Rezervele la tratate în dreptul internațional

Potrivit Convenţiei de la Viena (1969) rezerva este o declaraţie unilaterală, oricare ar fi conţinutul sau denumirea sa, făcută de un stat atunci când semnează, ratifică, acceptă sau aprobă un tratat, ori aderă la acesta, prin care urmăreşte să excludă sau să modifice efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă de statul respectiv.439 Cu alte cuvinte, rezerva este un mijloc ce permite statelor care nu sunt de acord cu toate prevederile unui tratat să devină totuşi părţi la acesta.

Instituţia rezervei este caracteristică doar tratatelor multilaterale, deoarece o rezervă făcută în cazul unui tratat bilateral echivalează cu o revenire asupra textului tratatului convenit deja între cele două părţi şi deci cu o iniţiativă implicită de a relua negocierile.

Articolul 23 al Convenţiei din 1969 înaintează următoarele cerinţe faţă de formularea rezervelor:

• rezervele trebuie să fie formulate în scris şi comunicate statelor contractante şi altor state care au calitatea să devină părţi la tratat. Retragerea rezervelor trebuie, de asemenea, făcută în scris;
• rezervele pot fi formulate cu ocazia semnării tratatului, ratificării, aprobării sau acceptării sale, ori în momentul aderării. În cazul în care rezerva a fost formulată la semnarea tratatului, supus ulterior ratificării, acceptării sau aprobării, această rezervă trebuie să fie reconfirmată în mod formal de statul rezervatar, atunci când acesta îşi exprimă consimţământul de a fi legat prin tratat;

• oricare state părţi la tratat pot fie accepta rezervele care le-au fost notificate, fie formula obiecţii faţă de acestea. Acceptarea rezervelor poate fi expresă sau tacită. Neformularea de obiecţii faţă de o rezervă, timp de 12 luni de la notificarea acesteia, este considerată drept acceptare tacită. Retragerea obiecţiei la o rezervă necesită formularea ei în scris.

Deşi rezerva este un act de suveranitate al statelor,  tratatele pot limita dreptul acestora       de a face rezerve la ele. Condiţiile în care poate fi admisă formularea unei rezerve la un tratat internaţional sunt următoarele:

• rezerva să nu fie interzisă de tratat;440
• rezervele să nu se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care în mod expres este exclusă posibilitatea formulării de rezerve;441
• rezervele să se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care în mod expres este prevăzută posibilitatea formulării de rezerve;442
• rezervele să nu fie incompatibile cu obiectul şi scopul tratatului.443

În funcţie de atitudinea adoptată faţă de statul rezervatar din partea celorlalte state părţi ale unui tratat internaţional, se stabilesc următoarele grupuri de raporturi convenţionale:

• între statul care a formulat una sau mai multe rezerve şi statele care le-au acceptat continuă să acţioneze tratatul, cu precizarea că în ceea ce priveşte articolele faţă de care au fost formulate rezerve, dispoziţiile care leagă aceste state sunt cele modificate conform rezervelor;
• între statul rezervatar şi statele care au formulat obiecţii la rezerve, în dependenţă de atitu- dinea diferită a acestora din urmă, se pot crea două posibile grupuri de raporturi:
  1. statele care au formulat obiecţii la rezerve pot accepta ca restul dispoziţiilor tratatului, neafectate prin rezerve, să se aplice între ele şi statul rezervatar;
  2. aceleaşi state pot însă, ca prin obiecţiile lor la rezerve, să refuze aplicarea în întregime a tratatului în raporturile dintre ele şi statul autor al

Tratatul internaţional, la care s-au făcut rezerve, se aplică în întregime, între părţile contrac- tante care n-au formulat rezerve.

De regulă, o rezervă autorizată în mod expres de un tratat nu are nevoie să fie acceptată ulte- rior de celelalte state contractante, cu excepţia cazurilor când tratatul prevede aceasta. Însă în ca- zul în care din numărul restrâns de state care au participat la negocieri ori din raţiunea obiectului şi scopului tratatului ar rezulta că aplicarea tratatului în întregime de toate părţile este o condiţie esenţială a con-simţământului fiecăruia dintre ele de a fi legată prin tratat, rezerva trebuie să    fie acceptată de toate părţile. În situaţia în care tratatul este actul constitutiv al unei organizaţii internaţionale şi documentele nu dispun altfel, rezerva trebuie să fie aprobată de organul compe- tent al acestei organizaţii.

Convenţia de la Viena (1969) prevede că dacă tratatul nu dispune altfel, atât o rezervă, cât  şi o obiecţie la rezervă pot fi oricând retrase, fără a fi nevoie de consimţământul statului care a acceptat rezerva sau a formulat obiecţii faţă de rezervă pentru retragerea acestora.

Statele pot formula nu numai rezerve la un tratat internaţional, dar şi declaraţii interpretative faţă de unele din prevederile acestuia.444 Spre deosebire de rezerve, care urmăresc modificarea unor raporturi juridice create prin tratat, declaraţiile interpretative se limitează să precizeze nu- mai anumite poziţii de principiu ale statelor în cauză faţă de tratatul multilateral sau faţă de unele clauze ale acestuia.