Societatea internaţională, relaţiile internaţionale şi dreptul internaţional

Dreptul internaţional ca fenomen social există şi acţionează în legătură cu alte fenomene sociale, este influienţat de acestea şi la rîndul său îşi răspîndeşte acţiunea asupra lor. Examinarea legăturii drep- tului internaţional cu alte fenomene sociale cum sunt relaţiile internaţionale şi societatea internaţională va contribui spre o înţelegere mai profundă a dreptului internaţional.4 Or, societatea internaţională, relaţiile internaţionale şi dreptul internaţional sunt elementele sistemului internaţional, care consti- tuie, la răndul său, obiectul de studiu al disciplinei drept internaţional public.5

Orice societate umană este guvernată de reguli de natură şi complexitate foarte diferite. În interiorul unui stat membrii societăţii se supun unor norme de conduită socială în cadrul carora normele juridice stabilite de organele abilitate ale statului ocupă un loc central, dreptul avînd un important rol normativ de regulator al raporturilor sociale. Dacă în cadrul intern al unui  stat situaţia se prezintă relativ simplu, statul ca putere unică avînd dreptul de a edicta normele de conduită ale cetăţenilor săi, a caror aplicare se asigură la nevoie prin forţa de constrîngere instituţionalizată a aparatului de stat, problema raporturilor dintre diferitele entităţi ale societăţii internaţionale se pune în termeni relativ diferiţi.6

Societatea internaţională poate fi definită drept ansamblul statelor şi altor entităţi angajate în raporturi internaţionale, reglementate de normele dreptului internaţional public. La rîndul său, dreptul internaţional public lato sensu poate fi definit ca ansamblul de norme juridice care guvernează funcţionarea societăţii internaţionale într-o anumită etapă istorică.7 Această definiţie delimitează sferele de aplicare a dreptului internaţional şi a dreptului intern. Ea confirmă, în fi- nal, legătura sociologică inerentă între drept şi societate. Oricare societate are nevoie de un drept şi orice drept este un produs social. Ubi societas, ibi jus (unde este societate este şi drept) este o maximă verificată în timp.

Societatea internaţională diferă prin structură şi subiecte de societatea constituită în cadrul entităţilor statale. Suplimentar, specific societăţii internaţionale este caracterul descentralizat care are în vedere:

1. lipsa unui organ suprastatal cu atribuţii legislative;
2. lipsa unor organe cu atribuţii de urmărire a executării normelor juridice;
3. lipsa unui sistem de organe judecătoreşti.

Din acest motiv, atunci cînd se vorbeşte despre societatea internaţională, din punct de vedere a dreptului internaţional public, ea este caracterizată ca un sistem juridic structurat pe orizontală. Urmare a acestui fapt, dreptul internaţional public este considerat, la răndul său, un drept de coordonare. Prin urmare, trebuie reţinut faptul că ordinea juridică internaţională prezintă o serie de trăsături specifice, de particularităţi, fiind diferită de ordinea juridică internă8 şi presupune procesul de elaborare şi de aplicare a normelor dreptului internaţional public în cadrul societăţii internaţionale.

Dreptul societăţii internaţionale, adică dreptul internaţional, este deseori prezentat ca dreptul „comunităţii internaţionale”,  însă la momentul în care nimeni nu contestă termenul    de societate internaţională, cel de comunitate internaţională este pus sub semnul de întrebare. Aceasta se datorează argumentului precum că eterogenitatea extremă a statelor dispersate pe glob este incompatibilă cu existenţa unei comunităţi internaţionale considerate drept comunitate universală. Diferenţele de rasă, cultură, civilizaţie separă şi nu unesc popoarele. Astăzi, la fel ca şi în trecut, conflictele ideologice sau doar politice dintre state persistă în calitate de factori de divi- zare. Dezechilibrul crescător ale nivelelor de dezvoltare lărgeşte ruptura între ţările bogate şi cele sărace. Expresia „lumea a treia” este o dovadă elocventă a divizării lumii. Bineînţeles, statele au interese comune materiale care provin din legături pe care civilizaţia tehnică le-a călit. Însă o co- munitate trebuie de asemenea să se stabilească pe o bază spirituală care astăzi lipseşte. O legătură comunitară nu va putea naşte decît din raporturi între statele care prezintă asemănări suficient de profunde pentru a favoriza respectarea acestui element subiectiv necesar. În ce priveşte comunita- tea universală a statelor, aceasta va rămâne o utopie pură.9

