Pin It

Primele explorări şi investigaţii ale spaţiului cosmic, care s-au iniţiat la 4 octombrie 1957 prin lansarea primului satelit artificial al Pământului, au evidenţiat necesitatea elaborării unor principii şi norme juridice, care să reglementeze relaţiile dintre state în privinţa spaţiului cosmic şi activităţilor spaţiale.

În apariţia şi dezvoltarea dreptului internaţional al spaţiului cosmic rolul principal l-a avut O.N.U, în cadrul căreia în 1958 s-a înfiinţat Comitetul pentru utilizarea paşnică a spaţiului cos- mic, divizat în două subcomitete – Subcomitetul pentru problemele tehnico-ştiinţifice şi Subco- mitetul pentru problemele juridice.795

Pe parcursul a mai mult de 30 de ani în cadrul acestui Comitet au fost elaborate principalele acte normative internaţionale care au format cadrul legal al Dreptului internaţional al spaţiului cosmic. Această activitate este reglementată şi în legislaţiile naţionale ale statelor care participă la explorarea şi utilizarea cosmosului şi a corpurilor cereşti.

De menţionat, că în literatura de specialitate din domeniul respectiv există unele neînţelegeri şi confundări privind terminologia utilizată. Spre exemplu, pentru a specifica denumirea a însăşi ramurii de drept internaţional public, care reglementează regimul juridic al spaţiului respectiv, cît şi relaţiile dintre subiectele care participă la explorarea şi utilizarea cosmosului, unii autori români (D. Popescu, A. Năstase)796 folosesc termenul „dreptul spaţiului extraatmosferic”, alţii (D. Mazilu)797 preferă termenul „dreptul spaţial”, terţii (G. Geamănu, M.I.Niciu, A.  Bolitineanu, I. Diaconu, Miga-Beşteliu)798 utilizează atît termenul „dreptul spaţial” cît şi termenele „dreptul cosmic”, „dreptul internaţional cosmic” sau „reglementarea juridică a spaţiului cosmic”.

În opinia noastră, termenul „dreptul spaţiului extraatmosferic” este nereuşit pentru a nomi- naliza ramura respectivă a dreptului internaţional public, dat fiind faptul că activităţile spaţiale pot fi efectuate atât în spaţiul cosmic cît şi în afara lui, inclusiv în atmosferă (spre exemplu, zborurile navelor cosmice „Shutle” şi „Buran”)799 şi chiar pe Pământ (lansarea obiectelor cos- mice şi întoarcerea lor), iar problema limitelor reale ale atmosferei este absolut nedeterminată (molecule de aer au fost fixate la distanţe de zeci de mii de cilometri de la globul pămîntesc).800 Deci, unde-i acest spaţiu, „extraatmosferic”, şi care activităţi pot fi calificate doar ca „activităţi extraatmosferice”?

La fel de nereuşită este şi tentativa de a utiliza termenele „dreptul spaţiului ultraterestru”801 sau „dreptul aerospaţial”802 pentru a determina zonele de acţiune a activităţilor cosmice şi a no- minaliza ramura respectivă a dreptului internaţional. Evident, că spaţiul ultraterestru include în sine atît spaţiul aerian cît şi spaţiul cosmic, regimul juridic al cărora este distinct. Cu atât mai mult, că până în prezent nu este rezolvată problema delimitării spaţiului aerian de spaţiul cosmic, chestie care „încurcă iţele” la infinit dat fiind faptul că asupra spaţiului aerian se răspândeşte principiul suveranităţii naţionale a statului, pe când spaţiul cosmic nu este supus acestui principiu.

Referitor la termenul „drept spaţial” menţionăm, că în dreptul internaţional public există deja noţiunile de „spaţii extrateritoriale” şi „spaţii de folosinţă internaţională” care cuprind spa- ţiul maritim, spaţiul aerian şi spaţiul cosmic în sensul utilizării lor în regim de domeniu public inter- naţional (în engleză „international commons”). Însă, în asemenea caz, utilizând termenul „dreptul spaţial” doar în sensul dreptului internaţional al spaţiului cosmic riscăm, totuşi, să comitem anumite confundări a noţiunilor de spaţiu din toate aceste trei domenii distincte ale dreptului internaţional public, care, după cum am indicat mai sus, au regimuri juridice diferite.

Pe de altă parte, credem că este o cale incorectă de a utiliza termene traduse mot a mot din franceză, spre exemplu, „droit de l’espace” şi „droit de l’espace extraatmosferique”, cu atât mai mult că francezii utilizează în paralel şi termenul „droit international cosmique”.803

În afară de aceasta, luând în consideraţie faptul că pioneri ai activităţilor cosmice au fost ruşii şi americanii, dar nu francezii, terminologia cea mai corectă este utilizată în limbile rusă şi engleză, francezii utilizând doar termeni traduşi din aceste limbi, şi, pare-se, nu totdeauna atât de reuşit.

În engleză, pentru a se evita aceste posibile confundări şi inexactităţi, nu se utilizează terme- nul „law of space”, ci „law of outer space” („dreptul extraspaţiului” sau „dreptul unui alt  spaţiu”, distinct de noţiunea de spaţiu la general şi, bineînţeles, de cel al spaţiului aerian). Acest moment indică clar şi fără echivoc, că termenul menţionat se referă doar la spaţiul cosmic.804

La fel se procedează şi în rusă, care utilizează termenul concret - „международное кос- мическое право” („dreptul internaţional cosmic”), evitând astfel explicaţiile inutile pentru a preciza despre ce spaţiu sau ce domeniu de reglementare juridică este vorba.805

Posibil, că ar fi binevenit să introducem şi noi în uzanţă un termen mai concret şi mai bine conturat, care ar defini prin însăşi denumirea sa atât limitele spaţiale ale cosmosului şi ale corpu- rilor cereşti cît şi a activităţilor cosmice propriu zise şi a relaţiilor dintre subiectele care participă la ele. În viziunea noastră acest termen ar putea fi „dreptul internaţional al spaţiului cosmic” sau

„dreptul internaţional cosmic”.