Pin It

Politica externă stabileşte interesul extern al unui stat şi fixează strategia de realizare a aces- teia.613 În contextul celor expuse mai sus se poate rezuma că politica externă determină gradul   şi structura instituţiilor statale abilitate să o promoveze. Spre exemplu, un interes politic major faţă de un stat sau faţă de un grup de state poate duce la o formă de colaborare şi reprezentare corespunzătoare: statele Europei Occidentale au purces la formarea structurilor Uniunii Euro- pene majorând la maximum reprezentativitatea sa în diferite structuri comunitare (Parlamentul European, Comisia Europeană, etc.). Un interes politic scăzut al unui stat faţă de altul poate duce, respectiv, la o formă de reprezentare inferioară: spre exemplu, Republica Federală Germania nu a deschis la Berlinul de Est (fosta R.D.G.) ambasadă, ci doar o “reprezentanţă permanentă”.614

Diplomaţia este chemată să aplice politica externă folosind metode specifice, bazate pe nor- mele de drept diplomatic. În dependenţă de politica externa a statului diplomaţia poate înceta a activa. Spre exemplu, în cazul ruperii relaţiilor diplomatice dintre două state politica externă a statului ce a iniţiat această rupere de relaţii este folosită în anumite scopuri, fără a încredinţa sar- cini şi obiective concrete diplomaţiei.

Dreptul diplomatic ca ramură a dreptului internaţional public joacă un rol instrumental,  în sensul ca el ajută la atingerea obiectivelor de politică externă şi oferă modalităţile de stabilire şi de ducere a relaţiilor dintre state.615 Rolul dreptului diplomatic, sub acest aspect, nu este însă identic cu cel al diplomaţiei: în vreme ce diplomaţia constituie un instrument de realizare a politicii externe, dreptul diplomatic, prin însăşi esenţa sa, reprezintă voinţa statelor şi cuprinde normele de conduită general acceptate şi aplicabile; el serveşte scopului general al comunităţii internaţionale, neavând menirea să servească politica unui anumit stat şi oferă cadrul necesar stabilirii şi desfăşurării relaţiilor dintre state.616

Diplomaţia şi practica diplomatică sînt strâns legate de relaţiile internaţionale ale statelor şi de procedura internaţională. Este practic imposibil de conceput aceste categorii dispersându-le una de alta. Studierea istoriei diplomaţiei este într-o oarecare măsură şi studierea istoriei relaţiilor internaţionale. Studiind şi analizând practica diplomatică a unui stat este necesar de conceput şi de analizat structura, funcţiile şi metodele de organizare şi de activitate a serviciului diplomatic al acestui stat, metodele şi procedeele de realizare a politicii sale externe. Cu alte cuvinte,   practica diplomatică este activitatea de specialitate a anumitor instituţii statale abilitate în domeniul relaţiilor externe şi a anumitor funcţionari publici care activează în aceste instituţii statale.

Instituţiile statale implicate în realizarea politicii externe pot fi divizate în: a) instituţii in- terne; b) instituţii externe. Instituţiile statale interne la rândul lor se divizează în instituţii care reprezintă statul în toate domeniile (şeful statului, parlamentul, guvernul, şeful guvernului, mi- nisterul afacerilor externe) şi instituţii care reprezintă statul doar în un domeniu al relaţiilor ex- terne (ministerul comerţului exterior, în statele unde există asemenea ministere, şi ministerele şi departamentele de stat, în limitele determinate de legislaţia internă). Este necesar de menţionat că noţiunea de serviciu diplomatic este utilizată doar referitor la instituţia specializată în domeniul relaţiilor externe - ministerul afacerilor externe şi funcţionarii de specialitate ai acestui minister (diplomaţii).

Instituţiile statale externe se divizează în instituţii permanente (ambasadele şi misiunile di- plomatice, oficiile consulare, reprezentanţele permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi reprezentanţele comerciale, în statele unde ele există) şi în instituţii temporare (misiuni speciale, delegaţii la conferinţe internaţionale şi alte tipuri de misiuni temporare). Noţiunea de serviciu diplomatic este utilizată doar referitor la misiunile diplomatice (ambasade şi reprezentanţe per- manente pe lângă organizaţiile internaţionale).

Procedura internaţională este totalitatea de reguli şi standarde de comportare internaţională unanim recunoscute. În mod tradiţional procedura internaţională este utilizată la conferinţele internaţionale la nivel înalt şi în relaţiile dintre organizaţiile internaţionale, în cazurile când ca- drul juridic sau nu există sau nu este suficient determinat şi participanţii la relaţiile internaţionale se folosesc de metodele analogiei. În asemenea caz am putea afirma că procedura internaţională serveşte ca sursă de drept internaţional. Spre exemplu, la conferinţele internaţionale de la San Fran- cisco, Dumbarton-Oaks, Geneva, Viena, Helsinki, etc., în cazurile cînd nu era determinată concret procedura sau ordinea diferitor acţiuni se utiliza fraza: “conform procedurii internaţionale” şi se indica precedentul, care mai apoi devenea regulă de comportament sau standard organizaţional la conferinţa respectivă.617

Morala internaţională este o categorie neechivalentă cu dreptul diplomatic şi dreptul internaţional. Deosebirile dintre morala internaţională şi dreptul diplomatic sînt de aceiaşi natură ca şi deosebirile dintre morală şi dreptul intern. Normele dreptului diplomatic sînt ac- ceptate ca obligatorii şi susceptabile a fi aplicate prin măsuri de constrîngere, pe cînd regulile moralei internaţionale nu sînt considerate ca avînd un caracter obligatoriu. Morala internaţională influienţează dreptul diplomatic şi tot mai multe reguli de morală devin norme de drept internaţional. Acest proces s-a făcut vizibil pe parcursul codificării normelor de drept diplomatic, cînd în convenţiile multilaterale privind relaţiile diplomatice au fost incluse noi norme de drept, baza cărora au servit reguli ale moralei.

De menţionat însă, că pe lîngă regulile moralei internaţionale bazate pe principiile simple ale moralei şi dreptăţii, unanim recunoscute de către toate statele lumii, mai există şi reguli   ale „moralei internaţionale de grup”, care reflectă viziunile anumitor grupări de state.618 Exemple pot servi cazurile cu „morala internaţională islamică” (devastarea ambasadei SUA la Teheran în 1979 şi luarea ca ostateci a diplomaţilor americani de către studenţii iranieni), „morala internaţională de clasă” (promovată de către statele blocului socialist), „morala internaţională a lumii libere” (promovată de către statele occidentale pe parcursul „războiului rece”), „morala internaţională a statelor democratice” (promovată de către statele occidentale faţă de noile state intependente şi statele ex-socialiste) etc. Aceste „reguli ale moralei internaţionale de grup” au exercitat şi continuă să exercite o acţiune negativă asupra dreptului internaţional şi dreptului diplomatic.