Dreptul tratatelor ca ramură a dreptului internaţional reprezintă totalitatea normelor convenţionale şi cutumiare, ce reglementează ordinea de încheiere, acţiune şi încetare a tratate- lor internaţionale. Aceasta este una dintre cele mai vechi şi mai importante ramuri ale dreptului internaţional.
Principalele izvoare ale dreptului tratatelor sunt: Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969408 (care se referă numai la tratatele încheiate între state) şi Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor încheiate între state şi organizaţii internaţionale sau între organizaţii internaţionale din 21 martie 1986. Ambele convenţii constată totodată menţinerea cu- tumei în calitate de izvor al dreptului tratatelor, confirmând că problemele ce nu şi-au găsit rezol- vare prin dispoziţiile acestor convenţii, vor continua să fie guvernate de dreptul internaţional cutumiar.
Un rol important în procesul creării normelor dreptului tratatelor îl joacă şi legislaţia naţională a statelor. În constituţii, dar mai ales în actele normative speciale cu privire la trata- tele internaţionale, sunt reglementate în mod detaliat ordinea de iniţiere, negociere, semnare, ratificare, intrare în vigoare, aplicare, încetare şi suspendare a efecte-lor tratatelor, care organe şi în ce cazuri au dreptul să încheie tratate internaţionale, consecutivitatea îndeplinirii acţiunilor amintite etc. Un asemenea act legislativ special în Republica Moldova este Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova nr. 595-XIV din 24 septembrie 1999.
În ce priveşte tratatele care sunt încheiate de organizaţiile internaţionale, un rol echivalent legislaţiei interne a statelor în domeniul tratatelor internaţionale, îl joacă actele constitutive şi practica de încheiere şi aplicare a tratatelor de către entităţile amintite.
Definiţia juridică a “tratatului” este dată în Сonvenţia de la Viena (1969), care prin această noţiune înţelege “un acord internaţional încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un singur instrument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară” (art. 2 pct. 1 lit. a). După cum ve- dem, această definiţie are mai degrabă un caracter funcţional, procedural, fără însă a se raporta la conţinutul şi trăsăturile de fond ale acestui act juridic internaţional. Ceea ce nu putem spune despre numeroasele definiţii date tratatelor internaţionale în literatura de specialitate. Bunăoară, profesorul francez Ch. Rousseau consideră că denumirea de tratat poate fi recunoscută oricărui “acord încheiat între membrii comunităţii internaţionale şi destinat să producă anumite efecte de drept”.409 La rândul său, lordul McNair precizează că termenul de “tratat” denotă “un acord scris prin care două sau mai multe state sau organizaţii internaţionale creează ori intenţionează să creeze o relaţie între ele operând în sfera dreptului internaţional”.410 “Tratatul internaţional – în opinia lui Ion M. Anghel – înseamnă orice fel de angajament consensual făcut în baza dreptului internaţional şi constituie unul din mijloacele prin care subiectele de drept internaţional dobân- desc drepturi şi îşi asumă, unul faţă de altul, obligaţii prin care se leagă în conformitate cu dreptul internaţional”.411
Aşadar, tratatul este un act juridic ce exprimă acordul de voinţă a două sau mai multe su- biecte de drept internaţional în vederea creării, modificării sau stingerii raporturilor juridice internaţionale.
Pornind de la cele spuse, tratatul internaţional are următoarele semne definitorii:
- este un act juridic;
- se încheie între subiecte de drept internaţional;
- se încheie cu scopul de a crea efecte juridice într-un domeniu anumit al relaţiilor dintre ele;
- este supus dreptului internaţional.