Etimologic, cuvântul „constituţie" provine de la latinescul „constitutio”, care înseamnă aşezare cu temei sau starea unui lucru. Această noţiune este folosită în SUA pentru prima dată, unde în anul 1787 americanii au adoptat prima constituţie scrisă din lume. Astfel, noţiunea de constituție desemna numai acele legi, care, reglemenînd organizarea și funcționarea statului, limitau puterea monarhului şi garantau anumite drepturi și libertăți fundamentale şi individuale.
Constituţia este ansamblul regulilor de drept, indiferent de obiectul lor, elaborate în scris şi sistematic de către un organ de stat, constituit special în acest scop (adunarea constituantă) şi urmând o procedură specifică de elaborare şi modificare. Constituţia este o lege supremă din punct de vedere juridic în raport cu toate celelalte legi. Caracterul de lege fundamentală rezultă din conţinutul şi calitatea reglementărilor.
Definitorie pentru Constituţie este forţa sa juridicâ. Ea are o forță juridică supremă, ceea ce o plasează în vârful ierarhiei izvoarelor de drept şi impune regula conformităţii întregului drept cu dispoziţiile acesteia.
Astfel Constituţia este un act politico-juridic fundamental cu forţă juridică supremă faţă de toate actele normative, adoptat şi modificai după o procedură specială şi care reglementează constituirea, competenţa şi funcționarea instituţiilor politice şi bazele instituţiilor administrative jurisdicţionale în conformitate cu principiul separaţiei puterilor stat, fiind un act ce consfinţeşte şi garantează principiile fundamentale ale vieţii sociale şi de stat, precum şi drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale omului şi cetăţeanului.