În prezent, în cadrul comunităţii internaţionale statele întreţin între ele o gamă variată de relaţii economice, politice, militare, culturale, ştiinţifice etc., raporturi în cadrul cărora ele participă în calitate de entităţi independente, subiecte principale ale dreptului internaţional. Desfăşurarea acestor relaţii în condiţii de stabilitate şi corectitudine este condiţionată de respecta- rea ordinii juridice internaţionale, ordine ce se fundamentează pe existenţa anumitor principii diriguitoare.
La definirea dreptului internaţional public, am realizat că acesta este alcătuit din norme ju- ridice stabilite în baza acordului de voinţă al statelor şi organizaţiilor interguvernamentale cu personalitate juridică internaţională, având ca obiect de reglementare raporturile dintre acestea şi alte subiecte ale dreptului internaţional. În dreptul internaţional există o categorie de norme- principii care sunt nişte reguli juridice internaţionale şi care au ca obiect cele mai importante raporturi dintre subiectele dreptului internaţional, unele având un caracter fundamental, pentru că guvernează dreptul internaţional general în ansamblul său, iar altele sunt principii specifice fiecărei ramuri a dreptului internaţional public, aplicându-se doar raporturilor din domenii mai restrânse.
Este necesar, însă, de menţionat că principiile fundamentale se detaşează din totalitatea nor- melor – principii, reprezentând nucleul de bază al dreptului internaţional public, întrucât toate celelalte principii şi norme adoptate, fie pe cale convenţională, fie pe cale cutumiară, trebuie să se conformeze principiilor fundamentale ale dreptului internaţional.
Importanţa respectării sub aspect universal a principiilor fundamentale de drept internaţional a fost reiterată în numeroase lucrări de specialitate, fiind în acelaşi timp evidenţiată într-o serie de declaraţii şi documente bilaterale şi multilaterale. În această ordine de idei, se prezintă ca remarcabilă faimoasa Declaraţie cu privire la principiile fundamentale şi necesitatea aplicării lor universale în relaţiile internaţionale, decalaraţie care a fost formulată de o personalitate distinsă, Secretarul de Stat al SUA, Cordell Hull, la 16 iulie 1937, în care au fost proclamate o mare parte a principiilor de drept internaţional, astăzi în vigoare. În continuare vom cita unele din raţiunile şi motivaţiile guvernului american la acea vreme: „… omenirea va putea progresa doar atunci cînd libertatea umană este asigurată; atunci cînd toate guvernele acceptă dreptul fiecăruia din ele de a-şi stabili şi guverna în mod liber şi fără nici o ingerinţă exterioară problemele lor interne; cînd în relaţiile dintre naţiuni se respectă cu bună credinţă cuvîntul dat; atunci cînd există convingerea de abţinere de la utilizarea forţei armate în promovarea politicii externe şi atunci cînd există dorinţa de a soluţiona toate divergenţele exclusiv prin modalităţi paşnice; atunci cînd relaţiile economice se fundamentează pe beneficiul mutual, egalitate de tratament şi corectitudine”.84
Până în prezent, principiile fundamentale ale dreptului internaţional public au fost codificate parţial. Activitatea de enumerare, precizare şi sistematizare a lor a fost realizată prin: Carta ONU, Carta Organizaţiei Statelor Americane, semnată la Bogota la 30 aprilie 1948, Declaraţia Adunării Generale asupra principiilor de drept internaţional ale relaţiilor prieteneşti şi de colaborare din- tre state, în conformitate cu Carta ONU, din 1970, Carta Drepturilor şi Îndatoririlor Economice ale Statelor adoptată în anul 1974, Actul Final al Conferinţei pentru Cooperare şi Securitate în Europa, de la Helsinki, din 1975, Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990 etc.
Trebuie să menţionăm faptul, că principiile fundamentale ale dreptului internaţional au înce- put să fie creionate încă din antichitate. Chiar dacă unele principii considerate astăzi fundamen- tale pentru dreptul internaţional au apărut de foarte mult timp, o veritabilă operă de sistemati- zare a acestora începe abia după cel de-al doilea război mondial, operă care este astăzi în plină desfăşurare. Astfel, principiul respectării cu bună credinţă a obligaţiilor asumate, sau principiul pacta sunt servanda, constituie una dintre pietrele de temelie ale apariţiei şi dezvoltării dreptului internaţional contemporan.
