De regulă, competenţele organizaţiilor internaţionale sunt stabilite prin dispoziţiile statute- lor lor. Spre deosebire de state care au o competenţă absolută şi exclusivă în domeniul relaţiilor internaţionale, organizaţiile internaţionale au competenţe limitate. De asemenea, competenţele organizaţiilor internaţionale sunt de natură funcţională, fiind determinate de scopurile pentru care au fost create şi limitate la prevederile statutelor lor.
Organizaţiile internaţionale au competenţe numeroase, care diferă de la o organizaţie la alta şi care pot fi grupate în trei mari categorii:578
- Competenţa normativă a organizaţiilor internaţionale. Această competenţă constă în posi- bilitatea organizaţiei de a crea norme juridice care se adresează unor destinatari diferiţi (statele membre, organele organizaţiei sau chiar altor organizaţii) şi care să fie în concordanţă cu normele dreptului internaţional şi principiile de bază ale organizaţiei.
Tot un aspect al acestei competenţe este şi faptul că multe organizaţii internaţionale guver- namentale constituie cadrul de elaborare şi adoptare a unor convenţii internaţionale, normele lor constituind o legislaţie internaţională în materia respectivă.579
Competenţa normativă a organizaţiilor internaţionale guvernamentale se manifestă şi prin actele normative adoptate de organele lor.580 Aceste acte sunt expresia puterii de autore- glare a organizaţiei internaţionale. De obicei, această putere a organizaţiei este prevăzută în sta- tutul constitutiv. În temeiul ei, organele organizaţiei au dreptul să adopte regulamentele lor de funcţionare, prin care se precizează şi se dezvoltă dispoziţiile statutare în această materie.
De regulă, în cazul organizaţiilor internaţionale, un anumit organ principal al lor este com- petent să adopte acte normative cu aplicabilitate faţă de întreaga organizaţie, spre exemplu, în cazul ONU – Adunarea Generală adoptă bugetul organizaţiei şi stabileşte cotele de contribuţie ale statelor membre pentru realizarea lui.
Organizaţiile internaţionale guvernamentale cu caracter tehnic dispun de o anumită pu- tere regulamentară, prin care ele contribuie la realizarea unui minimum de uniformizare a reglementărilor internaţionale în anumite domenii. Aceste reglementări pot influenţa legislaţia naţională a statelor membre. În mod special, această activitate este desfăşurată de către instituţiile specializate ale ONU şi constă în adoptarea unor standarde de referinţă, a nomenclatoarelor, a legislaţiilor tip sau a unor coduri, care sunt chemate să constituie indicaţii pentru statele membre şi celelalte state în activitatea lor, inclusiv legislativă.581 Un exemplu elocvent în acest sens îl consti- tuie „Codexul alimentarius” adoptat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, prin care se armonizează criteriile de igienă alimentară pe plan mondial.
- Competenţa operaţională a organizaţiilor internaţionale guvernamentale. Această competenţă constă în puterile de acţiune ale organizaţiilor internaţionale, altele decât cele normative. Aceste puteri constau din acţiunile organizaţiilor de a acorda asistenţă economică, financiară, administrativă şi în unele cazuri şi asistenţă militară statelor
În virtutea faptului că aceste acţiuni se desfăşoară pe teritoriul statelor membre, realizarea lor este condiţionată de acordul statelor în cauză. Acest fapt este concretizat în acordul încheiat între organizaţia internaţională care acordă asistenţa şi statul vizat de ea.
Competenţa operaţională a organizaţiilor internaţionale diferă de la o organizaţie la alta. Ea este reglementată prin statutul organizaţiei şi actele ei interne.
Raporturi juridice funcţionale pot fi şi între organizaţiile internaţionale şi un stat membru.
Un stat membru al organizaţiei poate fi în raport cu organizaţia:
– încheia acorduri internaţionale;
– să se adreseze organizaţiei ca depozitar a convenţiilor internaţionale;
– să utilizeze reguli şi norme tehnice internaţionale elaborate;
– să stabilească relaţii cu organizaţia, în legătură cu exercitarea funcţiilor sale de către organizaţie.
3. Competenţa de control şi de sancţiune a organizaţiilor internaţionale
Competenţele de control şi de sancţiune sunt în legătură cu competenţa normativă. Aceste competenţe indică în ce măsură organizaţiile internaţionale pot controla modul în care statele membre îndeplinesc obligaţiile ce le revin din calitatea de membru al organizaţiei şi pot aplica sancţiuni împotriva membrilor care nu le respectă.
Competenţa de control a organizaţiei internaţionale constă din dreptul ei de a pretinde şi primi rapoarte periodice din partea statelor membre asupra felului în care aceste state îşi îndepli- nesc obligaţiile statutare sau cele convenţionale.
