Drept

Evidenţiaţi premisele statului de drept:

Premisele statului de drept

Fundamentul statului de drept s-a conturat printr-un îndelungat proces istoric de

interferenţă a diferitelor teorii privind nu numai raporturile între stat şi drept, dar şi raporturile între stat – societate – individ.

Complexitatea fenomenului, semnificaţiile şi implicaţiile lui fac anevoioasă încercarea de a identifica un set de premise, universal valabile, ale statului de drept.

În cercetarea noastră, ne-am oprit asupra următoarelor premise indispensabile unui

stat de drept în societatea contemporană:

1. Domnia legii – fundament al statului de drept;
2. Regimul constituţional;
3. Principiul separaţiei şi echilibrului între puteri;
4. Existenţa unei democraţii autentice;
5. Reafirmarea rolului societăţii civile în cadrul statului;
6. Instituţionalizarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

Dacă Rule of Law sau Rechtsstaat semnifică „domnia legii”, atunci conceptul de „lege” şi delimitarea domeniului ei constituie premise şi garanţii ale statului de drept. Problematica supremaţiei legii a suscitat vii dezbateri în doctrină. Pentru Simone Goyard-Fabre, statul de drept se sprijină pe un corpus de legi a căror funcţie primordială este aceea de a împiedica recurgerea la violenţă, deci, limitarea forţei. Statul de drept este un stat al dreptului (État du droit) sau un stat al legii (État de la loi).

Regimul constituţional nu a fost un „dat” din afara societăţii umane, ci a reflectat în concret, în fiecare stat, noua putere economică şi politică, raporturile din societate, confruntările social. Existenţa unui regim constituţional nu se reduce la existenţa oricărei Constituţii, ci implică existenţa unei legi fundamentale care să reglementeze astfel procesul de luare a deciziilor, încât acestea să fie acceptate de majoritatea populaţiei, să prevadă un mecanism de control asupra guvernării şi să asigure înlocuirea guvernării unei singure persoane, cu guvernarea impersonală a legii.

Principiul separaţiei şi al echilibrului este fundamental pentru înfăptuirea statului de drept, dar şi a democraţiei constituţionale care, privită în ansamblul ei, cuprinde şi confruntarea politică dintre diferitele concepţii şi curente de idei din societate.

Instaurarea unei veritabile democraţii reprezintă unica ambianţă a statului de drept. Constituit tocmai ca „replică” la absolutism, voluntarism, totalitarism, statul de drept este incompatibil cu regimurile politice nedemocratice sau antidemocratice.

Democraţia este o formă de perfecţiune morală. Ea dimensionează atât organizarea şi funcţionarea puterii, pentru a o umaniza, cât şi modul de viaţă al cetăţenilor, pentru a-l modela.

Societate civilă reprezintă ansamblul raporturilor individuale, al structurilor familiale, sociale, economice, culturale, religioase, care există într-o societate dată, în afara cadrului şi intervenţiei statului. Ea este „puterea celor fără de putere”, ca formă de autoapărare şi de renaştere morală, este strategia „majorităţii tăcute” pentru refacerea solidarităţii umane şi a responsabilităţii morale, este un posibil obstacol în faţa aroganţei sau aventurismului puterii instituţionalizate în stat.

Pentru a exista un stat de drept nu este suficient să se instituie un mecanism juridic care să garanteze respectarea riguroasă a legii, ci este totodată necesar ca acestei legi să i se dea un anumit conţinut, inspirat de ideea promovării drepturilor şi libertăţilor umane în cel mai autentic şi mai larg democratism.

Promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sunt indisolubil legate de respectarea principiului egalităţii şi a dreptului popoarelor de a dispune de ele însele, de dreptul la pace, la dezvoltare, democraţie, justiţie, solidaritate, pluralism, stat de drept.

Mecanisme de reglare în cadrul statului de drept

Controlul de constituţionalitate

Controlul de constituţionalitate reprezintă o condiţie esenţială pentru statul de drept, deoarece garantează supremaţia efectivă a Constituţiei, actul juridic suprem pe care se bazează întreaga ordine juridică într-un stat. Statul de drept există şi se exprimă cel mai clar prin supremaţia Constituţiei, înţeleasă nu numai ca o trăsătură sau principiu al sistemului juridico-statal, ci şi ca esenţa constituţionalismului, ca stare ce garantează constituţiei viabilitate şi eficienţă.

Controlul de constituţionalitate este organizat în două mari sisteme: pe de o parte, modelul american, în care controlul se exercită pe cale de excepţie de către instanţele de drept comun, iar pe de altă parte, vorbim de modelul european, care încredinţează unui organ special învestit (Curte, Tribunal, Consiliu) responsabilitatea acestui control.

Dintre argumente aduse pentru a demonstra necesitatea controlului de constituţionalitate şi pentru a dovedi importanţa instituirii lui amintim:

1. a) legiuitorul este şi el supus greşelii;
2. b) Constituţia este interpretabilă, are lacunele şi ambiguităţile ei;
3. c) inexistenţa controlului de constituţionalitate a legilor creează condiţii pentru instabilitatea juridică;
4. d) dacă admitem că legea fundamentală este „o lege la pătrat”, că ea este factorul structurant alîntregului sistem juridic, că ea este „cartea drepturilor omului” şi „cartea tehnică a sistemului politic”, ce ar mai rămâne din toate acestea în lipsa sancţiunii supremaţiei Constituţiei?