Totodată nu putem neglija faptul că în literatura de specialitate contemporană expresiile „co- munitate internaţională” şi „societate internaţională” sunt aplicate concomitent. În acest context, expresia „comunitate internaţională” pune accentul pe solidaritatea internaţională de care noi suntem astăzi tot mai conştienţi şi care nu încetează să progreseze în fapte. De asemenea, se apreciază că fenomenul mondializării, care uşurează propagarea emoţiilor colective, va duce, în timp la crearea unei veritabile reţele de interdependenţă planetară, care va sfîrşi prin apariţia comunităţii umane internaţionale, a „statului mondial”.10

Dreptul internaţional interacţionează cu relaţiile internaţionale. Deseori între ele nu pot fi vizualizate careva deosebiri şi aceste categorii sunt confundate. Totuşi aceste fenomene sociale deşi sunt interdependente, sunt diferite.11 Pentru a le deosebi, vom determina noţiunea relaţiilor internaţionale.

Relaţiile internaţionale sunt legăturile concrete apărute între actorii societăţii internaţionale cu privire la schimbul de valori materiale şi spirituale. Aceste legături pot fi de natură politică, economică, comercială, tehnico-ştiinţifică etc.

Relaţiile internaţionale există şi se dezvoltă în afara limitelor teritoriale, jurisdicţiilor şi competenţelor unor anumite state suverane. Ele pot constitui un interes comun pentru două, cîteva sau toate statele lumii, pentru două, cîteva sau majoritatea organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, precum şi pentru naţiunile şi popoarele care luptă pentru eliberare, independenţă şi crearea proprii statalităţi.12

Relaţiile internaţionale nu formează în totalitatea lor, obiectul de reglementare al dreptului internaţional public. Pot exista, astfel, relaţii politice care să nu fi dobîndit un caracter juridic, negăsindu-şi încă o expresie în norme de drept internaţional elaborate prin acordul dintre state, dupa cum statele pot să participe la relaţii internaţionale cu caracter juridic nu în calitate de purtătoare ale puterii de stat, ci ca subiecte de drept civil (în contracte, de exemplu, pe care să le încheie cu persoane fizice în deplina egalitate, cu drepturi şi obligaţii corelative). Se poate face astfel o distincţie între:

• relaţiile internaţionale, care pot avea caracter politic, juridic, economic, cultural, sau de altă natură;
• relaţiile juridice internaţionale, în cadrul cărora părţile dobîndesc obligaţii şi drepturi re- ciproce, care pot fi de drept internaţional sau de drept intern (de exemplu, un tratat economic cuprinde norme de drept internaţional public, dar unele acorduri, aranjamente concrete sau contracte se încheie pe baza unor reguli de drept intern);
• relaţiile de drept internaţional, în care statele apar ca purtătoare ale suveranităţii.13 Relaţiile internaţionale pot cuprinde în acelaşi timp toate domeniile de cooperare ale subiecţilor de drept internaţional, fie anumite domenii, de exemplu relaţiile  economice  internaţionale,  relaţiile din domeniul protecţiei mediului înconjurător,  relaţiile din domeniul protecţiei drepturilor      şi libertăţilor omului etc. În final, relaţiile internaţionale pot fi realizate pe bază bilaterală sau multilaterală, să aibă caracter universal (global) sau regional (de exemplu relaţiile dintre statele africane, între statele membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, între statele membre ale Comunităţii Statelor Independente etc.).14

Prin urmare, pe de o parte există o totalitate de norme juridice, care reglementează relaţiile dintre state – dreptul internaţional, iar pe de altă parte există legăturile zilnice dintre state – relaţiile internaţionale. După cum putem observa, comun acestor două fenomene sociale sunt subiecţii. Schimbul de valori spirituale şi materiale operat între aceşti subiecţi este reglementat de anumite reguli de conduită, printre care se află în esenţă normele de drept internaţional. În acest mod dreptul internaţional reglementează relaţiile internaţionale.

Normele dreptului internaţional sunt create prin acordul dintre state. Acordul este posibil atunci cînd cel puţin două state intră în anumite raporturi, cu alte cuvinte acordul este realizat în cadrul relaţiilor internaţionale. Prin urmare, relaţiile sociale formează acel mediu unde sunt create şi aplicate normele dreptului internaţional. Din cele indicate putem trage concluzia că dreptul internaţional şi relaţiile internaţional sunt interdepdendente.

