Drept

Diversitatea crescîndă a relaţiilor internaţionale provoacă şi o varietate de norme ce le reglementează. Normele dreptului internaţional au un caracter imperativ. Obligativitatea juridică a normelor de drept internaţional este trăsătura specifică a normelor de drept. Obligativitatea juridică a normelor de drept internaţional este acea particularitate esenţială care le deosebeşte de alte norme ce acţionează în sistemul internaţional.44 Totodată, sistemul internaţional se aplică pe larg normele nejuridice, care sunt extrem de variate. Aceste norme interacţionează cu normele de drept internaţional în reglementarea relaţiilor internaţionale. În această ordine de idei pot fi deosebite următoarele tipuri de norme lipsite de caracter juridic: norme religioase, politice, morale.

Dreptul internaţional şi religia. Vechile popoare (babilonienii, egiptenii, romanii etc.) au făcut o “confuzie între drept şi morală…”. Dar “spre deosebire însă de celelalte popoare, romanii au depăşit această confuzie, dovada că, încă din epoca veche normele de drept erau desemnate prin intermediul de Jus, iar cele religioase prin termenul de Fas”.

In primul rînd, trebuie precizat că - la vremea respectivă - nu se facea distincţie între normele religios-morale şi cele juridice, fiindcă ambele erau considerate a fi rezultatul aceleiaşi voinţe divine, iar conţinutul lor nu facea altceva decît să exprime în precepte moral-religioase această “voluntas Dei”, impusă ca “lex vitae” (norma de viaţă). Apoi, trebuie reţinut faptul că, în epoca veche, la romani, legile au imbracat un veşmînt religios atît ca expresie lingvistică, cît şi în privinţa conţinutului lor. Iniţial, şi dreptul internaţional (jus gentium) a avut un caracter religios. Se stie, de exemplu, că la romani, problemele internaţionale intrau în competenţa senatului şi a unui colegiu sacerdotal (colegiul feţialilor), condus de un “pater patratus”, “care avea un rol deosebit  în tranşarea diferendelor, declanşarea războiului, încheierea păcii, a tratatelor de alianţă, după un anumit ritual. Feţialii aplicau normele cuprinse într-un cod cu caracter religios, denumit jus fetiale, cuprinzînd primii germeni ai dreptului internaţional”.45

În manualele destinate studenţilor facultăţilor de drept se mentionează că cel care a contribuit “la desprinderea dreptului internaţional de morală şi teologie” a fost juristul italian A. Gentilis, profesor de drept la Oxford (1552-1608), care a publicat o lucrare privind dreptul diplomatic (“Despre legaţii”). Apoi, Hugo Grotius (1503-1645), considerat părintele ştiinţei dreptului internaţional, a eliminat “elementele teologice şi de morală” din dreptul internaţional, facînd “să decurgă dreptul natural din raţiunea umană,…”. Or, prin pacea de la Westfalia (1648) se stabilea principiul “cujus regio ejus religio” (cui îi aparţine domnia îi aparţine şi religia), afirmîndu-se astfel încă pe o anumită vreme starea de coabitare a dreptului internaţional cu morala religioasă.

În relaţiile internaţionale contemporane factorul religios cel mai pronunţat se manifestă în legătură cu participarea directă în politica mondială a diferitor asociaţii şi oranizaţii religioase. În esenţă, acestea aparţin religiilor mondiale – crestinismului, islamului şi budismului.

După cum o demonstrează practica, potenţialul religios, moral şi juridic a religiilor mondiale este în stare să influienţeze considerabil procesele politice şi sociale din cadrul unui stat, precum şi relaţiile internaţionale atît la scară globală cît şi în diferite regiuni ale lumii. În condiţiile grăbirii globalizării proceselor mondiale şi creşterii tendinţelor de cooperare şi interdependenţă în relaţiile internaţionale, factorul religios se manifestă de asemenea în calitate de mijloc important de identificare a anumitor state, alianţelor şi uniunilor interstatale.

Valorile creştine au fost luate în consideraţie la crearea comunităţilor europene, precum şi la elaborarea Actului final al CSCE. Principiile religioase ale solidarităţii islamice sunt fundamentul multor asociaţii ale statelor islamice, iar reprezentările budiste îşi găsesc reflectare în activitatea statelor Asiei şi bazinului Oceanului Pacific.

Influienţa doctrinelor religioase se exprimă prin depăşirea abordărilor exclusiv statale ale dreptului internaţional şi relaţiilor internaţionale şi înaintarea pe locul principal a problemei omului, protecţiei drepturilor şi libertăţilor sale.

