Principiul suveranităţii complete şi exclusive a statelor în spaţiul său aerian este unul din princi- piile de bază ale dreptului internaţional aerian. Acest principiu este stabilit atât prin prevederile Convenţiei de la Chicago din 1944, cît şi de către legislaţia internă a fiecărui stat.784
Convenţia referitoare la aviaţia internaţională de la Chicago, din 1944, recunoaşte statului suveranitatea completă şi exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său (art. 1). Prin „teritoriu”, Convenţia înţelege „regiunile terestre şi apele teritoriale adiacente aflate sub su- veranitatea, suzeranitatea, protecţia sau mandatul acelui stat” (art. 2).
În baza acestei suveranităţi, „nici о aeronavă a unui stat contractant nu va putea survola teri- toriul altui stat sau ateriza pe acest teritoriu, fără a fi obţinut о autorizaţie printr-un acord special sau în vreun alt fel, şi conform condiţiilor stabilite” (art. 3).
Nu este nevoie de о autorizaţie prealabilă pentru aeronave ce nu sînt folosite pentru servicii aeriene internaţionale regulate şi care tranzitează, fără escală sau cu escală necomercială, spaţiul aerian al unui stat. Totuşi, fiесаге stat contractant îşi rezervă dreptul de a cere, din motive de securitate a zborului, ca aeronavele care doresc să survoleze „regiuni inaccesibile sau care nu sînt prevăzute cu instalaţii adecvate navigaţiei aeriene, să urmeze itinerarii prescrise sau să obţină о autorizaţie specială” (art. 5).
Convenţia face distincţie între „servicii aeriene neregulare“ şi „servicii aeriene regulare“ (art. 6), serviciile regulate desfăşurându-se pe baza unei autorizaţii prealabile din partea statului sur- volat, beneficiind de regularitatea orarelor, rutelor, programelor, frecvenţelor.
În virtutea suveranităţii sale, statul: poate stabili prin legislaţia sa internă regimul de zbor şi desfăşurarea activităţilor naţionale şi internaţionale în spaţiul aerian, având dreptul de a crea (în scopul apărării şi securităţii) zone aeriene interzise; reglementează regimul intrării, ieşirii, navigaţiei în spaţiul său aerian; îşi eхеrсită dreptul de jurisdicţie asupra aeronavelor civile aflate între frontierele sale, cu excepţiile prevăzute în acordurile internaţionale; fixează rutele aerie- ne; are dreptul de control sanitar şi vamal, indicând şi aeroporturile deschise traficului aerian internaţional; reglementează utilizarea instalaţiilor necesare navigaţiei aeriene, inclusiv a servi- ciilor radioelectrice şi meteorologice (art. 9, 11, 12, 13).
Convenţia interzice cabotajul (transportul de poştă, de mărfuri şi de călători între două puncte situate pe teritoriul statului pentru aeronavele altor state (art. 7).
În afară de aceasta, aplicând principiul suveranităţii statelor asupra spaţiului aerian de deasu- pra teritoriului său, Convenţia de la Chicago din 1944 prevede că avioanele trebuie înmatriculate într-un singur stat şi că aceasta se efectuează în conformitate cu legile acelui stat. Orice aeronavă are naţionalitatea statului în care este înmatriculată şi ea trebuie să poarte semnele naţionalităţii şi pe cele de înmatriculare care îi sînt proprii.
De menţionat, că în privinţa spaţiului aerian al fiecărui stat, regimul său juridic este stabilit prin acte legislative interne. În afară de aceasta, în legătură cu activităţile spaţiale care şi-au luat startul la 4 octombrie 1957 prin lansarea primului satelit artificial al Pământului, a apărut proble- ma delimitării spaţiului aerian de spaţiul cosmic. În doctrină există părerea, că această delimitare ar putea fi recunoscută în mod convenţional la înălţimea de 100-110 km de la suprafaţa mării.785 Principiul libertăţii zborurilor aeronavelor în spaţiul aerian internaţional. Acest principiu stabileşte regimul de drept al spaţiului aerian de deasupra mării libere şi de deasupra Antarcticii. Spaţiul menţionat se află în folosinţa comună a tuturor statelor şi în doctrina juridică poartă denumirea
de spaţiu aerian internaţional786 sau spaţiu aerian liber.787
Pe parcursul aflării sale în spaţiul aerian internaţional toate aeronavele sînt supuse jurisdicţiei statului de înmatriculare. Totuşi, libertatea zborurilor aeronavelor în spaţiul aerian internaţional deloc nu înseamnă libertatea absolută a zborurilor şi negarea anumitor reguli şi cerinţe prevăzute de convenţii internaţionale sau de Regulamentele ICAO.
Conform prevederilor Convenţiei de la Chicago din 1944, în spaţiul aerian de deasupra mării libere sînt valabile regulile de zbor ale aeronavelor stabilite de Convenţie (Anexa nr. 2). Statele- contractante ale Convenţiei sînt obligate să îndeplinească regulile menţionate şi să asigure o res- pectare strictă a regulilor de zbor în spaţiul aerian de deasupra mării libere de către aeronavele sale.
În spaţiul aerian de deasupra mării libere aeronavele, în mod formal, nu sînt obligate să ur- meze anumite rute sau trasee. Totuşi, din necesităţi de asigurare a securităţii zborurilor, s-a for- mat o practică cutumiară de a efectua zborurile în spaţiul aerian internaţional conform traseelor şi rutelor unanim coordonate în cadrul conferinţelor regionale ale ICAO.
De menţionat, că cerinţele şi regulile de zbor stabilite de către Convenţie şi Regulamentul ICAO sînt obligatorii doar pentru aeronavele aviaţiei civile, dar nu şi pentru aeronavele care au apartenenţă de stat (aeronavele militare). Acestor aparate de zbor (aeronavelor militare) li se recomandă de a se conduce de aceleaşi reguli şi cerinţe în timpul efectuării zborurilor în spaţiul aerian internaţional.
Principiul asigurării securităţii zborurilor în aviaţia civilă internaţională este un principiu relativ nou, care obligă statele:
- de a asigura garanţiile tehnice ale aeronavelor, aerogărilor, serviciilor de asigurare a zbo- rurilor şi securitatea rutelor aeriene;
- de a combate actele ilicite de amestec în activităţile aviaţiei
Dezvoltarea aviaţiei civile internaţionale este imposibilă fără asigurarea din partea statelor a securităţii zborurilor. Convenţia de la Chicago din 1944 a stabilit cerinţele privind tehnica securităţii aeronavigaţiei internaţionale, care sînt prevăzute atât în Convenţie, cît şi în 18 Anexe la Convenţie. Cerinţele menţionate necesită o perfecţionare şi renovare permanentă, funcţie ce este îndeplinită de către ICAO. În cadrul ICAO sînt adoptate regulamente, reguli, standarde, recomandări etc., privind cerinţele tehnice faţă de aeronave, calificarea personalului, înmatri- cularea aeronavelor, sistemele de telecomunicaţii, hărţile aeriene, caracteristicile aeroporturilor, regulile de zbor şi multe alte probleme privind eficacitatea aeronavigaţiei.
În legătură cu cazurile de terorism privind aeronavele, ICAO a perfectat noi cerinţe pri- vind asigurarea securităţii pasagerilor, a echipajelor, a personalului aerogărilor (Anexa nr. 17 la Convenţia de la Chicago.
Problemele legate de asigurarea securităţii aeronavelor sînt reglementate şi în convenţiile bilaterale privind colaborarea în domeniul aviaţiei civile.