Drept

Concepţiile cu privire la subiecţii dreptului internaţional au evoluat în decursul timpului. Într-o concepţie considerată tradiţională, clasică, autori reputaţi ca M.Bluntskli, P.Fiore ş.a. au susţinut că statele sunt unicii subiecţi ai dreptului internaţional.191 Această teză s-a menţinut până la sfârşitul primului război mondial, recunoscându-li-se şi altor entităţi ca Vaticanul, Comisia Europeană a Dunării sau Confederaţia de state personalitatea juridică parţială şi „netipică”.

În perioada interbelică, această concepţie, a fost amplu argumentată de cunoscuţi doctrinari ca H.Triepel, D.Anzilotti, W.G.F.Phillimore ş.a..192 Ei au respins, totodată, teoria formulată de jurişti ca G.Scelle sau N.Politis care atribuiau şi indivizilor această calitate. După primul război mondial li se atribuie şi unor organizaţii internaţionale (ca Liga Naţiunilor sau Organizaţia Internaţională a Muncii) prerogativele subiecţilor de drept internaţional. Astfel, în doctrina juridică românească dintre cele două războaie mondiale, unii autori ca G.Sofronie193 sau G.Plastara194 recunoşteau această calitate atât statelor, cât şi altor entităţi considerate însă „persoane artificiale” ca Vaticanul şi Liga Naţiunilor. P.Negulesco le atribuia şi indivizilor, alături de state, personalitate juridică internaţională, limitată şi specială.195

Înperioadapostbelică, evoluţiarelaţiilorinternaţionaleageneratnecesitateauneinoiconcepţii care să recunoască şi altor entităţi, alături de state, calitatea de subiecţi de drept internaţional.

Concepţia predominantă din zilele noastre este teoria pluralităţii subiecţilor de drept internaţional, potrivit căreia există, în dreptul internaţional, alături de state, şi alţi subiecţi de drept internaţional, cum ar fi: organizaţiile internaţionale interguvernamentale, naţiunile care luptă pentru eliberarea naţională ş.a. Aceasta nu înseamnă însă că toate entităţile având perso- nalitate internaţională sunt identice. În avizul său consultativ din 1949, cu privire la „Repararea daunelor suferite în serviciul Naţiunilor Unite”, CIJ subliniază: „Subiecţii de drept, într-un sistem juridic, nu sunt în mod necesar identici în ce priveşte natura sau întinderea drepturilor lor; natura lor depinde de nevoile comunităţii”.196

Sistemul subiecţilor de drept internaţional cuprinde, în afară de state, naţiunile care luptă pentru eliberare, organizaţiile internaţionale determinate ca atare prin acordul statelor membre şi Vaticanul.

Referindu-ne la importanţa generală a clasificării subiecţilor dreptului internaţional, putem susţine că, în baza acestei clasificări, evidenţiem legătura lor, în diferite relaţii internaţionale, reflectând caracteristica generală a anumitor tipuri de subiecţi, cât şi statutul juridic individual al fiecărui subiect. Subiecţii dreptului internaţional se deosebesc unul de altul după modul de apariţie (formare), scopurile sale, toate având trăsături individuale, neexistând o identitate între natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor lor, deci, a personalităţii lor internaţionale.

În literatura de specialitate există mai multe modalităţi de clasificare a subiecţilor dreptului internaţional.

• eldman şi G.Kurdiukov clasifică subiecţii dreptului internaţional după modul de mani- festare a capacităţii juridice internaţionale în:

• ·subiecţi universali (tipici) – statele care dispun de toate drepturile şi obligaţiile inter- naţionale;
• ·subiecţi speciali (derivaţi) – organizaţiile internaţionale care au capacitatea juridică internaţională limitată prin voinţa statelor.197

Bazându-se pe criteriul suveranităţii, aceiaşi savanţi propun şi o altă clasificare a subiecţilor dreptului internaţional: „…suveranitatea este unicul criteriu obiectiv pentru clasificarea subiecţilor de drept internaţional, care se împart în subiecţi de bază (originari) şi secundari, su- verani şi nesuverani”. Susţinem această idee.

