În accepţiunea sistemică, dreptul internaţional poate fi definit ca o totalitate şi un sistem de norme ce reglementează relaţiile internaţionale. Dreptul internaţional ne apare ca o totalitate de elemente care îl formează – normele internaţionale, între care există anumite raporturi şi legături. Doar în calitatea sa de tot întreg dreptul internaţional capătă anumite calităţi integraţioniste de regulare a relaţiilor sociale internaţionale. O normă luată în parte, în afara legăturii cu alte norme, nu va poseda astfel de trăsături.
Printre normele internaţionale pot fi evidenţiate normele dreptului internaţional comun şi norme locale, norme convenţionale şi norme cutumiare, norme generale (prevăzute pentru aplicare repetată) şi norme individuale (preconizate pentru aplicare în situaţii concrete), norme imperative şi norme dispozitive. În totalitatea lor aceste norme formează conţinutul dreptului internaţional.
Sistemul dreptului internaţional reprezintă o totalitate de elemente interdependente, obiec- tiv existente şi anume: principii de drept fundamentale şi speciale, norme convenţionale şi cu- tumiare, instituţii şi ramuri de drept internaţional. Astfel, sistemul dreptului internaţional nu presupune doar un conglomerat de norme internaţionale, ci un sistem bine organizat, datorită legăturii existente între aceste norme. Conţinutul fiecărei norme trebuie examinat în contextul întregului sistem al dreptului internaţional public.39
În calitate de element al sistemului dreptului internaţional, norma de drept internaţional poate fi definită ca o regulă de conduită, creată şi recunoscută de subiecţii dreptului internaţional ca fiind obligatorie.
Principiul fundamental de drept internaţional este acea regulă de conduită generală, abstractă, impersonală, posedînd cel mai înalt grad de imperativitate, care apără valorile vitale caracteristice unei anumite etape istorice de dezvoltare a civilizaţiei umane.
Instituţia dreptului internaţional poate fi definită drept un ansamblu de norme juridice internaţionale, ce reglementează un domeniu restrâns al relaţiilor internaţionale, şi anume, determină regimul juridic internaţional al unui anumit spaţiu (de exemplu instituţia dreptului de trecere inofensivă prin marea teritorială) sau se referă la un obiect determinat de reglemen- tare juridică (de exemplu instituţia privilegiilor şi imunităţilor consulare, instituţia drepturilor minorităţilor, instituţia recunoaşterii statelor etc.).
Instituţiile, la rîndul lor se împart în instituţii ramurale şi instituţii interramurale. Sunt consi- derate instituţii interramurale acele instituţii compuse din norme juridice care intră în componenţa a două sau mai multe ramuri (de exemplu instituţia răspunderii juridice internaţionale, instituţia succesiunii). Normele instituţiei juridice ramurale se creează în cadrul unei ramuri concrete şi cuprind anumite compartimente ale lor (de exemplu în dreptul internaţional maritim pot fi evidenţiate grupe de norme care reglementează regimul juridic al mări teritoriale, a zonei econo- mice exclusive, platoului continental, regimul juridic al mării libere etc.)
Ramura dreptului internaţional reprezintă o totalitate de norme juridice convenţionale şi cutu- miare, ce reglementează raporturile de un anumit tip apărute între subiecţii dreptului internaţional în cadrul unui domeniu mai larg de cooperare internaţională, ce constituie obiect de reglemen- tare a dreptului internaţional public şi are un grad înalt de codificare universală, caracterizată prin existenţa principiilor aplicabile acestui domeniu concret al relaţiilor internaţionale. Sunt considerate ramuri de drept internaţional public dreptul securităţii internaţionale, dreptul cos- mic, dreptul organizaţiilor internaţionale, dreptul tratatelor, dreptul mării, dreptul aerian, dreptul diplomatic şi consular etc.
Elementele sistemului dreptului internaţional public pot fi structurate sub forma unei pirami- de juridice la care vîrful constituie elementul cel mai important. Acestea sunt normele jus cogens.
