Drept

Doctrina constituţională a formulat trei elemente constitutive ale statului, aflate într-o unitate organică:

1. Populaţia
2. Teritoriul
3. Puterea politică suverană

POPULAŢIA

Statul nu poate exista în lipsa unui grup uman asupra căruia se exercită puterea sa

suverană şi care legitimează această putere. Acest grup uman constituie din punct de vedere juridic populaţia statului.

Orice stat presupune un minim de populaţie stabilă. Populaţia, ca element component al statului, este formată din totalitatea indivizilor sedentari pe un teritoriu şi supuşi autorităţii unui stat.

Distingem astfel în cadrul populaţiei unui stat următoarele categorii de locuitori:

• § Cetăţeni ai statului respectiv
• § Străini
• § Apatrizi
• § Persoane cu dublă cetăţenie

Conceptul de naţiune este unul ambiguu. Naţiunea are două componente:

1. a) una obiectivă, factuală, tradiţiile comune, spaţiun comun, limba,etc.;
2. b) una subiectivă, voinţa de a trăi împreună, într-o formă politică bazată pe o cultură standardizată, omogenă, care duce la o putere centralizatoare, voinţa de a avea nu doar un trecut comun, ci şi un prezent şi un viitor comune.

În sensul dreptului, scria Mircea Djuvara, naţiunea nu trebuie să se confunde cu

ceea ce în mod superficial se numeşte poporul, „adică cu generaţia prezentă”. Statul nu este numai reprezentantul generaţiei prezente, „el este reprezentantul în acelaşi timp al tuturor tradiţiilor trecutului şi al spiritualităţii viitoare”.

Statele naţionale sunt cele în care populaţia majoritară formează o singură naţiune.

Elementele naţiunii sunt: rasa, limba comună, cultura, religia, tradiţiile istorice, interesele materiale şi culturale comune, situaţia geografică. Statul multinaţional este statul a cărui populaţie este formată din diferite popoare, vorbind limbi diferite şi având culturi şi un trecut istoric diferite.

TERITORIUL

Teritoriul statului – spaţiul geografic alcătuit din sol, subsol, ape, precum şi

coloana de aer aflată deasupra solului şi apelor, asupra căruia un stat îşi exercită suveranitatea sa exclusivă şi deplină.

Pentru a contura rolul teritoriului, trebuie reţinute câteva din funcţiile acestuia:

• Teritoriul este acela care permite situarea statului în spaţiu şi delimitare lui de alte state;

• El constituie baza pe care se realizează integrarea transformatoare într-o unitate coerentă a populaţiilor indefinite şi instabile;
• Prin determinarea unui cadru teritorial, puterea înscrie naţiunea pe planul realităţii concrete;
• Teritoriul determină- sub aspect fizic şi în anumite limite- întinderea şi prerogativele puterii publice, suveranitatea şi independenţa acesteia;

• Teritoriul este acela care asigură şi accentuează calitatea însăşi a „cetăţenilor”,

trăsătura lor comună şi funciară de a vieţui într-un anumit spaţiu;

• Teritoriul este şi un mijloc de acţiune a statului, întrucât „cine deţine solul, deţine

locuitorii”, imprimând acestora un sens comun de existenţă.

În afară de caracteristicile sale politice, economice sau naţionale, teritoriul prezintă şi următoarele caracteristici juridice:

• § Indivizibilitate
• § Inalienabilitate
• § Impenetrabilitate

Indivizibilitatea teritoriului semnifică unitatea acestuia. Teritoriul nu poate fi

divizat sau înstrăinat către alte entităţi statale. Faptul că teritoriul statului este împărţit în

unităţi administrativ-teritoriale care se bucură de autonomie locală nu are, în acest sens, nici o relevanţă întrucât unităţile respective nu sunt opuse statului ca atare.

Inalienabilitatea teritoriului întăreşte indivizibilitatea acestuia, fiind inalienabil,

teritoriul nu poate fi înstrăinat altui stat.

Impenetrabilitatea teritoriului constă în interdicţia ca pe teritoriul unui stat să-şi

poată exercita puterea de comandă un alt stat

Entităţi teritoriale non-statale

Chiar dacă nestatale, anumite colectivităţi teritoriale sunt supuse direct ordinii

juridice internaţionale. Sunt în această situaţie Sfântul scaun, teritoriile aflate sub tutela

Naţiunilor Unite şi teritoriile internaţionale.

1. Sfântul Scaun

Competenţele Sfântului Scaun sunt comparabile cu cele ale unui micro-stat, având un teritoriu propriu, este supus ordinii juridice internaţionale, în sânul căruia apare ca subiect distinct.

1. Teritoriile internaţionale

Anumite teritorii sunt plasate sub un regim de administrare internaţională, fie prin

tratate, fie prin decizia unei organizaţii internaţionale. Trăsătura comună a acestor regimuri este fondarea pe un regim de neutralitate şi de autonomie administrativă sub control ininternaţional, independenţa lor nefiind suficientă de mare faţă de statele co-responsabile pentru a le permite dobândirea calităţii de state suverane

1. PUTEREA POLITICĂ SUVERANĂ

Statul suveran este dator să exercite pe teritoriul său şi faţă de întreaga sa populaţie prerogative sale de putere suverană, pentru a menţine ordinea, a apăra comunitatea faţă de agresiuni. O autoritate publică este suverană atunci când nu este supusă nici unei alte autorităţi, nici în cadrul intern al statului, nici pe plan extern. Este esenţial ca puterea să fie legitimă şi să se exercite în cadrul legislaţiei constituţionale adoptate în mod democratic.

O putere devine ilegitimă prin contestarea ei de către întreaga naţiune sau de către majoritatea populaţiei. O condiţie a legitimităţii este respectarea de către putere a Constituţiei. Lipsa de legitimitate se exprimă prin pierderea de către Guvern a suportului popular sau prin retragerea sprijinului partidelor parlamentare. Elementele legitimităţii puterii politice sunt: legalitatea instituirii puterii şi corecta folosire a acestei puteri.