Relaţiile consulare se stabilesc între state suverane, ca subiecte ale raporturilor internaţionale, prin acordul mutual al acestora, exprimat neechivoc.702 Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 1963 prevede în art. 2 că “stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin consimţămînt reciproc”. Consimţămîntul poate fi exprimat direct, printr-un document juridic sub formă de acord bilateral sau sub formă de convenţie consulară. Aceste acte juridice se încheie, de regulă, în numele statelor şi nu a guvernelor. Consimţămîntul poate fi exprimat şi implicit, atît prin stabilirea relaţiilor diplomatice, dacă nu există o indicaţie contrară, cât şi prin acceptul statu- lui de reşedinţă ca statul trimiţător să înfiinţeze posturi consulare pe teritoriul său.703
Sunt cazuri când acordul de stabilire a relaţiilor consulare poate fi încheiat sub forma de schimb de note prin care părţile au convenit să trimită şi să primească consuli.704
Stabilirea şi încetarea relaţiilor consulare poate fi o acţiune independentă de stabilirea şi în- cetarea relaţiilor diplomatice. În principiu, este posibil ca între două state să existe relaţii diplo- matice, însă să nu existe (pentru o anumită perioadă) relaţii consulare.705 Concomitent, pot exista relaţii consulare între state în lipsa relaţiilor diplomatice.706 Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 1963 în art. 2 al. 3 stabileşte că “ruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relaţiilor consulare”. Exemplu poate servi cazul ruperii relaţiilor diplo- matice între Uniunea Sovietică şi Statul Israel în 1953, 1956, 1967 şi existenţa relaţiilor consulare între aceste state (în anumite perioade) pînă la restabilirea relaţiilor diplomatice în 1991. Suspen- darea relaţiilor diplomatice în cazul nerecunoaşterii guvernelor apărute la cîrma unui stat pe căi neconstituţionale, nu are nici o relevanţă asupra relaţiilor consulare.707
Încetarea relaţiilor consulare are loc prin aceleaşi procedeu prin care au fost stabilite, adică prin exprimarea consimţămîntului expres de către state. În cazul ruperii relaţiilor diplomatice între două state relaţiile consulare continuă să existe dacă nu a fost specificată direct ruperea lor.
Relaţiile consulare pot înceta în cazul dispariţiei prin căi constituţionale a statelor ca subiecte a relaţiilor internaţionale. Această dispariţie poate fi produsă prin divizare (cazurile dispariţiei URSS, Iugoslaviei, Cehoslovaciei) sau prin unire (cazurile unirii Siriei cu Egiptul, între 1958-1961; Senegalului cu Gambia, între 1982-1989; Tanganiykăi cu Zanzibarul, în 1964). Toate aceste cazuri au dus la încetarea relaţiilor consulare cu subiectele dispărute şi stabilirea relaţiilor consulare cu noile subiecte.
Dacă unele subiecte de drept internaţional dispar din cauza ocupării ilegale a acestora relaţiile consulare pot fi menţinute. Exemplu poate servi cazul cu Estonia, care în 1940 şi-a păstrat consu- latele la Los Angeles şi New York în pofida pierderii statutului de subiect de drept internaţional graţie “alipirii” la fosta Uniune Sovietică. Un caz similar a avut loc în sec. al XIX-lea, cînd Statul Papal şi-a menţinut consulatele sale în SUA şi după desfiinţarea sa, prin ocuparea de către Regatul Italiei în 1870.
Închiderea posturilor consulare nu duce în mod automat la încetarea relaţiilor consulare. Părţile pot conveni la alte modalităţi de a-şi reprezenta interesele consulare, inclusiv prin delega- rea împuternicirilor unei terţe ţări.