În acest sens, se propune următoarea clasificare:

• · subiecţi suverani (primari), din care fac parte statele şi popoarele ce luptă pentru independenţă;
• ·subiecţi nesuverani (secundari) - organizaţiile internaţionale.

O clasificare specifică a subiecţilor dreptului internaţional întâlnim în cursul academic de drept internaţional (în şapte volume), unul din cele mai importante cursuri de drept internaţional al secolului XX. Autorul compartimentului respectiv R.Miullerson propune clasificarea subiecţilor dreptului internaţional în:

• · subiecţi ce dispun de drepturi şi obligaţii ce se deduc direct din normele dreptului interna- ţional şi care participă direct la crearea acestor norme şi veghează respectarea lor. Aceştia sunt statele, popoarele ce luptă pentru independenţă şi organizaţiile internaţionale guvernamentale;
• · subiecţi ce dispun de un anumit volum de drepturi şi obligaţii internaţionale, destul de li- mitat, şi care nu participă direct la procesul de creare a normelor dreptului internaţional. Aceştia sunt indivizii, organizaţiile internaţionale neguvernamentale, organele internaţionale (comisii, comitete, organe judiciare şi arbitrale).198

În doctrina rusă actuală de drept internaţional, care se formează în condiţii geopolitice noi determinate de dispariţia URSS ca subiect unic de drept internaţional, se observă o modificare esenţială a conceptului de subiect de drept internaţional.

În una din cele mai recente lucrări din domeniul dreptului internaţional –„Precedentele în dreptul internaţional public şi privat” – cunoscuţii savanţi ruşi I.Blişenko şi G.Doria acordă aces- tei probleme – subiecţii dreptului internaţional – o atenţie deosebită, tratând problema într-un mod deosebit şi specific în comparaţie cu conceptul cunoscut şi acceptat. Autorii afirmă că, în condiţiile actuale, calitatea de subiect de drept internaţional public urmează să fie recunoscută:

1. – poporului;
2. – statelor;
3. – organizaţiilor interstatale;
4. – naţiunilor care luptă pentru eliberarea naţională reprezentante prin organele eliberării naţionale.

Toţi aceşti subiecţi sunt primari, în opinia autorilor, calitatea de subiect având-o şi:

1. – corporaţiile transnaţionale:
2. – persoanele fizice şi persoanele juridice, care participă la circuitul internaţional economic;
3. – organizaţiile interstatale

Revenirea autorilor menţionaţi la conceptul de popor ca subiect de drept internaţional este, în opinia noastră, firească. Anume poporul este purtătorul drepturilor şi obligaţiilor   suverane, exercitându-şi drepturile şi executându-şi obligaţiile sale suverane direct sau prin organele sale reprezentative (art.2, Constituţia Republicii Moldova).

După părerea noastră, o clasificare reuşită a subiecţilor dreptului internaţional se face în raport de drepturile pe care le pot dobândi şi obligaţiile pe care şi le pot asuma, clasificare ce cuprinde două categorii de subiecţi, şi anume:

• ·subiecţi primari, originari, direcţi şi cu capacitate deplină;
• ·subiecţi derivaţi şi cu capacitate limitată.

Subiecţii primari, originari sunt statele. Ele sunt creatoarele şi destinatarele principale ale normelor şi principiilor fundamentale ale dreptului internaţional. Statele mai sunt definite ca subiecţi direcţi cu capacitate deplină, având predilecţia „de a fi parte în orice raport juridic internaţional”.

Subiecţii derivaţi sunt acele entităţi implicate în raporturile juridice internaţionale, cărora sta- tele le conferă statutul, prin acordul lor de voinţă. În această categorie intră organizaţiile interna- ţionale interguvernamentale, naţiunile care luptă pentru eliberare, la care se adaugă Vaticanul.

