Reglementarea regimului juridic al străinilor, a condiţiilor de intrare, şedere şi ieşire a consti- tuit o preocupare constantă a statelor lumii, încă de la apariţia primelor tratate internaţionale.
Potrivit Dicţionarului politic,” străinul este privit in sensul larg al termenului (cel de persoană fizică), el fiind definit ca: orice individ ce nu posedă naţionalitatea statului in care se găseşte. Această definiţie condiţionează caracterul de extraneitate al persoanei in funcţie de teritoriul pe care se află, precum şi de criteriul cetăţeniei pe care o deţine respectiva persoană”.385
Examinând legislaţiile naţionale ale diferitelor state, ajungem la concluzia că nu a fost dată o definiţie general acceptată noţiunii de străin.
Ordonanţa franceză nr. 45-2658 din 2 noiembrie 1945 precizează în art.1 că sunt consideraţi străini, în înţelesul ordonanţei toate persoanele care nu au naţionalitatea franceză, fie că au naţionalitate străină, fie că n-au nici o naţionalitate. În Grecia, potrivit Legii nr. 1975/1991 pri- vind regimul juridic al străinilor prin străin se înţelege orice persoană care nu are cetăţenia greacă sau persoană fără cetăţenie. Art. 2 din legea străinilor din Polonia, din 13 ianuarie 2003 definiţia noţiunii de străin ca fiind orice persoană care nu are cetăţenia poloneză.
Legea cu privire la regimul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor, art. 1 prevede că
„se consideră cetăţean străin persoana care nu are cetăţenia Republicii Moldova, dar are dova- da apartenenţei sale la un alt stat”.386 Sunt străini potrivit proiectului legii cu privire la regimul străinilor, art.3 lit. a) – persoanele care nu deţin cetăţenia RM fie că sunt apatrizi.
Pentru prima dată o definiţie comună a noţiunii de străin o întâlnim în Dreptul Uniunii Eu- ropene. Statele Europene membre ale Acordului Shengen din 14 iunie 1985 au convenit în art.1 al Convenţiei de aplicare a Acordului Shengen, semnat la 19 iunie 1990 că prin străin se înţelege orice persoană, alta decât cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.
Astfel, străinul care se găseşte la un moment dat pe teritoriul unui stat poate avea statutul de apatrid, refugiat sau persoană străină. Însă, noţiunea de străin poate fi pusă mai bine în evidenţă raportând-o la cea de cetăţean, aceasta fiind persoana care beneficiază de cetăţenie. Faptul că o persoană nu are cetăţenia unui stat este considerat ca probă a situaţiei sale de străin.
Spre deosebire de străin ca persoană fizică, legislaţiile statelor cunosc ca subiect de drept şi străinul persoană juridică (elementul de extraneitate fiind dat în acest caz de existenţa sediului în alt stat, precum şi de altă naţionalitate).
Intr-o opinie, condiţia juridică este privită lato sensu (cuprinzând toate normele specifice aplicabile străinilor) şi stricto sensu (folosită spre a delimita o altă instituţie, cea a conflictului de legi, care reglementează legea după care să se exercite drepturile şi obligaţiile străinului).387
Condiţia juridică a străinului desemnează ansamblul normelor juridice ce instituie drepturile şi obligaţiile acestuia într-un anumit stat. Ca o regulă generală, în majoritatea statelor lumii, intra- rea, şederea şi ieşirea străinilor fac obiectul legilor speciale privind regimul străinilor. Drepturile şi obligaţiile străinului sunt prevăzute de diferite acte normative interne şi înţelegeri internaţionale semnate de statul de reşedinţă. Fiecare stat reglementează intrarea, şederea şi ieşirea străinilor de pe teritoriul său într-un mod uniform, indiferent dacă este vorba de un stat federal sau unitar. În privinţa volumului de drepturi şi obligaţii ale statului pe perioada şederii pot apărea diferenţe, în funcţie de reglementările locale din acel stat. Astfel, în Marea Britanie, stat unitar există diferenţe între legile din Anglia, Scoţia şi Irlanda de Nord; sau în SUA – există diferenţe între drepturile şi obligaţiile acordate străinilor prin legile Statelor din California sau din Texas.