În cadrul sistemului nostru constituţional, instituţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetățenilor se întemeiază pe principii, care fie că sunt reflectate direct în Constituţie, fie că se subînţeleg, şi anume:
universalitatea drepturilor omului;
egalitatea în drepturi;
non-discriminarea;
protecţia cetăţenilor RM în străinătate;
protecţia cetăţenilor străini şi apatrizilor;
inadmisibilitatea extrădării cetăţenilor RM;
accesul liber la justiţie;
neretroactivitatea legii;
prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor omului.
Aşadar, universalitatea, presupune că fiecare persoană se bucură de drepturile omului indiferent unde se află, deoarece aceste drepturi aparţin fiinţei umane de la naştere şi ele sunt inalienabile şi inerente.
Egalitatea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării interese lor sale legitime.
Legea garantează ocrotirea egală a tuturor persoanelor şi sancţionează discriminările.
Art. 16 din Constituţia RM stabileşte principiul egalităţii tuturor cetăţenilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Egalitatea este opusul discriminării, deoarece ultima presupune limitarea şi încălcarea drepturilor omului după diverse criterii.
Non-discriminarea. Prin noţiunea de discriminare înţelegem orice tratament diferit şi inegal, care se realizează prin distincţie, excludere, restricţie şi preferinţă, pe baza de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale, care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturior omului şi a protecţiei lor, violarea principiilor egalităţii, non-discriminării şi a demnităţii umane.
Discriminarea se manifestă sub diferite forme cum ar fi: discriminarea directă, discriminarea indirectă, discriminarea multiplă, comportamentul discriminatoriu, hărţuirea, inclusiv cea sexuală, instigarea la discriminare, intenţia declarată public de a discrimina, segregarea, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în vederea săvârşirii unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare, săvârşite cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democratică. Toate formele de manifestare a discriminării pot fi clasificate, după gravitatea lor, în două categorii: forme uşoare de manifestare a discriminării şi forme grave de manifestare a discriminării.
Însă sunt anumite fapte şi măsuri care, cu titlu de excepţie, nu constituie discriminare, şi anume: tratamentul diferențiat care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative (pozitive).
Protecţia cetăţenilor Republicii Moldova în străinătate.
Articolul 18 din Constituţia RM prevede că cetăţenii țării care se află în străinătate au dreptul să apeleze la protecţia autorităţilor sale, iar acestea au obligaţia constituţională de a le acorda protecţia necesară. De altfel, între state există acorduri şi convenţii semnate, care permit şi reglementează această colaborare juridică.
Protecţia cetăţenilor străini şi apatrizilor.
Constituţia cuprinde şi unele reglementări privind străinii şi apatrizii aflaţi pe teritoriul RM. Astfel, la art. 19 se menţionează că cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în RM se bucură de aceleaşi drepturi şi obligaţii, ca şi cetăţenii RM. Tot ei pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale, în condiţii de reciprocitate sau în temeiul unei hotărâri ale instanţei de judecată, iar dreptul de azil se acordă şi se retrage conform legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care RM este parte.
Inadmisibilitatea extrădării sau a expulzării cetăţenilor Republicii Moldova. Constituţia, prin art. 18 stabileşte că cetăţenii RM nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din ţară. Astfel extrădarea sau expulzarea sunt două măsuri foarte grave care privesc prin excelenţă libertatea individuală şi dreptul la libera circulaţie.
Accesul liber la justiţie.
Potrivit acestui principiu, oricine (cetăţeanul RM, cetăţeanul străin sau apatridul) are acces liber la justiţie, pentru apărarea oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim, fără deosebire dacă acestea rezultă din Constituţie sau din alte legi.
Neretroactivitatca legii.
O lege, odată adoptată, produce şi trebuie să producă efecte juridice numai pentru viilor. Aceasta pentru simplul motiv că legea se adresează subiectelor de drept, permiţând sau interzicând şi, bineînţeles, sancţionând atitudinile deviante.
Principiul neretroactivităţii legii este expres formulat de art. 6 din Codul civil în sensul căruia „legea civilă dispune numai pentru viitor, ca nu are puterea retroactivă", precum şi în Codul penal alin.(2) art. 10 în sensul căruia „legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efecte retroactive", la fel legea penală nu se aplică faptelor, care la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni. Există două mari excepţii, şi anume: cea privind aplicarea legii penale mai blânde şi cea privind legile interpretative.
Prezumţia nevinovaţiei. Conform acestui principiu, nimeni nu poate fi recunoscut vinovat de comiterea unei crime, precum şi supus unei pedepse penale, decât prin sentinţa unei instanţe de judecata şi în conformitate cu legea.
Prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor omului.
Constituţia R.M prin art.7 nu permite ratificarea unui tratat internaponal, care ar contraveni prevederilor sale, în sistemul dreptului moldovenesc, prevederile tratatelor internaţionale nu pot fi situate, sub aspectul forţei lor juridice, deasupra prevederilor Constituţiei. De aici rezultă obligaţia constituţională pentru autorităţile competente în negocierea şi încheierea tratatelor internaţionale de a observa concordanţa lor cu Constituţia. Dacă textele unor tratate internaţionale ce se negociază conţin asemenea prevederi, ratificarea lor se poate face fie cu rezervele corespunzătoare, fie numai după ce Constituţia este revizuită potrivit art. 141-143.