În doctrina actuală se susţine diversificarea entităţilor ce ar urma să fie incluse în ordinea juridică internaţională ca subiecţi distincţi, alături de state, organizaţiile guvernamentale şi po- poarele ce luptă pentru independenţă, corporaţiile multinaţionale, organizaţiile internaţionale neguvernamentale, persoanele fizice, persoanele juridice şi chiar omenirea în întregul ei. Autorii I.Blişenko şi G.Doria, clasifică subiecţii dreptului internaţional nu numai în categorii, dar şi în trei niveluri199:

Nivelul unu: poporul, statele şi naţiunile care luptă pentru eliberarea naţională, organizaţiile interna-

ţionale interstatale.Toţi aceşti subiecţi,direct sau indirect,participă la crearea normelor de drept internaţional, sunt posesori şi purtători ai drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din tratate şi acorduri internaţionale.

Nivelul doi şi trei: persoanele fizice, persoanele juridice, corporaţiile transnaţionale, organizaţiile internaţionale neguvernamentale, participanţi la relaţiile internaţionale, care prin acţiunile lor participă, direct sau indirect, la formarea normelor de drept internaţional, însă influenţa lor nu este decisivă ca în

cazul subiecţilor de nivelul unu.

Considerăm această opinie oportună şi argumentată, care corespunde realităţilor actuale ale relaţiilor internaţionale şi dreptului internaţional.

Dar nici una din aceste entităţi nu dispune de o reală capacitate juridică, care, în cazul state- lor, se bazează pe suveranitatea de care ele se bucură, iar în cel al organizaţiilor guvernamentale

– pe forţa juridică conferită prin statute de către statele membre, în virtutea suveranităţii lor.

În sistemul subiecţilor de drept internaţional statul constituie un subiect fundamental, având această calitate în virtutea situaţiei sale de entitate politică suverană, care, prin acordul de voinţă, creează dreptul internaţional şi determină statutul juridic al altor participanţi la relaţiile internaţionale. Statul este considerat subiectul primordial, originar în raport cu alte entităţi având personalitate de drept internaţional recunoscută de alte state şi, totodată, subiect universal în sensul că îşi exercită drepturile şi îşi asumă obligaţii în orice domeniu al relaţiilor interstatale. Sub acest aspect, unii autori mai numesc statul subiect tipic,200 normal201 al dreptului internaţional spre deosebire de alţi subiecţi netipici, „de creaţie artificială” sau derivaţi.

• ·membrii neregulaţi (neobişnuiţi), adică cei lipsiţi de bază teritorială şi care nu se bucură decât de o competenţă limitată – este cazul entităţilor extrastatale – Vaticanul;
• · membrii derivaţi (creaţi), adică aceia ale căror existenţă şi competenţă (întotdeauna, numai una specială) depind de un act de voinţă al statelor, iar acestea sunt entităţi interstatale – asociaţiile de state şi organizaţiile internaţionale.

Considerăm că, în perioada actuală, în condiţiile dinamice ale relaţiilor internaţionale şi ale globalizării sistemul subiecţilor de drept internaţional cuprinde:

Subiecţi de nivelul unu, categorie din care fac parte subiecţii unanim recunoscuţi:

• · statul suveran – subiect originar şi primar;
• ·organizaţia internaţională – subiect derivat şi secundar;
• ·popoarele care luptă pentru eliberarea naţională – subiect provizoriu;
• ·formaţiunea de tip statal – subiect specific.

În categoria subiecţilor de nivelul doi se includ subiecţii recunoscuţi în doctrină şi practică drept subiecţi cu competenţă limitată:

• ·persoanele fizice;
• ·persoanele juridice;
• ·corporaţiile transnaţionale;
• ·organizaţiile internaţionale neguvernamentale.