În consecinţă, pentru a fi guvernate de normele dreptului internaţional public relaţiile din- tre state trebuie sa fie, în ce priveşte conţinutul lor, relaţii în care statele să fie purtătoare ale 

suveranităţii.Alături de relaţiile dintre state, dreptul internaţional public mai are drept obiect  de reglementare şi relaţiile care se creează între state şi alte subiecte de drept internaţional (organizaţiile internaţionale, de exemplu, sau relaţiile dintre acestea din urmă).15

Relaţiile internaţionale de la sfîrşitul sec. XX – începutul secolului XXI au devenit mai uni- versale, variate, obligatorii în egală măsură pentru toţi subiecţii dreptului internaţional, inclu- siv pentru state indiferent de forma de guvernare (monarhie sau republică), structura de stat (stat unitar sau federaţie) şi regimul politic (democratic sau nedemocratic). Problemele globale contemporane apărute în faţa omenirii (securitatea ecologică şi alimentară, creşterea populaţiei şi migraţiei, neajunsul de apă potabilă etc.) necesită o extindere a cooperării internaţionale a tu- turor statelor şi unirea eforturilor lor în baza normelor de drept internaţional.16

Determinînd legătura organică dintre componentele sistemului internaţional

tripartit, vom purcede la definirea ultimului element - dreptului internaţional public. Numit de la bun început „dreptul ginţilor” (ginţile avînd sensul de „naţiune, popor”), dreptul internaţional reglementa relaţiile dintre state. Odată cu apariţia statelor moderne în Europa în secolele XV- XVI dreptul internaţional era limitat la trei domenii esenţiale: relaţiile diplomatice, dreptul mării şi dreptul războiului. Acest cîmp îngust reflecta nivelul slab al relaţiilor internaţionale. Paralel, odată cu evoluţia societăţii internaţionale şi apariţia noilor actori (individul, organizaţiile non- guvernamentale) aplicarea dreptului internaţional s-a lărgit spre alţi actori. Astăzi el cuprinde întreaga viaţă internaţională.17

Denumirea „drept internaţional” este cea mai des folosită pentru a desemna dreptul societăţii internaţionale. Această denumire reprezintă traducerea expresiei „International Law” a cărei pa- ternitate revine lui Bentham, care a utilizat-o în cartea sa din 1780 „An Introduction to the Principles of Moral and Legislation” ca fiind contrară conceptelor de „National Law” sau „Municipal Law”. În lu- crarea sa „Pacea perpetuă” publicată în anul 1795, Kant a înlocuit termenul de „naţiune” cu cel de

„stat”, astfel dreptul internaţional devenind drept sinonim al dreptului care reglementează relaţiile dintre state, sau drept interstatal. Paralel, societatea internaţională, reglementată de dreptul in- terstatal, este de asemenea, „societatea interstatală” sau „societate a statelor”. La ora actuală, drept urmare a evoluţiei continue care a condus spre o anumită recunoaştere a individului în ansam- blu cu crearea, apoi creşterea numărului de organizaţii internaţionale, societatea internaţională încetează să mai fie exclusiv interstatală. Totodată termenul „dreptul internaţional” rămâne adânc înrădăcinat în vocabularul juridic.18

Până la apariţia lucrării lui Bentham, doctrina opera cu denumirea „dreptul ginţilor”. Aceasta reprezenta traducerea expresiei jus gentium a romanilor. Până la momentul de faţă această denu- mire n-a dispărut, fiind conservată în vocabularul juriştilor contemporani. Dacă în trecut exista o concurenţă reală între aceste două denumiri, astăzi chestiunea este întru totul soluţionată. Deşi termenul „dreptul internaţional” este utilizat mai des, totuşi acesta şi jus gentium se consideră ca fiind sinonime. Totodată denumirile indicate nu sunt identice. Termenul „drept internaţional” este aproape de ideea unui drept între naţiuni, pe cînd „dreptul ginţilor” evocă perspectiva mai largă a unui drept comun „ginţilor” (colectivităţi organizate).19

În literatura de specialitate pot fi întîlnite următoarele definiţii ale dreptului internaţional public:

