Pin It

Un moment important în dezvoltarea dreptului internaţional este marcat de Tratatul de pace de la Paris din 1919 prin care s-a instituit “sistemul de la Versailles” şi care a marcat apariţia unor noi state independente pe harta Europei, ca Austria, Ungaria, Iugoslavia, Polonia şi Cehoslova- cia.

De asemenea, prin Tratatul de la Paris a fost fondată prima organizaţie internaţională cu carac- ter general, Liga Naţiunilor. Unul din scopurile principale ale acestei Organizaţii a fost menţinerea păcii şi îngrădirea recurgerii la război, precum şi respectarea dreptului internaţional.74

Scopurile prevăzute de Pactul Ligii Naţiunilor nu au fost atinse, însă experienţa acumulată de această organizaţie a fost utilă pentru fondarea ulterioară a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Un eveniment deosebit de important pentru dezvoltarea dreptului internaţional şi punerea lui în serviciul păcii l-a constituit încheierea la 27 august 1928 a Pactului de la Paris, mai denumit și Pactul Briand-Kellog.75 Prin prevederile Pactului, statele părţi îşi asumau obligaţia să renunţe la război ca instrument al politicii lor naţionale. Conform prevederilor art. 1, părţile contractante condamnau solemn, în numele popoarelor respective, recurgerea la război pentru regle-menta- rea diferendelor internaţionale şi renunţau la el ca instrument de politică în relaţiile lor mutuale. Pactul Briand-Kellog a fost primul document internaţional care a consacrat principiul reglementării paşnice a diferendelor dintre state. Ulterior, în 1945, prevederile Pactului au fost invocate în motivarea sentinţei de condamnare a principalilor criminali de război nazişti de Tri- bunalul Militar Internaţional de la Nürnberg. La semnarea Pactului au participat 15 state, iar în 1933 părţi la tratat erau deja 63 de state, printre care Germania, Italia şi Japonia.

Alt moment important în legătură cu interzicerea războiului de agresiune îl are definirea agre- siunii, care a fost adoptată în cadrul Conferinţei economice mondiale de la Londra din 1933.

Ca urmare a politicii imperialiste de la sfârşitul anilor ‘ 30 ai sec. al XX-lea dreptul internaţional a întâmpinat serioase dificultăţi şi insuccese, care au culminat cu dezlănţuirea celui de-al doilea război mondial, pe parcursul căruia s-au săvârşit o multitudine de încălcări ale normelor drep- tului internaţional: crime contra păcii, crime contra umanităţii, crime de război. Aceste încălcări grave au dus la necesita-tea convocării unui şir de conferinţe internaţionale care au avut drept scop condamnarea acestor acte (Conferinţele de la Moscova din 1943, de la Teheran din 1943, de la Dumbarton Oaks din 1944 ş. a.). După cel de-al doilea război mondial, procesul de reînnoire a dreptului internaţional ia proporţii de amploare.

Prin Acordul privind urmărirea şi pedepsirea principalilor criminali de război ai puterilor europene ale Axei, semnat la 8 august 1945 de către URSS, SUA,  Marea Britanie şi Franţa, a  fost creat Tribunalul Militar Internaţional de la Nürnberg, iar la Conferinţa de la Moscova din 16-26 decembrie 1945, la care au participat URSS, SUA şi Marea Britanie urmând ca ulterior să adere şi China, s-a decis crearea unei Comisii pentru Extremul Orient, abilitată să judece şi să-i pedepsească pe criminalii de război japonezi. Prin Proclamaţia din 19 ianuarie 1946 a fost insti- tuit Tribunalul Militar Internaţional pentru urmărirea şi pedepsirea marilor criminali de război din Extremul Orient.

Statutul acestor Tribunale Militare Internaţionale a servit ulterior ca model pentru Tribunalul pe- nal internaţional de la Haga pentru fosta Iugoslavie şi Tribunalul penal internaţional pentru Rwanda. De asemenea, sub influenţa atrocităţilor care au avut loc în perioada celui de-al doilea război mondial, statele coaliţiei antihitleriste au semnat la 26 iunie 1945 la San Francisco Carta Naţiunilor

Unite, tratat internaţional intrat în vigoare la 24 octombrie 1945.

Adoptarea Cartei ONU a constituit un important eveniment în dezvoltarea dreptului internaţional. În Cartă sunt stipulate principiile fundamentale ale dreptului internaţional.

Un moment important a fost fixarea în Carta ONU a interzicerii agresiunii şi stabilirea unui meca- nism de sancţionare împotriva statelor agresoare. Prin art. 2 din Cartă membrii ONU şi-au asumat obligaţia de a se abţine de la ameninţarea cu forţa sau de la folosirea forţei în relaţiile dintre ele.

În prevederile Cartei ONU a fost consacrat dreptul fiecărui popor de a-şi hotărî singur soar- ta. Sub egida ONU s-a elaborat o serie de documente care au avut un puternic impact asupra dezvoltării dreptului internaţional: Declaraţia cu privire la lichidarea colonialis-mului, convenţiile referitoare la prohibirea oricăror discriminări faţă de femei, a discriminării rasiale, convenţia împotriva torturii, trata-mentelor inumane sau degradante, convenţia de codificare a dreptului tratatelor ş. a.

Totodată ONU devine un important instrument în promovarea relaţiilor de cooperare internaţională. Sub egida ONU se adoptă un şir de convenţii internaţionale, care devin principa- lul izvor al dreptului internaţional.

Alături de menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, unul din scopurile principale ale ONU, stabilit chiar prin art. 1 din Cartă, este „realizarea cooperării internaţionale în rezolvarea problemelor inter-naţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”.76

Pentru atingerea acestor scopuri, în cadrul ONU au fost înfiinţate o serie de instituţii spe- cializate, care potrivit statutelor lor au largi atribuţii internaţionale în domeniul economic, so- cial, cultural, al învăţământului, sănătăţii şi în alte domenii conexe, de exemplu: Fondul Mo- netar Internaţional, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Organi- zaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială ş. a.

În etapa contemporană, dreptul internaţional se caracterizează printr-o dezvoltare rapidă   a normelor sale, prin sporirea numărului de organizaţii internaţionale ca subiecte de drept internaţional, tinzând astfel ca de la un drept de coordonare în perioada dezvoltării clasice, să fie învestit cu un rol crescând în promovarea intereselor pe termen lung ale întregii comunităţi internaţionale.