Drept

În doctrina de drept internaţional s-a ridicat problema clasificării tratatelor, abordare care nu şi-a găsit însă reflectare în Convenţia de la Viena (1969). La baza unei asemenea clasificări stă o diversitate de criterii, cum ar fi: obiectul tratatelor, sfera de aplicare, participanţi, durată, formă etc. Trebuie însă din capul locului să subliniem că încercările de clasificare făcute în doctrină sunt de multe ori pur convenţionale şi nu creează ierarhii sau diferenţe de valoare între tratate. Din punctul de vedere al obiectului, bunăoară, multe tratate cuprind prevederi din diverse domenii, fapt ce face dificilă atribuirea lor la o categorie sau alta de instrumente. Fără a proceda la o expu- nere detaliată, ne vom opri la unele din criteriile de clasificare a tratatelor internaţionale.

1. După obiectul pe care îl reglementează:

• tratate politice (reglementează relaţii esenţialmente politice) – tratate de pace şi tratate pri- vind relaţiile diplomatice; tratate de alianţă;412 tratate de prietenie şi bună vecinătate; tratate de garanţie; tratate pentru soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale; tratate pen- tru limitarea armamentelor; tratate pentru delimitarea frontierelor; tratate privind cedarea de teritorii (cu titlu de schimb, vânzare sau compensare) şi tratate prin care se creează în favoarea unui stat drepturi speciale referitor la teritorii (cesiune în administrare, cesiune în arendă, ceda- rea cu titlu de sancţiune sau garanţie); tratate prin care se creează obligaţii internaţionale care rămân strict legate de teritoriu – neutralizarea unor anumite teritorii sau instituirea unei servituţi internaţionale; tratate prin care se creează drepturi în favoarea cetăţenilor proprii (referitor la minorităţi, drepturile omului);

• tratate economice - tratate de comerţ; acorduri comerciale; tratate de navigaţie; acorduri de navigaţie aeriană; acorduri de colaborare şi cooperare economică; acorduri financiare, de plăţi şi de credit; acorduri de asistenţă tehnică;
• tratate speciale – acorduri în domeniul transporturilor (feroviar, maritim, fluvial, aerian şi de tranzit); acorduri în domeniul comunicaţiilor (telegraf, telefonie, poştale, privind poşta diplomatică şi serviciul de curieri etc.); acorduri în domeniul ocrotirii sănătăţii; acorduri cultu- rale şi de colaborare tehnico-ştiinţifică (acorduri de colaborare culturală şi schimburi cultura- le, acorduri privind deschiderea de centre culturale, biblioteci, institute etc., acorduri privind schimburi de specialişti); acorduri în materie juridică (convenţii consulare, acorduri privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală, acorduri privind recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti, transmitere de acte, extrădare, acorduri de cooperare în domeniul social etc.).

1. După numărul de participanţi:

• tratate bilaterale (încheiate de două state sau organizaţii internaţionale);
• tratate colective sau multilaterale (la care participă mai mult de două subiecte de drept internaţional). Tratatele multilaterale, la rândul lor, se împart în: tratate multilaterale restrânse şi tratate multilaterale generale. În Actul final al Conferinţei de la Viena (1969) cu privire la drep- tul tratatelor, care a finalizat lucrările asupra Convenţiei cu acelaşi nume, tratatele multilaterale generale sunt definite ca tratate care se referă la codificarea şi dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi ale căror obiect şi scop interesează comunitatea internaţională a statelor în întreg ansamblul său. Asemenea tratate trebuie să fie deschise participării tuturor statelor. Tratatele co- lective sau multilaterale mai pot fi închise (participarea la ele fiind de la bun început determinată în mod riguros, considerându-se că pentru atingerea scopului tratatului nu este necesară ade- rarea ulterioară a altor state) şi semiînchise, la care pot adera şi alte state, cu consimţământul participanţilor iniţiali la acesta.

1. Din punctul de vedere al conţinutului lor material:

-tratatelegi,sautratatenormative,alcărorobiectconstăînastabilioregulădedreptobiectivvalabilă.   În cazul lor voinţele părţilor nu sunt opuse, diferite, din contra, ele sunt atât de asemănătoare, uniforme, încât uneori se constată un conţinut identic al voinţelor participanţilor;413

• tratate contracte (tratate de alianţă; de comerţ; de delimitare şi cesiune teritorială etc.) ce vizează realizarea unor operaţiuni juridice constând în prestaţii reciproce între părţile contrac- tante, fiecare dintre ele urmărind totodată obiective diferite.

