Legea internă a diferitor ţări stabileşte competenţele autorităţilor centrale şi de specialitate în problemele internaţionale. De obicei în majoritatea statelor aceste competenţi sunt atribuite şefului statului (preşedinte, rege, monarh), puterii legislative (parlament, congres, senat, dumă) şi puterii executive (guvern, consiliu de stat, consiliu de miniştri, cabinet de miniştri). Competenţele menţionate sînt delimitate în funcţie de forma de guvernare existentă în fiecare ţară concretă.
Astfel, Constituţia Statelor Unite ale Americii619 prevede la art. II, secţiunea a doua, că Preşedintele S.U.A. la recomandarea şi cu acordul Senatului are dreptul de a încheia acorduri internaţionale în condiţiile cînd ele vor fi aprobate de două treimi din senatorii care asistă la şedinţă. La recomandarea şi cu acordul Senatului Preşedintele numeşte ambasadorii, consulii şi alţi reprezentanţi oficiali.
Art. I, secţiunea a opta, a Constituţiei S.U.A. atribuie Congresului dreptul de a organiza apărarea Statelor Unite, de a obţine credite, de a reglementa comerţul cu statele străine, de iden- tifica şi a pedepsi actele de piraterie şi alte delicte grave săvârşite în largul mării, de a pedepsi crimele comise împotriva drepturilor naţiunilor, de a declara război.
Constituţia Statelor Unite Mexicane620 prevede la art. 73 (XII) competenţele Congresului în domeniul relaţiilor internaţionale: de a declara starea de război, de a emite legi privind sta- tutul cetăţenilor străini, de a emite legi privind organizarea serviciului diplomatic şi consular al Mexicului, de a impune impozite comerţului exterior. Art. 76 al Constituţiei atribuie Sena- tului următoarele competenţe în domeniul politicii externe: analiza politicii externe exercitată de puterea executivă; aprobarea tratatelor internaţionale şi acordurilor diplomatice încheiate de reprezentanţii puterii executive; aprobarea ambasadorilor, reprezentanţilor diplomatici şi consu- lilor generali numiţi de către Preşedintele Federaţiei; împuternicirea Preşedintelui de a trimite trupele militare naţionale în afara teritoriului ţării, a permite trupelor militare străine tranzitarea teritoriului mexican şi flotelor militare maritime străine staţionarea în apele teritoriale ale Mexi- cului pe un termen mai mare de o lună.
Preşedintele Mexicului are dreptul de a numi şi a elibera din funcţie, din proprie iniţiativă, Secretarul de Stat al Ministerului Relaţiilor Externe şi de a rechema şi revoca reprezentanţii di- plomatici (art. 89, II), numirea lor fiind efectuată cu acordul Senatului (art. 76). Preşedintele guvernează negocierile şi încheie acorduri internaţionale, prezentându-le Congresului pentru ratificare (art. 89, X).
În Republica Populară Chineză621 atribuţiile în domeniul politicii externe sunt exercitate de către Comitetul Permanent al Congresului Naţional al Poporului (art. 67) care adoptă hotărâri privind ratificarea şi abrogarea tratatelor internaţionale şi altor înţelegeri importante încheiate cu statele străine, adoptă hotărâri privind numirea şi rechemarea reprezentanţilor plenipotenţiari în statele străine şi acorda grade diplomatice şi alte grade speciale.
Puterea executivă, Consiliul de Stat al Chinei, dirijează cu treburile în domeniul relaţiilor externe, încheie acorduri şi înţelegeri cu statele străine (art. 89).
Constituţia Argentinei622 prevede la art. 67, p. 19 şi p. 21, atribuţiile Congresului în domeniul relaţiilor externe, care se determină în dreptul de a aproba sau a abroga tratatele încheiate cu statele străine, concordatele încheiate cu Sfântul Scaun şi în dreptul de a împuternici Guvernul să declare starea de război şi să încheie pace.
Preşedintele Argentinei conform prevederilor art. 86, p. 10 este în drept de a numi şi re- chema, conform recomandărilor Senatului, reprezentanţii diplomatici şi a numi şi demite, din proprie iniţiativă, miniştrii, inclusiv Ministrul Afacerilor Externe, şi consulii. Art. 86, p. 14 atri- buie Preşedintelui dreptul de a încheia şi semna tratate de pace, comerţ, navigaţie, neutralitate şi în privinţa frontierelor; încheie concordate şi guvernează negocieri în scopul întreţinerii bunelor relaţii cu statele străine; primeşte ambasadorii străini şi admite consulii străini.
Constituţia Ucrainei623 prevede la art. 106 că Preşedintele reprezintă statul în relaţiile interna- ţionale, este în drept de a negocia şi încheia acorduri internaţionale în numele Ucrainei, a adopta decizii privind recunoaşterea statelor străine, a numi şi rechema şefii misiunilor diplomatice ale Ucrainei în străinătate şi reprezentanţii pe lângă organizaţiile internaţionale, a primi scrisorile de acreditare ale şefilor misiunilor diplomatice străine.
