Noţiunea de subiect de drept internaţional reprezintă particularităţi esenţiale în comparaţie cu dreptul intern. Aceste particularităţi, ce se referă la natura, temeiul, conţinutul juridic şi sfera de aplicare, determină principalele deosebiri dintre conceptele subiectului de drept internaţional şi cel de drept intern.
Faptul că relaţiile internaţionale se desfăşoară cu participarea directă a statelor ca entităţi suverane şi independente egale în drepturi exclude existenţa în acest domeniu a unui „organ suprastatal” sau a unui „guvern” care să determine, să reglementeze sau să atribuie calitatea de subiect de drept internaţional. Această calitate aparţine, înainte de toate, statului în virtu- tea suveranităţii sale. Ea poate aparţine şi altor entităţi (popoare care luptă pentru eliberare, organizaţii internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale, societăţi transnaţionale ş.a.) în măsura şi în limitele determinate de statele membre ale comunităţii internaţionale.
Calitatea de subiect al dreptului internaţional defineşte, înainte de toate, situaţia juridică a unei entităţi ca titular de drepturi şi obligaţii internaţionale. Aceasta nu constituie însă doar o tendinţă, o capacitate juridică abstractă şi nu poate fi definită în afara realităţii raporturilor de drept internaţional în cadrul cărora se manifestă şi se exercită. Dimpotrivă, ea există pentru state sau alte entităţi prin participarea directă a acestora ca subiecţi ai unor raporturi în care îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile asumate180.
Relaţiile la care participă statele şi alte entităţi cu personalitate juridică internaţională sunt reglementate de normele dreptului internaţional, căpătând, astfel, caracterul unor raporturi de drept internaţional, analizate prin conceptele juridice clasice de: subiect, conţinut juridic (drep- turi şi obligaţii) şi obiect. Caracteristicile acestor raporturi sunt determinate însă de situaţia juridică a subiecţilor participanţi, de poziţia lor faţă de dreptul internaţional. Din acest punct de vedere, statul – subiect principal, primar şi originar, fundamental – posedă această calitate nu în temeiul dreptului internaţional, ci în virtutea suveranităţii sale, în baza căreia participă, prin acord de voinţă cu alte state, la procesul normativ, la formarea raporturilor internaţionale şi la determinarea situaţiei juridice a altor entităţi pe plan internaţional. De aceea noţiunea generală a subiectului de drept internaţional nu poate fi redusă la formula „destinatarilor normelor ju- ridice internaţionale”, la faptul că „dreptul internaţional îi recunoaşte aptitudinea de a fi titular de drepturi şi a fi ţinut de obligaţii” sau „îi atribuie capacitate juridică”.181 Specificul şi dinamica subiecţilor dreptului internaţional infirmă asemenea susţineri care nu fac decât să transpună automat conceptele dreptului intern în sfera dreptului internaţional, fără a ţine seamă de speci- ficul acestuia din urmă.
Personalitatea juridică aparţine statului ca entitate suverană. Suveranitatea conferă statului personalitate juridică internaţională, aptitudinea de a acţiona în cadrul comunităţii internaţionale, prin exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor. Dreptul internaţional nu constituie, un de- terminator aprioric al personalităţii juridice a statelor, dimpotrivă, el însuşi este creat de acestea; dreptul internaţional este expresia şi rezultatul acordului de voinţă al statelor privind drepturile şi obligaţiile lor, al altor subiecţi, precum şi cadrul juridic al relaţiilor dintre entităţile participante la viaţa internaţională.
Pentru identificarea unui subiect de drept internaţional este necesar să se constate dacă acesta posedă personalitate juridică în cadrul ordinii juridice internaţionale, dacă are, capacitate juridică de a acţiona pe plan internaţional.
Într-un concept general, subiectul de drept internaţional este titularul de drepturi şi obligaţii internaţionale, participant la relaţiile reglementate de normele dreptului internaţional.
În doctrina juridică, subiectul de drept internaţional face obiectul unor definiţii care, deşi di- ferite, cuprind şi unele elemente comune… „Subiecţi ai dreptului internaţional sunt acele entităţi care au capacitatea de a participa la raporturile juridice reglementate de dreptul internaţional”.182
„Subiecţii dreptului internaţional, se arată în „Курс международного права”, 183„sunt entităţile care participă sau pot participa la relaţiile reglementate de normele dreptului internaţional”.
Prin altă definiţie se susţine că subiecţi ai dreptului internaţional sunt entităţile participante la viaţa internaţională, cu drepturi şi obligaţii directe. Sintagma „viaţa internaţională” nu-i cea mai potrivită, ea putând include şi domenii nereglementate de dreptul internaţional public, cum ar fi, spre exemplu, relaţiile comerciale internaţionale.
