Posturile consulare diferă după rang şi categorie. Rangul postului consular este în funcţie de clasa şefului postului consular. Convenţia de la Viena din 1963 stabileşte patru clase ale şefilor posturilor consulare (art. 9):
- consuli generali;
- consuli;
- viceconsuli;
- agenţi
Rangul postului consular este echivalent clasei şefului postului consular: consulatul general este condus de un consul general, consulatul este condus de un consul, viceconsulatul este condus de un viceconsul şi o agenţie consulară de sine stătătoare este condusă de un agent consular.
Doctrina de drept consular reiese, ca în funcţie de natura sarcinilor care necesită să le îndeplinească şi de gradul de participare la realizarea scopurilor activităţii consulare, membrii postului consular se împart în trei categorii: personalul consular, personalul tehnico-administra- tiv şi personalul de serviciu.710
Convenţia de la Viena din 1963 (art. 1) distinge patru categorii de personal:
- şeful de post consular (“persoana însărcinată sa activeze în această calitate”);
- funcţionarii consulari (“orice persoană, inclusiv şeful de post consular, însărcinată în aceasta calitate cu exercitarea funcţiilor consulare”);
- angajaţii consulari (“persoana angajată în serviciile administrative sau tehnice ale postului consular”);
- membrii personalului de serviciu (“orice persoană afectată serviciului casnic al unui post consular”).
Structura posturilor consulare diferă de la ţară la ţară şi este în dependenţă de necesitatea în- deplinirii funcţiilor consulare, volumul de servicii acordate în limitele circumscripţiei consulare respective şi posibilităţile financiare ale statului trimiţător. De regulă, un post consular include: cancelaria, serviciul vize şi paşapoarte, serviciul asistenţă consulară, serviciul economic, serviciul administraţie, comunicaţii şi securitate.
Numirea şi admiterea unui şef de post consular este un act care are loc între două state. Atît numirea, cît şi admiterea sînt acte unilaterale, însă prin specificul realizării lor, reieşind din sco- pul final al procedurii, ele devin un act internaţional bilateral, care în dreptul internaţional se numeşte “raport de numire consulară”. Raportul numirii consulare este constituit din doua elemen- te: a) transmiterea patentei consulare şi cererea de admitere a persoanei concrete la exerciţiul funcţiilor consulare; b) hotărîrea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercita- rea funcţiilor consulare, care poartă denumirea de exequatur.
În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de funcţii consulare există două modalităţi:
- pentru admiterea diplomatului în calitate de şef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice este necesară o simplă notificare, făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă;
- pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de obţinut geranţa consulară, care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă.
Numirea oricărui funcţionar consular, în afară de şeful de post consular, necesită doar proce- dura notificării numirii. Statul de reşedinţă este în drept să ceară statului trimiţător ca notificarea să fie efectuată cu suficient timp pînă la numire şi prezentarea la post.
Admiterea oricărui funcţionar consular, în afară de şeful postului consular, este bazată în de- clararea funcţionarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă. În cazul cînd statul de reşedinţă declară explicit, sau lasă de înţeles, că funcţionarul consular numit nu este persona grata, statul trimiţător este obligat de a revoca numirea funcţionarului respectiv. Declararea funcţionarului consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată, în unele cazuri, sub formă de eliberare a vizelor de întrare în ţara de reşedinţă.