Pin It

Principalele componente ale pietei turistice sunt oferta si cererea.

            În ceea ce priveste oferta unei firme de turism, aceasta îmbracã forma produsului turistic (care este prezentat pe larg în capitolul consacrat special lui). De aceea, în capitolul de fatã ne vom referi pe scurt doar la cea de-a doua componentã a pietei, adicã la cerere.

1. DEFINIREA  UNOR  CONCEPTE

            Desi au continuturi oarecum similare, specialistii în marketing fac distinctii destul de nete între conceptele de nevoie, dorintã si cerere.

            Nevoia se defineste ca fiind un sentiment de lipsã generat de diferenta pe care o constatã omul între o stare realã (efectivã) si o stare idealã (doritã) de el, ea tinând de existenta omului ca fiintã (în primul rând în naturã, - dar si în societate).

            Concretizându-se într-o multitudine de nevoi particulare (cum ar  fi: nevoia de a vedea rudele, colegii, prietenii sau alte persoane aflate la o oarecare distantã; nevoia de a contempla peisajele naturale sau anumite monumente ale naturii; nevoia de a cunoaste sau admira monumente istorice, opere de artã ori artistice etc; nevoia de a face tratament; nevoia de odihnã sau recreiere, de amuzament  etc.), se poate observa relativ usor cã nevoia de turism nu se regãseste explicit pe nici una din treptele acestei piramide, prezentând deci particularitatea cã se situeazã pe mai multe trepte deodatã. Oricum, ea este mai mult decât o nevoie fiziologicã (desi, pe timpul cât  este turist, omul va simti foamea, setea, frigul sau cãldura etc., beneficiind de servicii de cazare si masã, adicã de servicii de subzistentã), decât nevoia de securitate (chiar dacã pe timpul cãlãtoriilor el va simti evident asa ceva), decât nevoia de integrare (în majoritatea cazurilor oamenii preferã sã cãlãtoreascã, sã se amuze, sã se bucure etc. împreunã cu altii – adicã în cadrul anumitor colective), în acelasi timp fiind mai putin decât nevoia  de stimã sau recunoastere  si de realizare (desi o bunã parte din prestigiu o persoanã o dobândeste în urma cãlãtoriilor  - de studii, de afaceri etc.).

             Într-un astfel de context, nu credem cã gresim  afirmând cã nevoia de turism este o nevoie superioarã, care se manifestã cu prioritate (adicã evident ori presant) numai dupã ce nevoile de pe treptele inferioare ale piramidei lui Maslow au fost satisfãcute.  Dacã ar fi sã încercãm o pozitionare, probabil cã ea s-ar situa dominant între nevoile de apartenetã si cele de stimã si recunoastere. Tocmai de aceea, doar oamenii  cu venituri suficient de mari sunt purtãtorii cererii de turism. Exceptiile nu sunt nicidecum excluse (pentru a-ti vizita mama renunti adeseori la unele alimente, pentru a beneficia de serviciile unei statiuni de tratament lasi la o parte unele articole de îmbrãcãminte etc.).

            Dorinta reprezintã o formã de manifestare si orientare a nevoii spre un mijloc de satisfacere a ei.

Spre deosebire de nevoie, care se prezintã într-un numãr limitat de forme, dorintele omului  sunt mult mai numeroase. Astfel, nevoia de recreiere si destindere poate genera, printre altele, dorinta de a apela la o sumedenie de genuri de turism (cultural, istoric, sportiv, religios etc.),  iar mai departe, la formele lor concrete (de tipul sejurului de douã zile într-o vilã din Poiana Brasov asigurat de firma OLTTURISM Caracal), fiecare din acestea constituind câte un mijloc distinct de satisfacere a nevoii respective.

Rezultã asadar cã  dorinta este cea care face legãtura între nevoie si cerere.

În ceea ce priveste cererea, aceasta este definitã în mai multe moduri.

Astfel, în sensul cel mai restrâns, prin cerere se întelege cantitatea solicitatã dintr-o anumitã marfã la un pret dat (5  zile de sejur la Cabana Trei Brazi solicitate de  Gheorghe  Ion din Dorohoi la un tarif de 550 mii lei pe zi, de pildã), cuplul cantitate – pret  fiind avut în vedere mai ales în abordãrile microeconomice.

Într-un sens ceva mai extins,  cererea desemneazã dorinta unei persoane (generatã de o anumitã nevoie) de a intra în posesia unei mãrfi, acompaniatã de capacitatea si disponibilitatea de a plãti pretul pretins de vânzãtor.

De aici rezultã cã nevoia si  dorinta de a face un anumit gen de turism nu sunt suficiente pentru manifestarea cererii de turism. Dacã purtãtorul nevoii si dorintei nu dispune de capacitate de platã (adicã de venituri bãnesti sau de mãrfuri pe care sã le ofere la schimb), cererea nu se va naste. În acelasi timp,  nici cele trei elemente invocate (nevoia, dorinta si capacitatea de platã) nu genereazã singure cererea de turism. Pentru ca ea sã se manifeste, este absolut necesar ca persoana în cauzã sã fie dispusã sã plãteascã pretul pietei (sã nu-l considere exagerat de mare sau jignitor de mic).