Întrucât nu există un regim juridic propriu fiecăreia dintre aceste două categorii de tratate, distincţia dintre ele prezintă mai mult un interes istoric şi sociologic decât unul practic.

1. După calitatea părţilor:
2. tratate internaţionale încheiate între state;
3. tratate internaţionale încheiate între state şi organizaţii internaţionale;
4. tratate încheiate între organizaţii internaţionale;

1. După durată:
2. • tratate cu termen (5, 10, 20 de ani etc.);
   • tratate fără termen (de regulă, tratatele de pace, tratatele de delimitare teritorială, convenţiile universale şi regionale privind codificarea şi dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional, tra- tatele de dezarmare); 414
   • tratate cu termen, însă cu posibilitatea prelungirii lor automate prin tacită reconducţiune, dacă o parte nu îl denunţă într-un termen stabilit prin acesta.
3. Din punctul de vedere al procedurii de încheiere:
   • tratate formale (sau propriu-zise);
   • tratate în formă simplificată. Originea acestor tratate se trage din practica americană de în- cheiere a aşa-numitelor executive agreements. Tratatele în formă simplificată vizează acele acorduri internaţionale care nu urmează întreaga desfăşurare a fazelor de încheiere a lor, cum ar fi rati- ficarea, schimbul instrumentelor de ratificare etc. Potrivit Legii privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova din 24 septembrie 1999, prin tratat în formă simplificată se înţelege acel tratat internaţional la care Republica Moldova a devenit parte prin simplul fapt al semnării.415
4. În dependenţă de nivelul încheierii:
   • tratate interstatale;
   • tratate interguvernamentale;
   • tratate interdepartamentale.

În conformitate cu Convenţia de la Viena (1969), denumirea generică de “tratat” se utilizează pentru a desemna totalitatea actelor juridice din această categorie, indiferent de denumirile par- ticulare pe care acestea le pot primi într-un caz sau altul. Varietatea de denumiri ale tratatelor nu reflectă deosebiri în ceea ce priveşte natura lor juridică, neavând deci nici o influenţă asu- pra forţei juridice a acestora. Totuşi, practica convenţională este de acord asupra următoarelor semnificaţii ale unor tipuri de tratate internaţionale:

1. tratatul, fiind un termen generic, este folosit pentru desemnarea unei înţelegeri solemne, precum sunt tratatele de pace, de alianţă, de neutralitate sau de arbitraj ;
2. acordul este o expresie la care se recurge de foarte multe ori, el are o semnificaţie generală şi adesea un pronunţat caracter tehnic;
3. convenţia este un termen folosit pentru a desemna în special instrumentele juridice multi- laterale prin care se creează norme de drept internaţional cu valabilitate generală; 416
4. protocolul reprezintă o noţiune care se aplică celor mai variate acte de natură să reitereze reguli preexistente, să stabilească altele noi, să interpreteze, să completeze, să modifice sau să prelungească un tratat sau acord al cărui accesoriu este. Totodată protocolul poate fi şi un tratat de sine stătător;417

1. pactul este o denumire utilizată pentru anumite înţelegeri so-lemne, cum au fost Pactul Ligii Naţiunilor (1919) sau Pactul Briand-Kellog (1928);
2. carta reprezintă o denumire folosită pentru a identifica un tratat cuprinzând domenii fun- damentale ale colaborării În cazul ONU Carta are semnificaţia unui statut;
3. statutul poate desemna uneori actul constitutiv al unei organizaţii internaţionale sau se referă la stabilirea unui anumit regim 418

Printre alte denumiri ale tratatelor internaţionale folosite în practica internaţională, am mai putea menţiona: schimbul de note, prin care se reglementează mai rapid anumite relaţii dintre state; modus vivendi care asigură o soluţionare provizorie a unor probleme, până la intervenirea ulterioară a unui acord pe o durată mai îndelungată; gentlemen’s agreement este o denumire care consemnează acorduri în formă orală; compromisul este tratatul prin care două sau mai multe state transmit unei instanţe arbitrale sau judiciare internaţionale soluţionarea unor diferende dintre ele; avenantul este acordul prin care se modifică instrumente anterioare având un caracter comer- cial; înţelegerea; articolele adiţionale; agrementul; aranjamentul; memo-randumul de înţelegere; răspunsul la scrisori etc.