Prin urmare, principiile fundamentale de drept internaţional reprezintă rezultatul unei în- delungate evoluţii istorice, impunîndu-se în condiţiile intinsificării luptei pentru independenţă, împotriva tendinţelor autoritare, a politicii de forţă în toate formele de manifistare ale acesteia, afirmarea principiilor fiind avîntată de apariţia şi afirmarea unor semnificativi factori în sfera relaţiilor interstatale.85
Printre marile victorii ale reflecţiilor revoluţionare şi democratice în domeniul dreptului internaţional se prezintă a fi reliefată mai cu seamă afirmarea conţinutului şi particularităţilor im- portantelor principii de drept internaţional, precum egalitatea suverană a statelor, neintervenţia în afacerile interne ale statelor, care formează substanţa acestui drept. În pofida faptului că evoluţia şi afirmarea acestor principii a parcurs un drum anevoios şi complex, si, mai cu seamă, în ultimii ani, tendinţe şi dezvoltări noi, enunţarea lor, a marcat un moment de referinţă pe calea impunerii principiilor de drept internaţional în calitate de reguli de comportament internaţional. Întrucît, statele mari priveau principiile de drept internaţional ca un instrument şi o protecţie a intereselor statelor mici, diplomaţia statelor mari şi influente au încercat să minimalizeze valoarea acestor principii, să le slăbească conţinutul şi natura lor juridică şi aria de aplicare. Astfel, pe parcursul afirmării şi dezvoltării acestor principii, apar tot felul de doctrine şi idei care au căutat să justifice limitarea suveranităţii statale, să creeze anumite excepţii de la principiul neimixtiunii în afacerile interne ale unui stat etc.
Odatăcu crearea Societăţii Naţiunilor seproduce oschimbare substanţială în dreptul internaţional, acesta se transformă gradual şi de o manieră lentă dintr-un drept al războiului într-un drept al păcii. Pactul de la Paris (Pactul Briand-Kellog) din 27 august 1928, prin incriminarea şi scoaterea în afara legii a războiul de agresiune, dar şi prin obligaţia sancţionării prin mijloace paşnice a disputelor dintre state, se prezintă ca o mare izbîndă pentru fortificarea ordinii juridice internaţionale.
Un moment crucial în vederea dezvoltării mai ample a dreptului internaţional, l-au avut Carta ONU şi Declaraţia Adunării Generale a ONU privind principiile de drept internaţional
ale relaţiilor prieteneşti şi de cooperare între state, în conformitate cu Carta ONU din 1970. Carta ONU enunţă şapte principii fundamentale ale dreptului internaţional:
- principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale sau principiul neagresiunii;
- principiul reglementării pe cale paşnică a diferendelor internaţionale;
- principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat sau principiul neingerinţei;
- obligaţiunea statelor de a coopera unele cu altele în conformitate cu Carta ONU;
- principiul egalităţii popoarelor şi dreptul lor de a dispune de ele însele;
- principiul egalităţii suverane a statelor;
- principiul îndeplinirii cu bună credinţă de către state a obligaţiunilor asumate în confor- mitate cu Carta
Dorinţa statelor de a plasa ca fundament al relaţiilor lor principiile de drept internaţional şi voinţa lor sinceră de a le respecta fără vre-o abatere şi cu bună credinţă a fost proclamată într-o serie de documente internaţionale din perioada postbelică. Diversificarea comunităţii internaţionale, apariţia unui număr considerabil de state, ca urmare a lichidării colonialismu- lui, extrem de eterogene din punct de vedere politic, economic, geografic, au impus, în acelaşi timp şi necesitatea diversificării principiilor fundamentale şi dezvoltarea conţinutului acestora şi afirmarea lor în calitate de norme de conduită internaţionale. Prin urmare, cu prilejul afirmării suveranităţii politice a statelor, se dezvoltă şi conceptul de suveranitate a statelor asupra tutu- ror bogăţiilor sale naturale. Fără a pretinde în enumerarea tuturor documentelor internaţionale cu relevanţă în domeniul de referinţă, considerăm oportună prezentarea unora dintre ele care au fost adevărate jaloane în abordarea contemporană a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional.
