În practica şi teoria dreptului internaţional se întâlnesc 4 forme principale ale condiţiei juri- dice a străinului.
- regimul naţional – potrivit acestui principiu, străinii, în condiţiile legii dispun de drep- turi civile şi fundamentale, extrem de rar şi de drepturi politice. Regimul naţional este stabilit şi străinilor din ţara noastră (art.19 din Constituţia RM). În practică, sunt extrem de rare cazurile când străinilor li se acordă totalitatea drepturilor fundamentale, inclusiv drepturile politice cum este dreptul de a alege şi de a fi ales. De exemplu, în Columbia, cetăţenii spanioli au dreptul de a se prezenta la urne, însă nu au dreptul de a candida la alegerile de Mai mult, progra- mul de Guvernare al Guvernului spaniol, propunându-şi să faciliteze integrarea imigranţilor în societatea spaniolă, a prevăzut acordarea străinilor care locuiesc pe teritoriul Spaniei dreptului de vot la alegerile comunale şi chiar dreptul de a candida la postul de primar sau consilier local. Întrucât, potrivit principiului reciprocităţii, spaniolii ar trebui să beneficieze de aceste drepturi în ţările de origine ale statelor, ar putea exista un pericol de discriminare a străinilor în funcţie de ţara lor de origine. Este evident, că fiind un domeniu care ţine de competenţa statului – cu unele state se va putea ajunge la un acord, cu altele mai lent, iar cu unele de loc. Astfel, consecinţa ar fi, în asemenea situaţii ca străinii să fie discriminaţi în funcţie de ţările lor de origine, unii vor avea chiar dreptul de a candida, în timp ce alţii nici măcar dreptul să voteze.
- regimul special – prin care străinilor li se acordă numai acele drepturi prevăzute în mod expres în legi interne sau tratate internaţionale. De exemplu, dreptul de a intra liber într-o ţară fără vize şi fără paşaport; drepturile şi privilegiile diplomaţilor străini, ale funcţionarilor internaţionali.
- regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate – este consacrat de regulă în tratate bilate- rale. În acest regim, statul acordă străinilor aflaţi pe teritoriul său drepturi conferite cetăţenilor unui stat terţ, considerat favorizat. Domeniile ce pot face obiectul clauzei sunt: tarife vamale, tranzit, importuri şi exporturi, regimul persoanelor fizice şi juridice, drepturi de autor, regimul misiunilor diplomatice şi consulare etc. Potrivit altei definiţii, principiul clauzei naţiunii celei mai favorizate prevede că orice facilitate acordată de un stat membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în favoarea altui stat membru, se extinde obligatoriu tuturor statelor membre – aces- ta fiind principiul ne discriminării în comerţul internaţional. De exemplu, Uniunea Europeană a încheiat cu ţările terţe acorduri comerciale prin care se acordă reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate. Astfel de acorduri au fost semnate cu ţările arabe exportatoare de petrol şi cu cele din
Pactul Andin (1984), cu China 1984, cu statele ASEAN 1980 etc. Cu Republica Moldova, Uniu- nea Europeană a încheiat un acord ne preferenţial – numit Acord de Parteneriat şi Cooperare cu UE la 28 noiembrie 1994, care, până la încheierea unui nou acord cu Uniunea Europeană, astăzi reprezintă baza legală a relaţiilor cu UE.
- regimul reciprocităţii – reciprocitatea implică situaţii când străinii dispune de anumite drepturi sub condiţia ca aceste drepturi să fie acordate şi cetăţenilor proprii în ţările cărora aparţin străinii în cauză. Reciprocitatea poate fi legislativă, diplomatică sau de facto.
- în istorie a fost cunoscut, ca regim juridic al străinilor, cel al capitulaţiilor, stabilit prin convenţii internaţionale, în virtutea cărora, străinii, cetăţeni ai unor mari puteri erau scoşi de sub jurisdicţia statului în care se aflau. Ca regulă, litigiile acestor străini nu erau soluţionate de autorităţile locale competente, ci de către consulii străini. În esenţă, aceste capitulaţii, stabileau, în favoarea străinilor, regimuri de extrateritorialitate, de scoatere de sub jurisdicţie locală, de inviolabilitate a persoanei şi bunurilor, ca avantaje speciale în materie de comerţ, impozite, taxe etc. Acest regim reprezenta, de fapt, un tratament de inegalitate şi o violare a independenţei sta- Asemenea regimuri au fost impuse de exemplu, Turciei în secolul 18, în cursul secolului 19, Chinei, Japoniei, Egiptului, Coreei. Ultimele capitulaţii aveau să dispară după primul război mondial.
Un regim special îl reprezintă regimul personalului diplomatic şi consular. Intrarea, şederea şi ieşirea străinului, membru al personalului diplomatic şi consular, a personalului tehnico-admi- nistrativ şi membrii lor de familie cunoaşte un regim special, la fel ca şi în cazul reprezentanţilor sau funcţionarilor unor organizaţii internaţionale. Principalele norme aplicabile sunt conţinute în Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relaţiile diplomatice, Convenţia de la Viena din 24 aprilie 1963 cu privire la relaţiile consulare şi Convenţia asupra reprezentării statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter de universalitate din 14 martie 1975.
De asemenea, regimul juridic al personalului diplomatic şi consular este reglementat prin statutele şi protocoalele de înfiinţare şi funcţionare a organizaţiilor regionale şi subregionale, pre- cum şi înţelegerile bilaterale dintre state.
Astăzi, în majoritatea statelor lumii, regimul juridic al străinilor este parţial naţional, cora- portat la proprii cetăţeni, şi per ansamblu unul nediscriminatoriu, coraportat cu străinii, cetăţeni ai altor state.