Parlamentul Georgiei conform art. 65 al Constituţiei624 este în drept de a ratifica, abroga şi anula tratatele internaţionale şi alte înţelegeri. Tratatele şi acordurile interguvernamentale, care nu necesită procedura ratificării, sunt supuse ratificării de către Parlament în cazul dacă aceste acorduri reglementează următoarele problemele: aderarea Georgiei la organizaţii internaţionale şi uniuni in- terstatale; ţin de caracter militar; se referă la integritatea teritorială şi prevăd schimbarea frontierelor de stat; sunt legate de primirea sau eliberarea creditelor de stat; necesită efectuarea modificărilor în legislaţia internă în scopul îndeplinirii prevederilor tratatelor şi acordurilor internaţionale.
Preşedintelui Georgiei i se atribuie dreptul de a încheia tratate şi acorduri internaţionale, a negocia cu statele străine, a numi şi rechema, cu acordul Parlamentului, ambasadorii şi alţi reprezentanţi diplomatici ai Georgiei. Pe lîngă Preşedinte sînt acreditaţi ambasadorii şi alţi reprezentanţi diplomatici ai statelor străine şi organizaţiilor internaţionale (art. 73).
Competenţele Preşedintelui Turkmenistanului în domeniul relaţiilor externe conform Constituţiei625 (art. 57) sunt următoarele: guvernarea exercitării politicii externe; reprezen- tarea Turkmenistanului în relaţiile cu alte state; numirea şi rechemarea ambasadorilor şi reprezentanţilor diplomatici ai Turkmenistanului în statele străine, pe lângă organizaţiile inters- tatale şi internaţionale; primirea scrisorilor de acreditare şi rechemare a reprezentanţilor diplo- matici ai statelor străine.
Consiliul Popular (organul suprem legislativ) al Turkmenistanului este în drept de a declara starea de război şi pace şi de a ratifica şi abroga tratatele privind uniunile interstatale şi alte blo- curi şi asociaţii de state.
Constituţia României626 prevede la art. 80 ca Preşedintele reprezintă statul român, încheie tratate internaţionale, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României, aprobă înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice (art. 91).
Parlamentul ratifică şi denunţă tratatele internaţionale semnate în numele României şi ratifică şi denunţă convenţiile şi înţelegerile internaţionale, semnate la nivelul guvernului roman, dacă acestea se referă la: a) colaborarea politică şi militară a României cu alte state; b) convenţii şi înţelegeri care necesită adoptarea unor legi, revizuirea ori modificarea celor existente; c) an- gajamentele politice sau financiare; d) înţelegeri şi acorduri internaţionale care privesc regimul politic şi teritorial al statului, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti; e) participarea la organizaţii internaţionale.
Guvernul României negociază şi semnează acorduri şi convenţii la nivel guvernamental şi aprobă încheierea de înţelegeri la nivel departamental. Guvernul propune Preşedintelui acredi- tarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României, care au gradul de ambasador sau ministru plenipotenţiar şi sunt numiţi şefi de oficii.627
Ministerele Afacerilor Externe, indiferent de denumirea sa (Minister al Afacerilor Externe, Minister al Relaţiilor Externe, Departament de Stat, Oficiu al Afacerilor Externe, etc.) acţionează în numele şefului statului şi al guvernului pentru iniţierea, negocierea şi semnarea tratatelor, acordurilor şi altor înţelegeri internaţionale.628
Componenţa ministerelor de externe variază de la ţară la ţară în dependenţă de tradiţii, experienţa, forma de guvernământ existentă şi scopurile politicii externe ale statului respectiv la anumite perioade. Concomitent se poate menţiona că în baza funcţiilor pe care le îndeplinesc ministerele de externe au, de regulă, următoarea structură:
Ministrul Afacerilor Externe (Secretarul de Stat, Secretarul de Stat pentru Afacerile Externe, Ministrul de Stat, Ministrul de Stat şi al Afacerilor Externe, Cancelar de Stat, etc.) este respon- sabilul din guvern pentru relaţiile cu alte state şi organizaţii internaţionale. Funcţia executivă a ministrului este de a promova politica externă a guvernului său şi de a administra relaţiile internaţionale ale acestuia. Această funcţie ministrul o îndeplineşte cu ajutorul personalului per- manent din minister şi din misiunile diplomatice din străinătate.
Ministrul are ca de obicei un adjunct (Viceministru, Vicesecretar de Stat sau Vicecancelar) şi cîţiva adjuncţi ai viceministrului. Funcţiile adjuncţilor sunt repartizate conform priorităţilor politicii externe însă, de regulă, unul din adjuncţi este responsabil pentru problemele politice şi econo- mice, iar alt adjunct este responsabil pentru problemele de administrare.
Aparatul central al ministerelor afacerilor externe este divizat în departamente, direcţii, secţii, grupe.