Competenţa de sancţionare a organizaţiilor internaţionale este stabilită de statutele lor. Ast- fel, Carta ONU stabileşte că organizaţia poate aplica statelor membre următoarele sancţiuni:
- de suspendare a lor din drepturile şi privilegiile ce decurg din această calitate a lor;
- să-i excludă din organizaţie.
În cazul Organizaţiei Naţiunilor Unite suspendarea unui membru este hotărâtă de Adunarea Generală, dacă Consiliul de Securitate a întreprins o acţiune preventivă sau de constrângere îm- potriva acelui stat. Adunarea Generală adoptă sancţiunea pe baza unei recomandări a Consiliului de Securitate.582 De asemenea, un membru al ONU poate fi sancţionat cu suspendarea dreptului său de vot în Adunarea Generală a organizaţiei, dacă a întârziat cu plata contribuţiilor sale finan- ciare faţă de organizaţie(art.19).
Sancţiunea de excludere a unui membru dintr-o organizaţie internaţională este reglementată de statutul acesteia. Carta ONU prevede că un membru al organizaţiei poate fi exclus dacă a încălcat, în mod persistent, principiile ei. Hotărârea de excludere este adoptată de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate (art.6). Statutele organizaţiilor internaţionale prevăd şi alte sancţiuni.583
Organizaţiile internaţionale devin titulare de drepturi, prin efectul personalităţii juri- dice internaţionale, care incumbă acestora şi obligaţii. Nerespectarea acestor obligaţii atrage răspunderea lor internaţională, care le revine fie din statutele lor sau din alte acte internaţionale la care ele sunt părţi contractante. Organizaţiile internaţionale sunt obligate să respecte dreptul internaţional şi să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu normele acestuia. Respectul faţă de stat ca subiect de drept se exprimă prin dreptul de a deveni membru cu drepturi depline al organizaţiilor internaţionale.
Întrucât organizaţiile internaţionale sunt subiecţi secundari, derivaţi de drept internaţional, nu au calitatea de suveranitate, nu au teritoriu şi populaţie, ceea ce reduce esenţial sfera posibile- lor încălcări şi temeiurilor pentru răspundere.
Răspunderea organizaţiei internaţionale este una din cele mai actuale şi puţin studiate pro- bleme în doctrina dreptului internaţional. Cu excepţia profesorului E.Şibaeva, nimeni nu a abor- dat special acest aspect al organizaţiei internaţionale.584
Doctrina dreptului internaţional public recunoaşte preceptul general al organizaţiilor internaţionale de a răspunde pentru faptele lor contrare:
- Principilor şi normelor unanim recunoscute de drept internaţional;
- Normelor stipulate în actul de constituire;
- Normelor de drept intern al organizaţiei;
- Acordurilor încheiate de organizaţie cu alţi subiecţi de drept internaţional;
- Normelor de drept naţional al
Aşadar, organizaţia internaţională va răspunde pentru acţiuni ce fac parte din crimele internaţionale şi reprezintă o ameninţare asupra păcii şi securităţii internaţionale, spre exemplu, acte de agresiune, discriminare, propaganda războiului etc.
Considerăm că una din formele de răspundere a organizaţiei internaţionale regionale sau specializate poate fi interzicerea activităţii organizaţiei internaţionale, de către ONU, când acor- dul, sau organele create prin el şi, respectiv, activitatea acestora sunt incompatibile cu Scopul şi Principiile ONU (art.52).
În dreptul internaţional se disting două forme de răspundere: politică şi materială. Răspunderea materială a subiecţilor de drept internaţional constă în despăgubirea materială. Această formă de răspundere e specifică pentru organizaţiile internaţionale. Ca exemplu, poate servi cazul UNESCO, care a plătit o sumă corespunzătoare funcţionarilor eliberaţi nelegitim din Secretaria- tul UNESCO.
Răspunderea politică, îmbrăcă diferite forme: scuze, lipsire a organizaţiei internaţionale de drepturile şi obligaţiile sale, cum ar fi, pierderea calităţii de depozitar al tratatului internaţional. În prezent însă aspectele politice de răspundere nu sunt determinate suficient. Organizaţia internaţională nu poate fi limitată în suveranitate şi teritoriu, din simplul motiv că nu posedă aceste atribute.
Organizaţia internaţională poate fi şi subiect de drept internaţional privat, ori subiect de drept intern şi, în această calitate, posedă capacitate juridică ce vizează:
- încheierea de acorduri şi contracte de muncă;
- procurarea şi dispunerea de proprietăţi imobile şi mobile;
- încheierea de contracte de arendă;
- intentarea de dosare în instanţa de judecată.
Este incontestabil că într-o perioadă scurtă istorică organizaţiile internaţionale au parcurs dru- mul de la un subiect secundar în relaţiile internaţionale până la un subiect calitativ şi cantitativ extrem de important, element integrant al comunităţii şi relaţiilor internaţionale contemporane.