Practica internaţională a statelor cunoaşte numeroase tratate internaţionale prin care ele au stabilit anumite statute speciale (regimuri internaţionale) pentru anumite zone teritoriale. Aceste statu-te speciale sunt aplicate unor zone spaţiale aflate sub suveranitatea statelor sau care nu se află sub această suveranitate.360
Regimurile juridice internaţionale ale acestor zone au caracter diferit: de demilitarizare, de neutralizare şi denuclearizare.
Zonele demilitarizate şi neutralizate s-au cristalizat în dreptul internaţional şi în practica sta- telor cu scopul de a preveni declanşarea unui război sau extinderea operaţiunilor militare pe un teritoriu determinat. În condiţiile actuale, când menţinerea păcii şi securităţii internaţionale pre- supune înfăptuirea unor măsuri concrete de dezangajare militară şi dezarmare, aceste instituţii juridice au căpătat noi aspecte şi semnificaţii ce depăşesc interesul pur militar, conferindu-le o însemnătate sporită. Crearea unor zone cu regimuri juridice de folosire exclusiv în scopuri paşnice de demilitarizare – lipsite de armament clasic şi/sau nuclear – scoase în afara oricăror operaţiuni militare (neutralizate) se situează în cadrul măsurilor de dezangajare militară şi de întărire a încrederii, importante pentru pacea şi securitatea statelor, pentru procesul creării unor relaţii noi între state, a unei noi ordini internaţionale.361
Demilitarizarea este regimul juridic potrivit căruia pe un teritoriu sunt distruse toate instalaţiile militare, existând obligaţia de a nu mai fi menţinute şi de a nu se mai construi instalaţii noi, singura forţă permisă pentru păstrarea ordinii pe asemenea teritorii fiind forţele poliţieneşti.
Din punctul de vedere al ariei teritoriului asupra căruia se extinde, demilitarizarea poate fi totală sau parţială. Zona demilitarizată poate cuprinde teritorii întregi ale statelor, părţi ale terito- riului unui stat sau spaţii terestre, maritime ş. a. în afara suveranităţii naţionale.
Regimul de demilitarizare este cunoscut încă din sec. XVII-XVIII. Astfel, prin Tratatul de pace de la Münster din 24 octombrie 1648 au fost demolate fortificaţiile de la Rheinan şi Benfeld din Alsacia Inferioară; prin Tratatul de pace ruso-turc de la Prut din 21 iulie 1711 au fost distruse unele fortăreţe de pe malul de nord al Mării Negre; prin Tratatul de la Utrecht din 11 aprilie 1713 Franaţa s-a obligat să-şi distrugă fortificaţiile din regiunea Dunkergue, prin Tratatul de la Paris din 30 martie 1856 Rusia a fost obligată să-şi demilitarizeze malurile Mării Negre; Tratatul de la Versailles din 1919 obliga Germania să demilitarizeze ambele maluri ale Rinului şi o porţiune de 50 km lăţime pe malul drept; Tratatul de pace din 1947 a prevăzut demilitarizarea frontierelor Italiei cu Franţa şi Iugoslavia, demilitarizarea parţială a Sardiniei şi Siciliei.
O serie de teritorii au fost demilitarizate în întregime. Astfel, prin Tratatul din 1940 încheiat de URSS cu Finlanda au fost demilitarizate total insulele Aaland; prin Tratatul din 1920 privind insulele Spitzberg Norvegia se obligă să nu construiască baze militare şi fortificaţii, precum şi să nu folosească arhipelagul în scopuri militare.
Prin Acordul de la Potsdam din 1945 s-a hotărât demilitarizarea totală a Germaniei. Este demilitarizată Antarctica, în prezent, prin Tratatul de la Washington din 1959, o serie de strâm- tori maritime,362 precum şi canalele maritime internaţionale Panama şi Suez.
În urma conflictului armat din Balcani s-a recurs la o zonă de demilitarizare pentru partaja- rea fostei republici iugoslave Bosnia şi Herţegovina în Federaţia Croato-Musulmană şi Republica Serpska. Aceste două entităţi din martie 1996 sunt separate de o zonă demilitarizată pe o lungime de 1030 km şi o lăţime de 4 km.
Neutralizarea reprezintă un regim juridic, instituit într-un anumit spaţiu geografic pe cale convenţională, cu scopul de a interzice desfăşurarea de operaţiuni militare pe acel teritoriu sau de a-l transforma într-o bază militară ori în teatru de război.
Neutralizarea poate fi permanentă, atât pe timp de pace, cât şi de război, şi temporară, numai în timpul unui conflict armat.
Regimul de neutralizare de-a lungul timpului a fost însoţit de demilitarizare, însă se cunosc cazuri de instituire separată a lor. Astfel, prin Actul final al Congresului de la Viena din 1815 au fost neutralizate unele porţiuni de frontieră dintre Elveţia şi Franţa.
Neutralizarea permanentă este aplicată în special unor căi maritime internaţionale, cum ar fi canalele maritime internaţionale şi strâmtorile maritime cu regim internaţional.
Neutralizarea temporară este dispusă prin prevederile Convenţiei de la Geneva (1949) referito- are la protecţia persoanelor civile în timp de război (art. 14, 15).
Denuclearizarea este o instituţie nouă a dreptului internaţional ce caracterizează tendinţa statelor de eliminare a armelor nucleare.
Regimul juridic al zonelor fără arme nucleare este aplicabil unor spaţii mai întinse care cuprind fie teritoriul mai multor state, fie continente întregi, stabilit în baza unor convenţii internaţionale, în temeiul căruia statele respective au obligaţia de a nu produce, achiziţiona, deţine, utiliza sau ex- perimenta arme nucleare, iar celelalte state au obligaţia de a nu amplasa ori introduce sub orice fel arme nucleare în zona respectivă şi de a nu ataca sau ameninţa cu atacarea cu asemenea arme.
În practica statelor regimul de zonă denuclearizată a fost instituit pe două căi:
- includerea unui asemenea regim în cuprinsul unor tratate care stabilesc regimul general al unor teritorii;363
- încheierea unor tratate speciale de interzicere a amplasării armelor nucleare.364
În practica internaţională s-au formulat anumite principii cu privire la crearea zonelor de- nuclearizate:
- iniţiativa creării unei zone libere de arme nucleare trebuie să emane de la statele din regiu- nea interesată, iar participarea să se facă pe bază voluntară;
- aranjamentele referitoare la zonele denuclearizate trebuie să asigure că acestea vor rămâne efectiv libere de arme nucleare;
- obligaţia privind stabilirea zonei poate fi asumată de grupuri mai mari de state sau de gru- puri mai restrânse.
Statele care fac parte din zona denuclearizată au o serie de obligaţiuni, de exemplu: să nu experimenteze, să nu producă şi să nu dezvolte arme nucleare, să nu achiziţioneze şi să nu posede arma nucleară, să interzică instalarea, stocarea, tranzitul armelor nucleare prin zonă.
Statele din afara zonei care posedă armă nucleară de asemenea au obligaţia să respecte statutul acestei zone libere de a nu instala, amplasa sau stoca arma nucleară, de a nu furniza statelor din zonă nici un fel de ajutor pentru dezvoltarea, fabricarea sau achiziţionarea de arme nucleare, precum şi, dacă au baze militare în zonă, să dea asigurări şi să probeze că acestea nu conţin arme nucleare.
Totodată statele din zonă au dreptul să folosească energia nucleară în scopuri paşnice, pre- cum şi dreptul de a efectua explozii nucleare paşnice, având obligaţia de a le notifica AIEA.