În Acordul cu privire la activitatea pe Lună şi celelalte corpuri cereşti din 1979 se concretizează şi se dezvoltă unele prevederi ale Tratatului cu privire la spaţiul cosmic din 1967 şi se contribuie la dezvoltarea dreptului internaţional al spaţiului cosmic.816
Acordul din 1979 se aplică, în primul rând, Lunii, dar şi celorlalte corpuri cereşti din interio- rul sistemului nostru solar, cu excepţia Pământului. De asemenea, el nu se aplică materiei extra- terestre care ajunge pe suprafaţa Pământului prin mijloace naturale (art. l, pct. l şi 3).
Acordul reafirmă că toate activităţile statelor pe Lună şi celelalte corpuri cereşti trebuie să se facă „în interesul păcii şi securităţii internaţionale şi pentru încurajarea cooperaţiei internaţionale, cu luarea în considerare a intereselor respective ale tuturor statelor părţi” (art. 2).
Acordul din 1979 aduce elemente noi în precizarea principiului folosirii cosmosului numai în scopuri paşnice, precizând că el implică nefolosirea forţei sau ameninţarea cu forţa sau alte acte ostile pe Lună şi celelalte corpuri cereşti, sau împotriva Pământului, navelor cosmice, echipajelor lor sau împotriva altor obiecte spaţiale (art. 3, pct. 2).
Acordul interzice statelor părţi să „instaleze pe orbită circumlunară sau pe altă traiectorie în direcţia Lunii sau în jurul ei obiecte purtătoare de arme nucleare sau a oricărui tip de arme de distrugere în masă, nici să plaseze sau să folosească astfel de arme pe suprafaţă sau în subsolul Lunii” (art. 3, pct. 3). Prin aceste prevederi ale sale, acordul stabileşte un statut de denuclearizare a Lumi şi a celorlalte corpuri cereşti, interzicând toate armele de distrugere în masă, cum sînt: arma chimică, bacteriologică, etc. El prevede şi demilitarizarea Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti, inter- zicând statelor să amenajeze instalaţii militare pe ele, să construiască fortificaţii, să experimenteze diferite tipuri de arme şi să desfăşoare manevre militare pe corpurile cereşti.
Cu privire la activitatea spaţială a statelor pe corpurile cereşti, acordul le cere să ia în consi- derare interesele generaţiei actuale şi ale generaţiilor viitoare ale omenirii. De asemenea, statelor le revine obligaţia ca prin activitatea lor spaţială, inclusiv pe corpurile cereşti, să favorizeze ridi- carea nivelului de viaţă şi a condiţiilor de progres şi dezvoltarea economică şi socială a omenirii” (art. 4, pct. 1). O altă cerinţă prevăzută în acord este ca statele şi organizaţiile internaţionale, în activitatea lor pe corpurile cereşti, să aplice principiul cooperării internaţionale şi al asistenţei mutuale între ele (art. 4, pct. 2).
Acordul din 1979 cuprinde mai multe reguli referitoare ia informarea care trebuie asigurată de state şi de O.N.U. privind activităţile desfăşurate pe corpurile cereşti.
Statelor le revine obligaţia de a informa Secretarul general al O.N.U., publicul şi comunitatea ştiinţifică internaţională despre activitatea lor pe corpurile cereşti. În cadrul acestei informări trebuie comunicate programul activităţilor lor pe corpurile cereşti, ca şi obiectele spaţiale care urmează să ajungă pe ele şi locul unde aceste obiecte îşi vor desfăşura activitatea pe corpul ce- resc, cît şi durata misiunii lor. De asemenea, statele au datoria de a informa Secretarul general al O.N.U. şi întreaga omenire despre rezultatele obţinute de misiunile lor pe corpurile cereşti, inclusiv în domeniul cercetărilor ştiinţifice. În desfăşurarea acestor activităţi pe corpurile cereşti este necesară evitarea suprapunerilor de activităţi ale diferitelor state, prin consultări între statele care desfăşoară activităţi spaţiale pe aceste corpuri.
Statelor le revine şi obligaţia de a informa Secretarul general al O.N.U. şi întreaga omenire despre orice fenomen descoperit pe Lună şi celelalte corpuri cereşti, sau în spaţiul cosmic de natură să constituie un pericol pentru viaţa şi sănătatea omului sau pentru orice altă formă de viaţă organică (art. 5).
Statele au şi obligaţia de a informa Secretarul genera] al O.N.U. şi celelalte state despre regiu- nile de pe corpurile cereşti care prezintă un interes ştiinţific special pentru omenire (art. 7. pct. 3), precum şi despre resursele naturale descoperite pe corpurile cereşti (art. 11, pct. 6).
În general, tratatele de drept cosmic cuprind numeroase prevederi referitoare la informaţiile pe care trebuie să le comunice statele şi organizaţiile internaţionale ce desfăşoară activităţi spaţiale. Aceste dispoziţii ale tratatelor se constituie într-un sistem care a dus la conturarea „instanţei informării”, în dreptul internaţional al spaţiului cosmic. Această instituţie exprimă dreptul întregii omeniri de a cunoaşte activitatea spaţială şi rezultatele ei şi de a beneficia de ea toate ţările şi popoarele.
Acordul din 1979 contribuie la precizarea principiului libertăţii cosmosului, prin aplicarea acestuia la corpurile cereşti. El precizează libertatea tuturor statelor, fără nici o discriminare, de a desfăşura cercetări ştiinţifice pe Lună şi celelalte corpuri cereşti (art. 6, pct. 1). În temeiul acestei libertăţi, statele au dreptul de a culege, de a ridica eşantioane, minerale sau de altă natură de pe corpurile cereşti. Eşantioanele ridicate rămân în păstrarea statelor care le-au ridicat şi ele pot fi folosite în scopuri paşnice (art. 6, pct. 2). De asemenea, statele au dreptul de a folosi o „cantitate rezonabilă” din mineralele aflate pe corpurile cereşti pentru susţinerea activităţii lor ştiinţifice.