Grupul de consilieri şi ajutori ai ministrului este, de obicei, grupul principal de dirijare operativă a ministerului şi este subdivizat în subgrupul operativ-teritorial, care dirijează cu departamen- tele şi subdepartamentele respective şi subgrupul funcţional, care dirijează cu departamentele funcţionale.
Departamentele sunt divizate în departamente operativ-teritoriale, departamente funcţionale şi departamente administrativ-tehnice.629
Departamentul politic, de obicei este divizat în subdepartamente şi secţii regionale (Europa, America de Nord, America Latină, Asia, Africa, Răsăritul Apropiat, Australia şi Oceania, etc.) şi în subdepartamente şi secţii funcţionale (Analiză şi prognoză, Informaţie operativă, etc.).
Departamentul O.N.U., de obicei se divizează în subdepartamente şi secţii specializate (Aduna- rea Generală, Consiliul de Securitate, Instituţiile Specializate, etc.).
Departamentul organizaţii internaţionale, de obicei se divizează în subdepartamente şi secţii specializate (Organizaţii interguvernamentale, Organizaţii nonguvernamentale, Organizaţii re- gionale, etc.).
Departamentul tratate internaţionale, de obicei este divizat în subdepartamente şi secţii spe- cializate (Drept internaţional, Tratate bilaterale, Convenţii multilaterale, Acorduri interguverna- mentale, etc.).
Departamentul juridic, de obicei este divizat în secţii specializate (Drept intern, Drept internaţional privat, Asistenţă legală, etc.).
Departamentul protocol, în unele state este divizat în secţii specializate (Protocol şi ceremonial, Ceremonii oficiale, Privilegii şi imunităţi, etc.).
Departamentul relaţii economice şi comerţ, de obicei este divizat în subdepartamente şi secţii spe- cializate şi operativ-teritoriale (Relaţii economice externe, Comerţ exterior, Uniunea Europeană, C.S.I., etc.).
Departamentul de presă şi informaţii, de obicei este divizat în secţii specializate (Acreditare, Mass-media, etc.).
Departamentul relaţii consulare, de obicei este divizat în subdepartamente şi secţii specializate (Drept consular, Asistenţă consulară, Paşapoarte, Vize şi Acte civile, etc.).
Departamentul relaţii culturale. Departamentul ştiinţific.
Departamentul personal.
Departamentul administraţie, comunicaţie şi securitate. Departamentul finanţe şi contabilitate.
Arhiva.
Biblioteca
Activitatea Ministerului Afacerilor Externe este strîns legată de funcţiile care îi sînt atribuite prin legislaţia internă. Aceste funcţii diferă de la ţară la ţară, însă esenţa lor rămîne neschimbată: promovarea politicii externe a statului.
Misiunile diplomatice sînt reprezentanţele permanente ale statelor înfiinţate prin consimţămînt mutual. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961630 a definit noţiunile de misiune şi de personal diplomatic şi a determinat funcţiile misiunilor diplomatice.
Articolul 1 al Convenţiei menţionate precizează că:
- prin expresia “şef de misiune” se înţelege persoana însărcinată de statul acreditant să acţioneze în această calitate;
- prin expresia “membrii misiunii” se înţelege şeful misiunii şi membrii personalului mi- siunii;
- prin expresia “membrii personalului misiunii” se înţelege membrii personalului diploma- tic, ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii;
- prin expresia “membrii personalului diplomatic” se înţelege membrii personalului misiu- nii care au calitatea de diplomaţi;
- prin expresia “agent diplomatic” se înţelege şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii;
- prin expresia “membrii personalului administrativ şi tehnic” se înţelege membrii persona- lului misiunii angajaţi în serviciul tehnico-administrativ al misiunii;
- prin expresia “membrii personalului de serviciu” se înţelege membrii personalului misiu- nii angajaţi în serviciul casnic al misiunii;
- prin expresia “om de serviciu particular” se înţelege persoanele folosite în serviciul casnic al unui membru al misiunii, care nu sunt angajaţi ai statului acreditant;
- i) prin expresia “localuri ale misiunii” se înţelege clădirile sau părţile din clădiri şi din terenul aferent care, indiferent de proprietar, sunt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii, inclusiv reşedinţa şefului
Structura misiunilor diplomatice diferă de la ţară la ţară şi de la misiune la misiune.
În articolul 3 al Convenţiei sunt determinate funcţiile misiunilor diplomatice, care constau în:
- a reprezenta statul acreditant în statul acreditar;
- a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi, în limitele admise de dreptul internaţional;
- a duce tratative cu guvernul statului acreditar;
- a se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi a raporta cu privire la aceasta guvernului statului acreditant;
- a promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţiile economice, culturale şi stiinţifice între statul acreditant şi statul
Şefii misiunilor diplomatice se împart în trei clase:
- clasa ambasadorilor sau nunţilor, care sînt acreditaţi pe lîngă şefii de stat;
- clasa trimişilor, miniştrilor sau internunţiilor, care sînt acreditaţi pe lîngă şefii de stat;
- clasa însărcinaţilor cu afaceri, care sînt acreditaţi pe lîngă ministerele afacerilor