Principiile morale şi religioase ale religiilor mondiale (egalitatea credincioşilor în faţa lui Dumnezeu indiferent de apartenenţa socială sau etnică, iubirea de pace, negarea violenţei, conceptul binelui comun) obiectiv fortifică tendinţa de universalizare a dreptului internaţional contemporan, în special funcţia sa de coordonare şi de reglementare.

Partea negativă a activizării factorului religios sunt acele efecte negative ca fundamentalismul religios, netoleranţa, expansiunea religioasă (prozelitismul), care pot încălca, în special la nivel regional stabilitatea internaţională.

Încercările de reglementare juridică internaţională a activităţii religioase şi bisericeşti au fost întreprinse practic din momentul apariţiei dreptului internaţional contemporan. Astfel, în Tratatele de pace de la Westfalia din 24 octombrie 1648 era garantată egalitatea a trei confesiuni: calvinistă, catolică şi luterană, precum şi se conţineau norme juridice despre organizarea bisericească şi împărţirea proprietăţii bisericeşti.

Dispoziţii referitoare la asigurarea libertăţii activităţii religioase erau incluse şi în Tratatul de pace de la Paris (1856), Tratatul de la Berlin (1878), Tratatul de pace de la Versailles (1919) etc. La baza reglementării internaţionale a participării organizaţiilor religioase în relaţiile internaţionale în final stau drepturile la libertatea religiei şi activitatea religioasă, fixate în formă de obligaţii internaţionale sau recomandări în aşa documente internaţionale cum sunt Carta ONU (1945), Declaraţia universală a drepturilor omului (1948), Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale (1950), Pactul internaţional al drepturilor civile şi politice (1966), Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (1975).

Organizaţiile internaţionale religioase în dependenţă de particularităţile structurale interne sau în dependenţă de modul de formare şi sfera teritorială de acţiune pot fi divizate în trei categorii de bază:

• confesiuni religioase (biserici) aparte, care prezintă prin sine un sistem integru cu structură ierarhică proprie, purtînd caracter internaţional, suprastatal. La acestea referim: Biserica Ortodoxă Rusă, Bisericile orientale, Biserica Catolică de la Roma.
• organizaţii internaţionale interbisericeşti, fondate de către biserici aparte, purtînd atît caracter naţional cît şi caracter supranaţional, de exemplu Uniunea baptistă internaţională, Conferinţa bisericilor europene etc.
• uniuni ale grupurilor religioase, asociaţii, ordine religioase în scopul efectuării de acţiuni comune pe arena internaţională. Astăzi sunt înregistrate în jur de 600 de astfel de organizaţii.

În legătură cu participarea unui număr crescînd de organizaţii religioase în viaţa inter- naţională, în dreptul internaţional contemporan începe să se constituie un grup aparte de norme de drept, care reglementează modul lor de creare şi funcţionare, relaţiile cu alte organizaţii internaţionale şi state. În legătură cu acest fapt apare o întrebare destul de delicată cu privire la raportul dintre trei diferite sisteme de drept, fiecare dintre care în mod aparte reglementează activitatea organizaţiilor religioase în sfera relaţiilor internaţionale: dreptul internaţional, dreptul intern, precum şi normele dreptului canonic (bisericesc).

Dreptul internaţional şi morala

Spre deosebire de drept - care asigură respectarea normelor juridice, înscrise în legi, prin forţa de constrîngere - morala asigură respectarea normelor convieţuirii umane, de obicei nes- crise, prin obicei, prin traditii seculare. Or, tocmai prin acest obicei au fost statuate şi relaţiile morale dintre oameni, care au găsit în credinţa lor religioasă suportul şi criteriul judecăţii faptelor lor. Totuşi, normele morale, neavînd valoare juridică, au un caracter obligatoriu pînă şi în drep- tul internaţional, fiind adeseori respectate sub presiunea opiniei publice. De exemplu, “morala internaţională” - indiferent de ce principii religioase ar fi ea strabatută (mozaice, budiste, creştine, islamice etc.) -”influenţează dreptul internaţional, în sensul că tot mai multe reguli ale moralei si echităţii, fiind respectate de state, au îmbogăţit dreptul internaţional, transformîndu-se în reguli ale sale. Încalcarea regulilor moralei şi echităţii exercită, dimpotrivă, o acţiune negativă asupra dreptului international. Invers, respectarea dreptului internaţional - scrie profesorul I. Diaconu

- asigură promovarea unui element de moralitate în relaţiile dintre state, în care şi valorile morale, chiar neprotejate prin norme de drept, sunt respectate”.47