Factorul material al sistemului dreptului internaţional îl constituie sistemul de relaţii internaţionale, pe care dreptul internaţional este chemat să-l servească, iar factorii moral-poli- tici care formează sistemul dreptului internaţional îi consituie scopurile şi principiile dreptului internaţional. Sistemului dreptului internaţional îi este caracteristică structura specifică. Prin structură subînţelegem organizarea internă a sistemului, amplasarea şi legătura elementelor sale,
gradul lor de interdependenţă. Complexul de principii fundamentale a dreptului internaţional a unit şi a organizat grupele de norme anterior dispersate. A apărut încă un semn al sistemului – ie- rarhia normelor, stabilirea gradării forţei lor juridice. Cu timpul apare dreptul internaţional pro- cesual, iar acesta este o trăsătură certă a maturităţii sistemului de drept. Cu alte cuvinte, condiţiile de bază a sistemului de drept internaţional public sunt:
- prezenţa normelor de drept internaţional comun care reglementează relaţiile dintre toţi subiecţii săi; acestor norme trebuie să le corespundă toate normele locale şi individuale;
- prezenţa în calitate de norme de drept internaţional comun a principiilor sale fundamen- tale, avînd caracterul de norme jus cogens; acestor norme trebuie să le corespundă atît celelalte norme de drept internaţional comun precum şi normele individuale şi cele locale; Astfel, în conformitate cu articolul 53 din Convenţia de la Viena cu privire la tratatele internaţionale din 1969, este nul orice tratat, care la momentul încheierii sale, este în conflict cu o normă imperativă a dreptului internaţional
- prezenţa în dreptul internaţional (precum şi în dreptul intern) a regulilor de bază consfinţite expres sau subînţelese cu referire la interdependenţa şi legătura dintre norme: cerinţele de cores- pundere a normelor internaţionale normelor imperative de drept internaţional, în special principii- lor fundamentale de drept internaţional; regulile referitoare la condiţiile de validitate a normelor, de neretroactivitate a normelor, despre modificare a normei sau anulare a acesteia printro normă ulterioară cu conţinut analogic, despre forţa superioară a normei speciale faţă de norma generală.40 Sistemul dreptului internaţional public la etapa de azi s-a modificat considerabil şi continuă
să-şi schimbe conţinutul datorită apariţiei şi dezvoltării noilor domenii ale relaţiilor internaţionale (sfera investiţională, informaţională etc.), precum şi datorită diversităţii opiniilor despre sistemul dreptului internaţional, întîlnite în literatura de specialitatе, precum şi datorită aspiraţiilor multor savanţi de a recunoaşte noi domenii ale relaţiilor internaţionale drept obiect de reglementare a dreptului internaţional.
Lista instituţiilor şi ramurilor de drept internaţional nu este exhaustivă, ele aflînduse în permanentădezvoltareşicompletare. Totodatăconţinutulşidenumireanumitorramurişiinstituţii pot varia de la un stat la altul. Unele ramuri şi instituţii de drept internaţional au apărut multe secole în urmă (de exemplu dreptul tratatelor, dreptul conflictelor armate, un număr considerabil de instituţii ale dreptului diplomatic, dreptului mării etc.).41 Alte instituţii şi ramuri au apărut în secolul XX (de exemplu dreptul aerian, dreptul cosmic, dreptul securităţii internaţionale, dreptul internaţional ecologic, instituţia platoului continental, instituţia zonei economice exclusive, instituţia asigurării securităţii navigaţiei aeriene, instituţia repatrierii astronauţilor). Al treilea grup de instituţii şi ramuri sunt astăzi în proces de devenire (de exemplu dreptul internaţional nuclear, dreptul internaţional ecologic etc.) Or, în opinia profesorului Kohen o nouă ramură de drept internaţional apare atunci cînd sunt întrunite următoarele criterii:
› criteriul normativ: o totalitate de principii fundamentale, cum sunt interzicerea utilizării forţei, dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, egalitatea suverană a statelor, neintervenţia în afacerile interne ale unui stat;
› criteriul instituţional: modalitatea în care sunt exercitate pe plan internaţional funcţiile
«legislativă», «executivă» şi reglementarea diferendelor;
› criteriul subiectiv: determinarea creatorilor şi destinatarilor regulilor e conduită.
În final, sistemul dreptului internaţional public nu trebuie confundat cu sistemul ştiinţei dreptului internaţional. Primul este o realitate socială obiectiv existentă, iar cel de-al doilea este produsul gîndirii ştiinţifice a juriştilor aparte sau a colectivelor de jurişti din domeniul dreptului internaţional, este un drept internaţional în înţelegerea şi expunerea subiectivă.