recunoaşterii şi altor acţiuni procesuale şi operative de investigaţie). Această tehnică se utilizează cu maximum de randament în scopul analizelor expres a sângelui, a substanţelor narcotice, în scopul detectării cadavrelor, metalelor, substanţelor explozive, etc. Practica criminalistică a acestora se înarmează cu cele mai noi realizări ale ştiinţei şi tehnicii, în special metode de microanaliza lazer, tehnică digitală, mijloace electronice de calcul etc..
Cele mai cunoscute instituţii criminalistice din ţările occidentului sunt: Academia britanică de ştiinţe criminalistice, Direcţia poliţiei londoneze (Scotlend-Yard), o reţea ce include 5 laboratoare de poliţie ştiinţifică din Franţa. În SUA sunt fondate laboratoare centrale şi laboratoare regionale ale poliţiei, o reţea importantă de laboratoare criminalistice deţine şi Biroul Federal de Informaţii, Laboratorul central al căruia este unul din cele mai dotate. În acest laborator este concentrat sistemul automatizat de informaţie semnificativ criminalistică privind toate subramurile ei şi accesibil pentru folosirea acestor informaţii de către laboratoarele regionale.
În Germania există Institutul de poliţie din Hiltrup, Centrul de cercetări a poliţiei criminale din Visbadem, Institutul de tehnică criminalistică din Hamburg.
În alte ţări dezvoltate ale apusului european există laboratoare naţionale de tehnică criminalistică. Astfel în Elveţia activează Institutul de poliţie din Hedeburg, în Suedia – laboratorul criminalistic naţional din Linceping.[1]
[1] Криминалистика. Учебник для вузов. Отв. редактор проф. Н.П.Яблоков. – М.: Изд. БЕК, 1995, с.142-144