Între dreptul internaţional şi morala internaţională există raporturi similare cu cele dintre drept şi morală în general. Normele de drept internaţional stabilesc drepturi şi obligaţii suscepti- bile a fi aplicate prin măsuri obligatorii. Regulile moralei internaţionale prescriu un anumit com- portament fără a da naştere la drepturi si obligaţii juridice. Ele fac apel la conştiinţa morală şi nu pot fi impuse prin forţa de constrîngere a unei autorităţi exterioare individului sau colectivităţii. Reflectînd ceea ce este comun în conştiinţa popoarelor, morala internaţională exprimă atît valori umane comune, cît şi reguli de comportare între naţiuni independente şi suverane destinate să promoveze respectul reciproc şi înţelegerea între popoare, interesul întregii omeniri.48

Între morală şi dreptul internaţional există legaturi de interdependenţă, de influenţare reciprocă. O sumă de reguli de drept sunt în acelaşi timp şi reguli de morală, o mare parte dintre principiile şi normele dreptului internaţional avîndu-şi originea în normele morale, unele tratate internaţionale făcînd trimitere în cuprinsul lor la exigenţele omeniei, la principiile umanitare sau la regulile aplicabile în cadrul societăţilor civilizate, care au în mare parte un caracter moral. Întregul drept internaţional are, de altfel, un caracter moral, moralitatea internaţională avînd astăzi un rol important în procesul relaţiilor internaţionale, ca şi în aplicarea în cazuri concrete a normelor dreptului internaţional, încălcarea regulilor moralei exercitînd o acţiune negativă asu- pra dreptului internaţional. În regulile moralei poate fi încadrată şi curtuazia internaţională (co- mitas gentium), care cuprinde o sumă de reguli izvorîte din necesităţile practice sau care semnifică bunăvoinţa şi respect reciproc, ori prin care se doreşte să se transmită anumite bune intenţii, simpatie, solidaritate. Aplicarea regulilor de curtuazie ramîne la libera apreciere a statelor, nede

curgînd din îndeplinirea unei obligaţii juridice. Încalcarea acestor reguli, deşi nu se sancţionează prin mijloace juridice, poate constitui însă un act grav în relaţiile internaţionale, influenţînd în mod defavorabil raporturile stabilite. O mare parte din regulile de curtuazie au fost astăzi in- corporate în dreptul internaţional, cu deosebire în dreptul diplomatic (privilegiile şi imunităţile diplomatice şi consulare, ceremonialul de stat etc.).49 Există cazuri cînd o normă de curtoazie internaţională, ca urmare a atribuirii forţei juridice, devine normă juridică internaţională şi in- vers, norma de drept se transformă în normă de curtoazie.

Lipsa forţei juridice la normele de curtoazie internaţională deseori este arătată în calitate de neajuns. Totodată practica atestă că în această trăsătură caracteristică este necesar să vedem sensul existenţei normelor de curtoazie. Datorită acestei calităţi normele sunt capabile să reglementeze acele relaţii, pe care nu le poate reglementa dreptul internaţional. Curtoazia are importanţă la rea- lizarea relaţiilor juridice, de exemplu acordarea asistenţei juridice în lipsa tratatelor respective.50

Legătura dintre dreptul internaţional şi morală nu se limitează la faptul că aceste două catego- rii posedă principii fundamentale de conduită ale actorilor societăţii internaţionale. La baza aces- tei legături se află unitatea lor genetică, cu alte cuvine unitatea fundamentelor sociale de apariţie a lor, condiţionată de un anumit gen de relaţii sociale.51 Atît dreptul cît şi morale presupun reguli de conduită obligatorii, care capătă rolul unei datorii juridice sau spirituale, ce reflectă nivelul exis- tent de dezvoltare a sistemului internaţional, a civilizaţiei umane în întregime. Totodată aceste două categorii nu sunt identice. În unele principii prevalează elementele juridice (de exemplu în principiul egalităţii suverane a statelor), în altele prevalează elementele morale (de exemplu în principiul cooperării). Deosebirile dintre normele dreptului internaţional şi normele morlae pot fi reduse la următoarele:

1. normele juridice au un caracter fixat, ele sunt înscrie în statute, acorduri, tratate internaţionale etc. De acest fapt este strîns legat şi caracterul instituţional al dreptului interna- ţional.52 În acelaşi timp normele morale nu posedă o astfel de trăsătură.
2. Morala internaţională şi dreptul internaţional diferă după sferele de acţiune: normele morale poartă un caracter atotcuprinzător, pe cînd dreptul internaţional are o sferă limitată de acţiune în timp şi spaţiu. Totodată există multe situaţii cînd relaţiile internaţionale sunt regle- mentate în acelaşi timp atît de normele juridice cît şi de normele morale. De exemplu, agresiu- nea militară este o încălcare a normelor juridice unanim recunoscute, precum şi o infracţiune morală. Într-adevăr normele morale şi cele juridice sunt legate printr-un sistem de valori, ca- racteristice unei anumite comunităţi sociale şi care determină cumulul de mijloace capabile să-i asigure necesităţile şi Pentru ca aceste mijloace să fie adecvate şi să garanteze atingerea scopurilor propuse, ele trebuie să fie în conformitate cu modele obligatorii existente în sistemul relaţiile internaţionale, cu alte cuvine, cu acele modalităţi de conduită, care sunt recunoscute ca fiind normale şi acceptavbile într-o anumită împrejurare.

