Răspunsul la întrebarea dacă principiile generale de drept sunt sau nu izvoare ale dreptului internaţional public nu este uniform în doctrina dreptului internaţional. În lipsa unei codificări a insituţiei izvoarelor dreptului internaţional public, opiniile specialiştilor sunt extrem de diferite, chiar uneori contradictorii. Principiile generale de drept menţionate în art. 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie ca putând fi aplicate în soluţionarea unor diferende aduse în faţa Curţii sunt considerate de către o parte a doctrinei dreptului internaţional ca un izvor al acestuia.
Formularea din Statutul CIJ este ambiguă şi lacunară şi pune mai multe semne de între- bare, nefiind precizată natura juridică a acestor principii generale, sunt ele principii de drept internaţional public (aşa cum opinează academicianul Koreţkii), sunt principii de drept intern (idee susţinută de autorul elveţian P.Guggenheim), ori comune ambelor sisteme de drept, cu- prinzând atât dreptul internaţional cât şi dreptul intern? (părere afirmată de autorul francez Ch. Rousseau). Putem considera totuşi acceptabilă părerea bazată şi pe practica Curţii, care s-a referit cu titlul complementar sau supletiv la aceste principii, potrivit căreia este vorba de principii co- generate din diverse sisteme de drept intern şi transpuse în ordinea internaţională. Dacă e să ne referim la practica Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, ea reese din aceea că principiile generale ale dreptului nu sunt numai principiile comune dreptului intern al statelor membre, dar şi principiile dreptului internaţional public. În egală măsură, în statutul CIJ lipseşte precizarea care sunt acele naţiuni civilizate competente să le recunoască. În acest sens, mult mai clar se prezintă Statutul Curţii Penale Internaţionale din 1998, care stabileşte în calitate de drept aplicabil „dacă este nevoie …, principiile şi regulile de drept internaţional”, precum şi „principiile generale de drept reţinute de Curte din legile naţionale, reprezentând diferite sisteme ale lumii… dacă nu sunt incompatibile cu Statutul Curţii, cu dreptul internaţional ori cu regulile internaţionale re- cunoscute”. Este necesar de menţionat că acest document renunţă la expresia „naţiuni civilizate”, sintagmă depăşită deja în timp.
În doctrină, una dintre chestiunile principale care se ridică faţă de principiile generale de drept este de a determina dacă ele sunt sau nu sunt surse ale dreptului internaţional public. În opinia lui Oppenheim-Lauterpacht, principiile generale de drept constituie izvoare distincte ale dreptului internaţional public. Un punct de vedere opus celui anterior îi aparţine unor aşa doctri- nari ca G.Scelle şi G. Tunkin, care refuză categoric să vadă în principiile generale de drept un al treilea izvor distinct al dreptului internaţional, distinct de tratat şi cutumă. Alţi autori, cum ar fi bunăoară, G. Schwarzenberger atribuie principiile generale de drept la categoria celor subsidiare. Independent însă de felul în care sunt concepute aceste principii generale, în ceea ce priveşte natura lor juridică, ele nu au calitatea de mijloace de exprimare a acordului de voinţă al state- lor, adică de izvoare de drept internaţional. Aceste principii, sunt ele însele norme ale dreptului internaţional, apărute şi consacrate pe cale cutumiară, sau convenţională. Din aceste conside- rente, opinăm că principiile generale de drept nu pot fi considerate ca izvor în sens formal al dreptului internaţional public.