Juristul african N.Mugerwa indică trei elemente esenţiale ale „calităţii de subiect al unui sis- tem de drept”:
- subiectul să aibă obligaţii;
- să fie capabil a reclama beneficiul drepturilor sale;
- să aibă capacitatea de a intra în raporturi juridice cu alte persoane juridice recunoscute de sistemul particular de drept.184
Autorul nu ia însă în considerare particularităţile subiectului de drept internaţional în sensul că acesta există ca atare în temeiul unui criteriu obiectiv, al unei însuşiri esenţiale fie inerentă subiectului respectiv – suveranitatea pentru state, dreptul la autodeterminare pentru naţiuni – fie atribuită acestuia prin acordul statelor, de pildă, organizaţiile internaţionale.185
Autorul englez D.W.Greig afirmă „în dreptul internaţional, statul este persoană juridică tipică, iar alte entităţi pot fi considerate ca „subiecţi” ai dreptului internaţional în măsura în care pot intra în raporturi juridice pe plan internaţional”.186
Un alt mod de definire este acela că subiect al dreptului internaţional este cel căruia i se adresează regulile de drept internaţional pentru a-i impune direct obligaţii sau a i se atribui drepturi. Subiectul dreptului internaţional este dependent direct de dreptul internaţional, este apt să fie titular de drepturi internaţionale, să fie legat de obligaţii internaţionale şi să aibă acces la proceduri internaţionale.
Paul Reuter propune „pentru a recunoaşte unei entităţi calitatea de subiect al dreptului internaţional se cere o dublă cerinţă să fie titulară de drepturi şi obligaţii stabilite şi sancţionate direct de acest drept”.187
Din definiţiile expuse mai sus, rezultă doar unul din elementele caracteristice ale subiectului dreptului internaţional public, şi anume acela de a fi titular de drepturi şi obligaţii internaţionale în mod direct, adică de a avea personalitate internaţională (aptitudinea de a fi titular de drepturi şi obligaţii potrivit dreptului internaţional), trăsătură considerată esenţială şi de mulţi alţi autori.188 Aceeaşi opinie o găsim şi în doctrina franceză „pentru a fi considerat drept subiect activ
al unei ordini juridice, o entitate trebuie, în primul rând, să fie învestită de această ordine cu drepturi şi obligaţii definite în mod clar”.189
Calitatea de subiect al dreptului internaţional trebuie abordată în contextul particularităţilor pe care le reprezintă acest sistem de drept. În dreptul internaţional important este nu numai aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, ci şi posibilitatea practică de a le exercita, aspect în care, de fapt, se concretizează finalitatea principiilor şi normelor sale.
Posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii presupune obţinerea drepturilor şi obligaţiilor internaţionale prin participarea la raporturile juridice internaţionale.
- unkin, defineşte subiecţii dreptului internaţional ca fiind participanţii la relaţiile internaţionale, posesorii drepturilor şi obligaţiilor internaţionale, ce le realizează în baza dreptului internaţional şi care, în cazurile necesare, poartă răspundere internaţională.190 În această definiţie apare un nou accent „realizarea drepturilor şi obligaţiilor internaţionale”, adică, partici- parea nemijlocită la raporturile juridice reglementate de dreptul internaţional public. În aceeaşi definiţie întâlnim şi un element specific, esenţial, după părerea noastră, şi anume „răspunderea internaţională a subiecţilor dreptului internaţional public”.
Unul din semnele subiecţilor dreptului internaţional este faptul că ei nu numai că pot fi supuşi răspunderii internaţionale, dar şi dispun de capacitatea de a acţiona în mod direct prin proceduri adecvate ale dreptului internaţional, pentru a-şi face efectivă respectarea drepturi- lor sale în aceste relaţii, deci, capacitatea „de a avea acces direct la procedurile internaţionale pentru a-şi apăra drepturile (fie în faţa unor instanţe judiciare internaţionale, fie în cadrul unor organizaţii internaţionale)”.
În literatura de specialitate întâlnim şi alte caracteristici ale subiecţilor de drept internaţional public:
- capacitatea de a participa la crearea dreptului internaţional;
- capacitatea de a cere respectarea normelor dreptului internaţional de către subiecţi;
- ·capacitatea juridică de a încheia tratate internaţionale etc.; caracteristici care, după părerea noastră, nu necesită a fi menţionate aparte, ele incluzându-se în capacitatea de a participa la ra- porturile juridice internaţionale.
Toate definiţiile analizate reflectă opiniile autorilor. În linii mari, ele nu pot fi contestate, ci doar perfecţionate.
Efectuând o sinteză a definiţiilor analizate, putem concluziona că o entitate poate fi subiect de drept internaţional, dacă întruneşte următoarele condiţii:
- · este destinatarul nemijlocit al normelor dreptului internaţional şi, ca atare, este titularul direct de drepturi şi obligaţii internaţionale;
- ·participă în mod nemijlocit la raporturile juridice internaţionale şi are acces direct la pro- cedurile internaţionale pentru a-şi apăra drepturile.
Pornind de la cele menţionate, propunem o definiţie a noţiunii de „subiecţi ai dreptului internaţional public”, care, după părerea noastră, are un caracter mai generalizator:
Subiecţii dreptului internaţional public sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale reglementate de dreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi îşi asumă obligaţii internaţionale, iar în cazul încălcării acestora poartă răspundere internaţională.