Autorii francezi consideră că asimilare totală a unui străin cu un naţional în ceea ce priveşte beneficiul drepturilor, prezintă riscul unor inconveniente grave: de exemplu, importul de mană de lucru străină de care are nevoie economia unui stat, nu se face simţită cu aceeaşi intensitate in toate sectoarele economice, străinii care intră in statul-gazdă ne fiind întotdeauna cei de care au nevoie acele sectoare deficitare in privinţa factorului uman.388
Politica foarte favorabilă acordată străinilor duce la o aglomerare a unor ramuri economice deja foarte solicitate, precum şi la crearea unei concurenţe suplimentare pentru naţionali.389
Soluţia propusă este de a efectua o selectare a străinilor veniţi în statul gazdă, pentru a eli- mina persoanele indezirabile şi a canaliza imigranţii către ramuri economice in care utilitatea lor poate deveni reală.
Bineînţeles, această doctrină nu este tocmai potrivită în cazul Republicii Moldova, care este o ţară de emigraţie, spre deosebire de Franţa, care constituie o ţară de imigraţie; premisele de la care pornim în aprecierea acestei opinii sunt fundamental diferite, căci nevoia Republicii Moldova de mână de lucru străină în economie se reflectă pregnant in sectorul privat, unde prioritară este atragerea investiţiei străine.
Autorii străini se tem că, prin crearea unei situaţii prea grele străinilor, li se suprimă acestora, implicit dorinţa de a stabili în Franţa, in condiţiile în care toate statele sunt interesate să atragă mână de lucru străină, acordandu-le in acest scop un tratament destul de favorabil.390
Creându-le străinilor un statut diferit de naţionali, ei nu s-ar mai putea integra în patria de adopţie şi nici asimila naţionalilor, contribuind astfel la formarea unor minorităţi destul de stân- jenitoare pentru autorităţile statului-gazdă.391 Ori, prin discriminarea străinilor faţă de naţionali, se tinde spre riscul de reciprocitate (statele străine să adopte aceleaşi măsuri discriminatorii vis-a- vis de cetăţenii statului-gazdă, ajunşi pe teritoriile lor).392
Avantajul unei discriminări excesive a străinilor în statul-gazdă ar fi posibilitatea de exerci- tare a unui control universal şi strict, atingând cele mai detaliate aspecte juridice care li se aplică străinilor prin instituţia condiţiei lor juridice.393
Cum la ora actuală Republica Moldova este interesată să capteze interesul străinilor spre a-şi revigora în special sectorul economic, este imperios să refuze sistemul unei restricţionări drastice cu privire la străini.
Acordându-le străinilor facilităţi în anumite domenii, recunoscându-le pe de o parte aceleaşi drepturi ca şi naţionalilor, legea RM îi situează pe o poziţie aproximativ egală cu naţionalul. Bene- ficiul acestei situaţii este evident, căci duce la interesul străinilor de a intra pe teritoriul statului nostru şi chiar de a se stabili aici, la implicarea lor activă în sectorul privat îndeosebi. Beneficiul este parţial, deoarece Republica Moldova nu recunoaşte străinilor accesul la viaţa publică a sta- tului, în sensul ne găsirii posibilităţii lor de a fi aleşi în funcţii publice sau de a vota pe teritoriul Republicii Moldova. Străinii nu pot deţine în proprietate terenuri situate în Republica Moldova, aceasta fiind o prohibiţie constituţională expresă.
Tratând străinul de pe poziţia unui naţional, cu unele distincţii inerente calităţii de străin (ne acordarea drepturilor politice, posibilitatea de expulzare individuală sau de extrădare, încadrarea cu permis de muncă, etc.), Republica Moldova poate pretinde din partea statelor străine, îndepli- nirea unei condiţii reciproce cu privire la proprii cetăţeni aflaţi în străinătate.
În prezent, regimul străinilor în RM este reglementat de Legea cu privire la regimul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor din 10 noiembrie 1994. În cadrul procesului de integrare europeană a RM, autorităţile RM şi-au asumat o serie de sarcini în ceea ce priveşte alinierea legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar în domeniul migraţiei. Acest proces complex de armo- nizare legislativă aflat în plină desfăşurare, precum şi identificarea unor soluţii viabile de rezol- vare a unor disfuncţionalităţi apărute în implementarea cadrului legislativ actual în domeniul regimului străinilor, au condus la necesitatea elaborării unui nou proiect de lege privind regimul străinilor. Modificarea legislaţiei privind regimul străinilor s-a regăsit ca obiectiv principal în aplicarea Programului naţional de acţiuni în domeniul migraţiei şi azilului, cît şi a Planului de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, Agenda de integrare europeană pentru 2008, implementarea fără întârziere a acestora reprezentând unul dintre angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană. Elaborarea proiectului legii cu privire la regimul străinilor a fost moti- vat prin necesitatea unui sistem unic automatizat de evidenţă a persoanelor care intră şi ies din ţară, a persoanelor străine şi a apatrizilor, pe teritoriul ţării, în contextul procesului de integrare europeană şi dezvoltare calitativă a raporturilor interstatale.
Dezvoltarea unei politici comune în materia regimului juridic al străinilor în Uniunea Europeană reprezintă o sursă de inspiraţie pentru toate statele lumii, inclusiv pentru RM, preo- cupate de controlul imigrărilor, în special de natura economică şi de o mai bună gestionare a frontierelor.
Analiza instituţiei străinului în dreptul internaţional ne conduce la concluzia că dreptul mol- dovenesc tinde să se apropie în privinţa regulilor comune, procedurilor instituţiilor, tinzând să intre în marea familie de drept cu reguli uniforme şi foarte similare în domeniul reglementării statutului străinului.