În art. 38 al Statutului CIJ sunt indicate hotărârile judecătoreşti ca un “mijloc de determinare a regulilor de drept”.
Hotărârile instanţelor internaţionale (ale CIJ şi ale instanţelor arbitrale internaţionale) nu constituie un izvor formal al dreptului internaţional public, ci reprezintă nişte mijloace auxiliare pentru determinarea şi interpretarea normelor de drept internaţional public. Prin aceste hotărâri se aplică dreptul dreptul internaţional, ci nu se crează. Hotărârile judecătoreşi internaţionale contribuie la interpretarea şi precizarea normelor de drept internaţional şi prin ele se constată existenţa acestor norme.
Sintagma “hotărârile judecătoreşti…” de la art. 38 pct. 1 lit. d) cuprinde deciziile pronunţate de judecătorul sau arbitrul internaţional cu ocazia soluţionării unor diferende supuse lor. La ca- tegoria deciziilor judiciare este atribuită în special jurisprudenţa celor două Curţi internaţionale de justiţie (CPJI şi succesoarea ei, CIJ). Hotărârile instanţelor respective sunt deseori preluate şi pot fi invocate ca mijloace auxiliare de precizare a conţinutului normelor aplicabile în litigii cu elemente identice sau asemănătoare. Acelaşi lucru poate fi spus şi în privinţa jurisprudenţei arbi- trale, chiar dacă autoritatea celei din urmă este puţin inferioară jurisprudenţei celor două Curţi de la Haga. Anumite principii importante, cum ar fi principiile generale ale neutralităţii în timp de război (sentinţa Alabama din 1872), caracterul general al competenţei teritoriale (sentinţa în Cauza Insulei Palmas, 1928) sau principiul proporţionalităţii drept una din condiţiile ripostei la un act ilicit (sentinţa Naulilaa, 1928), au constituit, printre alte exemple, nişte precedente incon- testabile la care practica internaţională continuă să se refere.
Totodată, nici judecătorul şi nici arbitrul internaţional nu sunt legaţi din punct de vedere formal prin asemenea precedente. La aceasta indică însuşi Statutul CIJ, care în art. 59 stabileşte: “Decizia Curţii nu are forţă obligatorie decât între părţile în litigiu şi numai pentru cauza pe care o soluţionează”. Cu titlu de principiu general de drept, aprecierea dată este valabilă şi în privinţa sentinţelor arbitrale. Considerentele invocate însă nu constituie un obstacol influenţei exercitate în practică de deciziile justiţiei internaţionale asupra interpretării, dar şi asupra evoluţiei dreptului internaţional.
Diferenţa existentă între justiţia internaţională în persoana CIJ şi tribunalele arbitrale internaţionale ţine de caracterul ad hoc al arbitrajului, spre deosebire de natura instituţională, permanentă a CIJ.
Statutul CIJ precizează în art. 59, că hotărârile Curţii au forţă obligatorie numai pentru statele părţi la diferend şi doar pentru cauza soluţionată prin această hotărâre. Aceste hotărâri nu consti- tuie nişte precedente de natură să determine apariţia de noi norme ale dreptului internaţional pu- blic. Astfel, jurisprudenţa internaţională constituie o sursă de inspiraţie în procesul de codificare a dreptului internaţional public.
Doctrina celor mai calificaţi specialişti în dreptul public ai diferitelor naţiuni, reţinută în art. 38 al Statului CIJ” nu este un izvor formal al dreptului internaţional public, nu este o sursă obligatorie, şi nici factor creator de drept”, idee susţinută de Nicolae Ecobescu şi Victor Duculescu, precum şi de majoritatea specialiştelor de drept internaţional public.
Doctrina de drept internaţional public cuprinde opiniile celor mai calificaţi specialişti în această materie, a căror competenţă este recunoscută pe plan internaţional şi care pot să explice şi să interpreteze conţinutul unor norme de drept internaţional. Doctrina cuprinde şi opiniile exprimate în documentele unor asociaţii ştiinţifice internaţionale cum ar fi de pildă Asociaţia de drept internaţional sau Institutul de drept internaţional. Această doctrină nu crează dreptul internaţional, ci constată existenţa unor principii, norme şi instituţii ale dreptului internaţional, precizând conţinutul acestora.
O deosebită importanţă o au opiniile individuale sau separate ale judecătorilor CIJ, cuprin- zând analize şi aprecieri asupra unor norme de drept internaţional public, în legătură cu un caz sau altul, care a constituit obiect de reglementare în faţa Curţii.
Importanţa doctrinei pentru cunoaşterea şi, în special, interpretarea normei de drept este cu atât mai pronunţată cu cât opera de codificare este mai slabă, şi cu cât ramura de drept respectivă este mai puţin perfectă. Din aceste considerente renumitul autor Calvo afirma că “doctrina este fără îndoială izvorul cel mai abundent de drept internaţional”, iar Oppenheim preciza că “doc- trina are un loc mai mare în dreptul internaţional decât în orice altă ştiinţă”. Doctrina de drept internaţional contribuie la individualizarea şi precizarea normelor sale cutumiare, iar în cadrul ei adesea se fac propuneri de lege ferenda, care nu au o valoare juridcă obligatorie pentru subiectele dreptului internaţional public.