1. Dreptul internaţional public constituie un ansamblu de norme juridice care guvernează ra- porturile ce se stabilesc în cadrul societăţii internaţionale. Lato sensu, dreptul internaţional pu- blic poate fi definit ca o totalitate de norme juridice care reglementează relaţiile dintre state. Din această definiţie rezultă că subiecţii dreptului internaţional sunt statele, iar obiectul de reglemen- tare îl constituie relaţiile internaţionale. Această noţiune nu reflectă întreg specificul dreptului internaţional. Astfel, statele nu sunt unicii subiecţi de drept internaţional contemporan, însă sunt subiecţii de bază. Pe măsura acumulării cunoştinţelor despre dreptul internaţional, această definiţie va fi completată. Totodată, este necesar să notăm faptul că o definiţie nu poate să conţină toate trăsăturile caracteristice ale unui fenomen, prin urmare, orice noţiune este, de regulă, una relativă.
2. Dreptul internaţional este un sistem de norme juridice creat şi dezvoltat în baza acor- dului de voinţă a statelor, chemat să reglementeze relaţiile internaţionale cu scopul de a asigura coexistenţa paşnică a statelor şi autodeterminarea 20
3. Dreptul internaţional este un sistem de norme juridice care reglementează relaţiile dintre state şi alţi subiecţi ai acestui sistem de drept.21 Din definiţia prezentată mai sus rezultă că obiec- tul dreptului internaţional public îl constituie reglementarea raporturilor dintre state, precum şi între acestea şi alte subiecte de drept internaţional (organizaţii interguvernamentale, mişcări de eliberare naţională, entităţi cu caracter statal contestat etc.) şi stabilirea competenţelor, a dreptu- rilor şi obligaţiilor subiectelor dreptului internaţional public în relaţiile internaţionale.
4. Dreptul internaţional este o totalitate de norme juridice, create de către state cu scopul de a reglementa relaţiile lor reciproce, precum şi alte relaţii din sfera intereselor 22
5. Dreptul internaţional poate fi definit ca un sistem aparte de drept, o totalitate de norme internaţionale şi principii, create de subiecţii dreptului internaţional, ce reglementează relaţiile dintre state, popoarele ce luptă pentru autordeterminare, organizaţiile internaţionale, entităţile cu caracter statal contestat, precum şi în anumite cazuri, raporturile cu participarea persoanelor fizice şi
6. Dreptul internaţional public est un sistem de principii şi norme juridice ce reglementează relaţiile internaţionale care exprimă acordul de voinţă al statelor, condiţionată de legitatea relaţiilor internaţionale la o anumită etapă de dezvoltare a civilizaţiei.23
7. Dreptul internaţional public reprezintă un sistem de norme internaţionale convenţionale şi cutumiare, create de către state şi alţi subiecţi de drept internaţional avînd drept scop menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, stabilirea şi dezvoltarea cooperării multilarale internaţionale, care sunt asigurate prin executarea cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale de către subiecţii de drept internaţional, iar la necesitate prin aplicarea forţei coercitive, realizată de state în mod individual sau colectiv în concordanţă cu normele dreptului internaţional.24
8. Dreptul internaţional public este totalitatea normelor juridice create de state şi de celelalte subiecte de drept internaţional, pe baza acordului liber exprimat de acestea prin tratate şi alte izvoare de drept, în vederea reglementării raporturilor dintre ele, norme a căror aducere la în- deplinire este asigurată prin respectarea lor de bună voie, iar în caz de necesitate prin măsuri de constrîngere aplicate de către state în mod individual sau colectiv.

Din cele expuse mai sus putem deduce conconluzia că dreptul internaţional poate fi definit în mai multe modalităţi. Dacă pînă la sfîrşitul secolului XIX dreptul internaţional putea fi considerat ca un drept care reglementează raporturile interstatale, astăzi o definiţie nouă va ţine cont atît de subiecţi, cît şi de obiect. Astfel, statul nu este astăzi subiectul exclusiv de drept internaţional. Suplimentar, dreptul internaţional nu reglementează doar raporturile apărute între state. Dacă astăzi dorim să enunţăm trăsătura specifică a dreptului internaţional, aceasta va ţine cont de mo- dalitatea de creare a acestui drept. Dreptul internaţional rezultă din voinţa exprimată a statelor şi din comportamentul lor raţional.26

Dreptul internaţional contemporan suferă modificări considerabile, dictate de procesele ce au loc în cadrul ordiniii juridice internaţionale, care pot fi rezumate la următoarele:

• schimbarea configuraţiei subiectelor dreptului internaţional public, prin dispariţia vechilor „ac- tori” (federaţii etc.) si apariţia altor noi (state independente, confederaţii, organizaţii guvernamentale);
• apariţia unor noi norme ale dreptului internaţional public, ca urmare a încheierii, în aceasta perioada, a unui mare număr de tratate internationale;
• formarea unor noi reguli cutumiare, ca rezultat al practicii recente a statelor în cadrul relaţiilor internationale;
• conturarea unor noi ramuri ale dreptului internaţional public, concretizare a intereselor statelor fata de domenii de actualitate: dreptul păcii, dreptul mediului, dreptul dezvoltării, dreptul spaţial, dreptul internaţional al drepturilor omului etc.

Rezultă, înconsecinţă, căsocietateainternaţională, relaţiileinternaţionaleşicorolarullor, drep- tul internaţional public, se află într-o corelaţie intrisecă cu caracter evolutiv şi intercondiţionare reciprocă, aserţiuni generale care urmează a fi demonstrate în prezenta lucrare.