Dreptul internaţional şi morala internaţională se deosebesc după formele, metodele, mi- jloacele şi posibilităţile de influienţă asupra conduitei actorului internaţional, în consecinţă – prin posibilităţile de reglementare a sistemului de relaţii internaţionale. Reglementarea juridică presu- pune utilizarea mijloacelor de constrîngere (Curtea Internaţională de Justiţie, sancţiuni militare, 

economice şi politice, excluderea din organizaţiilor interguvernamentale, ruperea relaţiilor diplo- matice etc.) Regulatorul de bază în respectarea normelor morale de conduită internaţională este opinia publică mondială, iar influienţa sa asupra participantului la relaţiile internaţionale poate în anumite situaţii să fie mai efectivă decît acţiunea dreptului internaţional.53

Dreptul internaţional şi normele politice.

În zilele noastre normele politice au căpătat o largă răspîndire în practica statelor. Dacă în trecut statele preferau să se abţină de determinarea strictă a obligaţiilor lor în calitate de obligaţii politice, cu scopul de a evita subminarea importanţei lor, astăzi în actele respective există indicaţii directe că aceste dispoziţii sunt politic obligatorii.54

Relaţiile internaţionale poartă un caracter preponderent politic, reieşind din acest fapt regle- mentarea lor trebuie să fie una politică. Toate tipurile de norme, ce reglmentează relaţiile dintre state, într-o măsură oarecare comportă un caracter politic, prin urmare astăzi există un grup aparte de norme în dreptul internaţional, norme politice, care posedă un mecanism de acţiune special şi mijloace de reglementare specifice. După natura lor normele politice reprezintă acor- dul de voinţă a statelor. De normele dreptului internaţional, normele politice se deosebesc prin faptul că, conturînd conţinutul regulii prin acordul de voinţă al statelor, acestea îi acordă o forţă nu juridică, ci politică. Normele politice există în formă expresă, fiind înscrise de exemplu în declaraţii, declaraţii comune, cumunicate, rezoluţii ale organizaţiilor internaţionale, precum şi în formă nescrisă. Sancţiunile, în caz de nerespectare a normelor politice presupun reacţia negativă a statului şi a organizaţiilor internaţionale cu privire la nerespectarea acestor norme.55

În calitate de norme şi principii universale politice sunt invocate principiul bunei vecinătăţi, principiul respectării reciproce a intereselor vitale, principiul neprejudicierii uneia dintre părţi etc.

Legătura dintre normele politice şi cele juridice este una bilaterală. Normele politice sunt create şi realizate fără a intra în contradicţie cu dreptul internaţional. Pe de altă parte, normele juridice sunt create şi realizate ţinînd cont de normele politice existente.56

În literatura de specialitate sunt calificate drept surse de drept internaţional deciziile congre- selor internaţionale, calificate ca fiind decizii politice, care trebuie adoptate cu acordul tuturor statelor interesate. La fel sunt făcute tentative de a clasifica tratatele internaţionale în tratate ju- ridice şi tratate politice. Tratatele politice sunt cele care au drept scop de a determina interesele politice ale statului.

Deseori în practica diplomatică şi în politologie se foloseşte termenul „reguli de joc”, care presupune norme politice nescrire. Uneori ele sunt numit norme elementare. Se consideră că anume aceste norme reglementau relaţiile dintre URSS şi SUA în perioada „războiului rece”.

În caz de nerespectare a normei de drept internaţional este pus în acţiune mecanismul ju- ridic de protecţie, de asemenea poate fi aplicat şi mecanismul politic, iar în caz de nerespectare a normei politice acţionează doar mecanismul politic. Cauzele care stimulează aplicarea meca- nismelor politice sunt multiple. Actele juridice deseori necesită timp îndelungat pentru primirea numărului necesar de ratificări, prin urmare, pentru intrarea în vigoare. În consecinţă dispoziţiile lor rămîn în urmă de realităţile vieţii politice. Cu toate acestea un număr tot mai mare de pro- bleme internaţionale au nevoie de reglementare la moment. Actele politice şi într-un caz şi în altul oferă mai multe posibilităţi.