Scopul statului de drept este promovarea şi asigurarea drepturilor oricărei persoane, fără nici o discriminare pe criterii de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii apartenenţă politică, stare a sănătăţii, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care statul este parte.
Drepturile nu sunt dăruite omului de către Dumnezeu şi nici de stat. Ele aparţin omului în virtutea naturii sale. Omul nu trebuie să mulţumească pentru drepturile sale nici puterii laice şi nici celei divine. Ele reprezintă esenţa naturii sale, de aceea se numesc naturale. Drepturile naturale ale omului nu necesită reglementare juridică, ele există obiectiv; independent de titularul acestora. Asigurarea exercitării drepturilor nu este condiţionată de anumite circumstanţe, fiind componente obligatorii ale demnităţii umane. Statul nu-1 poate lipsi pe om de drepturile sale, el poate doar să-i limiteze anumite drepturi în baza Constituţiei sau a legilor.
Prin drept (al omului) înţelegem o prerogativă, în sens de posibilitate de acţiune.
Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin fiinfei umane de la naştere, sunt inalienabile şi inerente fiecărui om în virtutea apartenenţei sale la specia umană şi care sunt recunoscute universal.
Drepturi şi libertăţi fundamentale - ansamblu al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor consacrate prin Constituţie în vederea asigurării şi liberei manifestări a lor. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţilor, drepturi stabilite prin Constituţie şi garantate prin aceasta şi alte legi.