Specialistii în marketing iau in considerare si mai multe elemente în definirea cererii, respectiv: produsul, cantitatea, pretul, ofertantul, cumpãrãtorul, locul si momentul manifestãrii, mediul pietei si chiar strategiile de marketing ale firmei ofertante[1].

Tinând seama de acestea, cererea de turism  se poate defini ca fiind cantitatea solicitatã de o persoanã (sau de întreaga clientelã) dintr-un anumit produs sau serviciu turistic, oferit de o firmã datã, la un tarif  bine precizat, într-o zonã si într-un interval de timp delimitate, în anumite conditii de mediu si ca rãspuns la un program de marketing dat.

Conceputã în acest fel, cererea de turism va constitui variabila de marketing cãreia conducerea firmei, dacã doreste sã-si asigure succesul pe piatã, trebuie sã-i acorde o importantã de prim rang. Investigarea ei reprezintã, de fapt, miezul preocupãrilor de marketing ale oricãrei întreprinderi.

2. STÃRI  ALE  CERERII

Ca oricare altã cerere, si cererea de turism poate trece printr-o mare varietate de stãri.

1) Cererea negativã este, fãrã discutie,  starea cea mai nedoritã de firma de turism, ea manifestându-se printr-o anumitã adversitate, manifestatã cel putin de unele categorii ale populatiei, fatã de produsul pe care îl oferã pe pitã. De acest fel este, de exemplu, atitudinea manifestatã de pãrinti fatã de jocurile de noroc oferite copiilor lor, pe litoral sau în altã parte,  pe timpul vacantei, de cazinouri sau alte genuri de firme. În cazul ei, responsabilii de marketing trebuie sã gãseascã solutiile prin care adversitatea amintitã sã fie, dacã nu eliminatã, cel putin atenuatã, practicând un marketing de temporizare.

2) Cererea absentã, adicã lipsa cererii, este, de asemenea, o stare nedoritã (ce-i drept, mai putin periculoasã decât prima), cauzele care o genereazã fiind diverse (lipsa iformatiilor despre existenta firmei sau produsului, lipsa veniturilor,  tarifele exagerate, calitatea necorespunzãtoare a serviciilor etc.).  Specialistii firmei vor trebui sã cunoascã din timp factorii respectivi si sã initieze programe de marketing stimulativ, prin care sã se înlãture indiferenta clientilor potentiali, sã se sensibilizeze dorinta de cumpãrare si sã se usureze transformarea dorintei de cumpãrare în cerere.

3)  Cererea latentã  este o formã de manifestare a cererii care se deosebeste de cea anterioarã prin aceea cã dorinta de cumpãrare existã, neexistând, în schimb,  produsul turistic concret care sã permitã satisfacerea ei.  Cererea de voiaje interplanetare (sau de alte forme de turism, mai pãmântene), de pildã, s-ar putea încadra înt-o astfel de stare. Firmele care o constatã trebuie sã-si punã problema (dacã asa ceva nu este absurd) unui marketing al dezvoltãrii (mai întâi a ideii, apoi a produsului nou capabil sã satisfacã o cerere de acest gen).

4) Cererea efectivã este starea cea mai întâlnitã, ea îmbrãcând forme diverse, cum ar fi:

                        - cererea în dzevoltare, care înregistreazã valori pozitive din ce în ce mai mari, produsul turistic aflându-se în faza de crestere, firma trebuind sã practice un marketing al penetrãrii;

                        - cererea deplinã,  aferentã produsului turistic aflat în faza de maturitate, care face obiectul preocupãrilor unui marketing de întretinere;

                        - cererea în declin,  care trebuie tratatã prin politici de remarketing, care sã o revigoreze;

                        - cererea neregulatã, ale cãrei niveluri sunt fluctuante, ea  fiind specificã formelor de turism care au caracter sezonier, firma trebuind  sã practice un marketing sincronizant (sincromarketing),  prin care sã se punã cât de cât de acord  ofert de turism  cu nivelul ei;

                        - cererea excesivã,  prin care se întelege cererea pe cale de a depãsi (sau care a depãsit deja) capacitaea firmei de turism de a o satisface (de caest gen fiind cererea în «vârf» de sezon turistic), când trebuie sã se gãseascã solutii de descurajare  selectivã  (care vizeazã în primul rând clientela incomodã)  sau globalã a cererii (adicã solutii de demarketing),  de asa naturã însã încât sã se minimizeze riscurile de pierdere definitivã a unei pãrti din clientelã;

                        - cerere indezirabilã, care contravine unor interese ale firmei, ale clientelei sau ale societãtii în ansamblu (cum ar fi cererea formulatã fatã de produsele turistice concurente ori cea fatã de produsele turistice  care contravin unor reguli de conduitã civica si moralã -  pe care ne vine greu sã le denumim aici),  pentru care firma va utiliza tehnici specifice de contramarketing.

            Pe lâgã stãrile amintite, cererea de produse turistice cunoaste si altele:  directã (când este orientã nemijlocit spre produsul oferit – cum ar fi cererea de a vizita Muzeul Unirii din Iasi)  si derivatã  (de genul cererii de locuri în avionul TAROM care aduce vizitatorii acestui muzeu de la Grãnicesti la Iasi);  independentã (când se poate manifesta singular) si  complementarã (care se manifestã împreunã cu o alta) etc.

 

[1] T. Gherasim: Elemente de marketing, Editura Moldoviþa, Iaºi, 1995, p. 44-45.