Carta OSA, semnată la Bogota, la 30 aprilie 1948, dispune la art.5:
„Statele americane reafirmă următoare principii:
- dreptul internaţional reprezintă standardul de conduită al statelor în relaţiile lor mutuale;
- buna credinţa va guverna relaţiile dintre state;
- înaltele scopuri pe care le promovează statele americane reclamă organizarea politică a acestor state pe baza exercitării efective a democraţiei reprezentative;
- condamnă războiul de agresiune;
- un act de agresiune contra unui stat american reprezintă un act de agresiune contra tuturor celorlalte state americane;
- disputele cu caracter internaţional care se ivesc între două sau mai multe state americane vor fi soluţionate prin mijloace paşnice;
- cooperarea economică este fundamentală pentru prosperitatea continentului american;
- statele americane proclamă drepturile fundamentale ale individului fără distincţie de rasă, sex, religie, credinţă etc.
Pe parcursul anilor, aceste principii au cunoscut o dezvoltare şi îmbogăţire continuă.
Unele documente au enunţat un număr mai mic de principii, mai cu seamă Declaraţia de la Bandung din 1955, dedicată sprijinirii păcii generale şi colaborării, sau mai mare de principii, cu prilejul semnării unor declaraţii bilaterale de diverse state. Astfel, momente mai semnificative ale procesului de cristalizare a principiilor fundamentale au fost: Conferinţa de la Cairo din 1957 de solidaritate a ţărilor din Asia şi Africa; Conferinţa de la Accra din 1958 a ţărilor africane; Conferinţa de la Addis-Abeba din 1963 a ţărilor africane; Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care a adoptat în 1975 Actul Final, document de cea mai deosebită importanţă pentru stabilirea unor relaţii de respect mutual între statele continentului european; negocierea şi adoptarea unor importante documente de către Adunarea Generală a ONU.
Este un fapt îndeosebi recunoscut că un moment de mare importanţă în acest proces de codi- ficare a principiilor de drept internaţional l-a constituit negocierea mai mult timp, şi adoptarea la 24 octombrie 1970, a Declaraţiei privind principiile de drept internaţional ale relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre state, document ce a constituit un prilej important pentru afirmarea şi preciza- rea conţinutului unor principii care au fost doar enunţate şi enumerate în Carta ONU, fără însă a preciza conţinutul lor juridic. Textul acestei declaraţii a fost elaborat pe parcursul mai multor ani, începînd din 1964, în cadrul lucrărilor unui comitet special format din 31 de state. Carta dreptu- rilor şi îndatorilor economice ale statelor din 1974, este următorul document, care desăvîrşeşte opera din 1970, afirmînd cu mai mare intensitate necesitatea respectării ferme a principiilor de drept internaţional, mai cu seamă cele care guvernează relaţiile economice dintre state.
Declaraţia privind principiile care guvernează relaţiile dintre statele participante la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa din 1975 enunţă şi dezvoltă zece principii fundamentale. La cele expuse în Carta ONU şi Declaraţia Adunării Generale din 1970 au mai fost reţinute încă trei:
- principiul inviolabilităţii frontierelor;
- principiul integrităţii teritoriale a statelor;
- principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
Pe aceeaşi undă de preocupări şi tendinţe, Carta de la Paris pentru o nouă Europă, din 21 noiembrie 1990 avea să reitereze importanţa celor zece principii reţinute în Actul final de la Hel- sinki menţionînd că …”înfăptuirea deplină a tuturor angajamentelor CSCE trebuie să reprezinte temelia iniţiativelor statelor europene, pentru ca naţiunile şi popoarele de pe continentul euro- pean să trăiască potrivit aspiraţiilor lor”.
În ultimii ani, în cadrul ONU se examinează dezvoltarea şi codificarea unor principii im- portante ale dreptului internaţional. Datorită importanţei lor covîrşitoare în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, procesul de afirmare şi dezvoltare a principiilor de drept internaţional nu este unul desăvîrşit. În prezent, are loc consacrarea şi formarea unor noi principii fundamen- tale ale dreptului internaţional ca cel al dezarmării, protecţiei mediului înconjurător, securităţii colective, coexistenţei paşnice.
Perspectivele înfăptuirii cooperării în Europa, în contextul documentelor de la Helsinki, Pa- ris, etc., impune luarea în considerare a intereselor tuturor statelor, interese ce solicită soluţii acceptabile pentru toţi şi adoptate cu consimţămîntul tuturor.
Concluzia pe care o putem formula în raport cu evoluţia şi afirmarea principiilor funda- mentale ale dreptului internaţional este aceea că, pe măsura creşterii complexităţii societăţii internaţionale şi a dezvoltării dreptului internaţional public, se conturează noi principii care, afirmate larg de comunitatea internaţională, pot deveni fundamentale.