Fluviile internaţionale sunt cursurile de apă care separă sau traversează teritoriile mai multor state şi care sunt navigabile până la vărsarea lor în mare sau ocean.
Fluviile prezintă interes atât pentru comunicaţiile dintre state, cât şi pentru folosirea apelor lor în scopuri industriale, pentru agricultură şi în domeniul energetic. Fiind interesate, statele, în decursul deceniilor, au dezvoltat colaborarea între ele exploatând fluviile cu regim internaţional. Până în prezent, nu au fost create reglementări internaţionale generale care să stabilească principii şi norme aplicabile navigaţiei şi folosirii tuturor fluviilor internaţionale. De regulă, re- gimul juridic al acestor cursuri de apă este reglementat prin convenţii bi- sau multilaterale ale statelor riverane, evoluţia şi conţinutul acestor convenţii fiind influenţate şi determinate de ra-
porturile dintre ţările în cauză şi de contextul politic din zonă.
În Evul mediu se considera că fiecare stat suveran avea drepturi absolute asupra porţiunii de fluviu de pe teritoriu său. Ulterior, în sec. XVIII-XIX, o dată cu intensificarea comerţului internaţional şi sub influenţa ideilor capitalismului liberal, prinde contur şi se cristalizează prin- cipiul libertăţii de navigaţie pe fluviile internaţionale.350
Primele declaraţii privind libertatea de navigaţie pe fluviile internaţionale, recunoscută ulte- rior ca un principiu, au fost proclamate de guvernul revoluţionar francez încă în 1792. Principiul în cauză este consacrat prin Actul final al Congresului de la Viena (1815), la care pentru prima dată s-a formulat şi noţiunea de fluviu internaţional. Principiile stabilite de Congresul de la Viena au fost aplicate, prin convenţii speciale, fluviilor Elba, Escaut, Meusa şi Rin.
Congresul de la Berlin (1885) a extins principiul libertăţii de navigaţie asupra fluviilor afri- cane Niger şi Congo, iar în America, prin tratate şi acte interne, s-a stabilit libertatea de navigaţie pe Amazon.
Un moment important pentru evoluţia dreptului internaţional fluvial l-a constituit Conferinţa de la Barcelona din 1921 care a adoptat Convenţia privind regimul căilor de navigaţie de interes internaţional.351
Din reglementările adoptate prin convenţie decurg următoarele reguli:
- fiecare stat este suveran asupra porţiunii din aceste fluvii care se află pe teritoriul său, fie că este vorba de fluviile care traversează teritoriul, fie de cele care formează frontiera fluvială; traseul frontierei se face în albia cea mai adâncă a fluviului;
- în privinţa navigaţiei se aplică principiul libertăţii navigaţiei;
- în virtutea suveranităţii, numai statele riverane, prin acordul lor, reglementează navigaţia pe fluviile internaţionale fără vreun amestec din partea altor state;
- în timp de pace, navele comerciale ale tuturor ţărilor – în conformitate cu reglementările internaţionale – se bucură de deplină libertate de navigaţie pe fluviile internaţionale, fără nici un fel de discriminare; navele militare, cele vamale şi de poliţie ale statelor neriverane nu au acces pe fluviile internaţionale, iar cele ale statelor riverane pot naviga numai în sectoarele lor, pentru sectoarele altor state, fiind necesară autorizarea;
- statele riverane au obligaţia de a menţine fluviul în stare de navigaţie, au dreptul de a per- cepe taxe în cuantumul necesar efectuării lucrărilor de întreţinere şi amenajare, de supraveghere, de poliţie fluvială, controlul vamal şi sanitar se exercită de statul riveran;
- în principiu, pentru fluviile internaţionale se formează comisii internaţionale alcătuite din reprezentanţii ţărilor riverane pentru co-ordonarea activităţii acestor ţări în vederea asigurării libertăţii de navigaţie, şi/sau a utilizării acestor ape în alte scopuri decât navigaţia, producerea de energie electrică, 352
După cel de-al doilea război mondial au apărut noi concepţii şi teorii cu privire la utilizarea fluviilor internaţionale.
Una dintre aceste teorii este şi cea a “utilizării echitabile”, care a fost dezvoltată de Asociaţia de Drept Internaţional în Regulile de la Helsinki din 1966. Conform acestor reguli, statele riverane au dreptul de navigaţie pe tot fluviul şi pot acorda acest drept şi navelor statelor neriverane. Re- gulile poartă un caracter convenţional şi nu sunt obligatorii pentru state, dar prevederile acestora reprezintă o tendinţă de dezvoltare a dreptului internaţional fluvial.353
Având în vedere lipsa unor principii generale şi diversitatea regimului diferitelor fluvii internaţionale, precum şi diversitatea utili-zării lor în alte scopuri decât navigaţia, Adunarea Generală a ONU prin rezoluţia nr. 3281/1974 a recomandat CDI elaborarea unui acord-cadru referitor la “dreptul aplicabil utilizării fluviilor internaţionale în alte scopuri decât navigaţia”. Lucrările de codificare ale Comisiei au început în 1974. În procesul codificări s-a avut în vedere practica statelor, opinia guvernelor, tezele şi ideile exprimate la forurile ştiinţifice internaţionale în legătură cu folosirea apei în alte scopuri decât navigaţia, cum ar fi: producerea de energie electrică, irigaţii, alte scopuri economice şi comerciale.
Comisia de Drept Internaţional şi-a finalizat lucrările prin elabora-rea unui proiect de convenţie, care a fost adoptată la New York la 21 mai 1997. Convenţia privind dreptul utilizării cursurilor de apă internaţionale în alte scopuri decât navigaţia este deschisă spre semna-re, dar încă nu este în vigoare.
În Convenţie sunt formulate un şir de norme şi principii, printre care utilizarea şi împărţirea echitabilă şi rezonabilă a cursului de apă (art. 5), obligaţia de a nu cauza pagube importante altor state (art. 7), obligaţia generală de a coopera (art. 8) şi de a face un schimb regulat de date şi de informaţii privind starea cursului de apă în domeniul hidrologic, meteorologic, hidrogeologic şi ecologic (art. 9) şi legătura dintre diferite moduri de utilizare (art. 10). În text sunt prevăzute şi măsuri privind protecţia ecosistemelor, prevenirea, reducerea şi controlul poluării şi administra- rea cursurilor de apă internaţionale în timp de pace, stare excepţională sau conflict armat.354