Statelor le revine obligaţia, ca în cadrul activităţii lor ştiinţifice pe corpurile cereşti, să facili- teze schimburile de personal ştiinţific între ele, ca şi de la alte persoane care lucrează în instalaţiile existente pe corpurile cereşti (art. 6, pct. 3).
Acordul din 1979 reglementează şi „libertatea de deplasare” a obiectelor spaţiale şi a astronauţilor pe corpurile cereşti (art. 8). În temeiul acestei libertăţi, statele au dreptul de a aseli- niza obiecte spaţiale şi de a lansa astfel de obiecte de pe Lună, în alte direcţii ; dreptul să-şi plaseze astronauţii şi obiectele spaţiale, staţii spaţiale, instalaţii în orice loc de pe suprafaţa sau subsolul corpurilor cereşti; dreptul astronauţilor, vehiculelor, staţiilor spaţiale, etc. de a se deplasa, în mod liber, pe corpurile cereşti (art. 8, pct. 2).
Acordul din 1979 consacră o nouă instituţie a dreptului internaţional cosmic şi anume aceea a ”rezervaţiilor ştiinţifice internaţionale”, de pe corpurile cereşti. Se are în vedere acele regiuni ale corpurilor cereşti care prezintă pentru omenire un interes ştiinţific special. Stabilirea acestor
„rezervaţii ştiinţifice internaţionale” se face prin acorduri încheiate de către state, pe baza cărora regiunile respective primesc un statut internaţional, în vederea protejării lor (art. 7, pct. 3). Ele sînt patrimoniul comun al întregii omeniri şi deschise accesului tuturor statelor.
În vederea desfăşurării de activităţi pe corpurile cereşti prezintă importanţă instalarea pe ele, de către state, de „staţii spaţiale”. Acordul din 1979 stabileşte dreptul fiecărui stat de a instala staţii spaţiale pe corpurile cereşti (art. 9), care trebuie să ocupe numai suprafaţa necesară a corpului ce- resc pentru „satisfacerea necesităţilor staţiei”. Statul care instalează o astfel de staţie are obligaţia să informeze despre acest lucru Secretarul general al O.N.U., precizând locul unde a fost instalată staţia, cu ce scopuri şi să-i comunice periodic dacă ea continuă să funcţioneze (art. 9, pct. 1).
Statului căruia îi aparţine staţia spaţială îi revine numai o jurisdicţie funcţională, asupra tere- nului unde a fost instalată staţia. Această jurisdicţie se menţine numai atâta timp cît funcţionează staţia spaţială. În amplasarea staţiei spaţiale, statul respectiv trebuie să ia în considerare cerinţa de a nu împiedica exercitarea dreptului celorlalte state de a stabili staţii spaţiale pe acel corp ceresc (art. 9, pct. 2).
Ca regulă generală, acordul prevede că statele îşi păstrează jurisdicţia şi dreptul lor de pro- prietate asupra vehiculelor spaţiale lansate de ele pe un corp ceresc, ca şi asupra instalaţiilor, echipamentelor şi staţiilor spaţiale instalate de ele, pe corpurile cereşti.
Referitor la asigurarea vieţii, sănătăţii persoanelor care lucrează în staţii spaţiale de pe corpu- rile cereşti acordul din 1979 prevede următoarele: astronauţii aflaţi în pericol pe un corp ceresc au dreptul să folosească materialele, vehiculele, instalaţiile, echipamentul şi rezervele de pe acel corp ceresc, care aparţin altor state. Acordul stipulează: „toate vehiculele, materialele, staţiile, instalaţiile şi echipamentul parţial aflat pe Lună sînt accesibile celorlalte state” (art. 15, pct. 1). De asemenea, statele au datoria de a lua toate măsurile posibile pentru salvarea astronauţilor aflaţi în pericol pe un corp ceresc (art. 10). Statelor le revine şi obligaţia de a informa statul de lansare şi Secretarul general al O.N.U. despre descoperirea unui obiect spaţial sau a unor elemente consti- tutive, care au ajuns pe un corp ceresc (art. 13).
Acordul din 1979 declară Luna şi celelalte corpuri cereşti ca fiind ”patrimoniul comun al ome- nirii” (art. 11, pct. 1). Din această natură juridică a corpurilor cereşti decurg următoarele: a) cor- purile cereşti nu pot face obiectul unei apropriaţiuni naţionale, nici a proclamării suveranităţii statelor asupra lor, ca urmare a ocupării sau folosirii acestora, sau printr-un alt mijloc (art. 11, pct. 2); b) suprafaţa şi subsolul corpurilor cereşti nu pot deveni proprietatea statelor, organizaţiilor in- ternaţionale guvernamentale sau neguvernamentale, sau a persoanelor fizice ori juridice (art. 11, pct. 3); c) instalarea pe suprafaţa sau în subsolul corpurilor cereşti de personal, vehicule, materia- le, instalaţii, staţii sau echipament spaţial, inclusiv realizarea de lucrări pe suprafaţa lor, nu creează un drept de proprietate a statului de lansare asupra zonei ocupată de aceste obiecte spaţiale şi de astronauţi; d) statele au dreptul să exploreze şi să folosească corpurile cereşti în condiţii de ega- litate, fără nici o discriminare, în conformitate cu dreptul internaţional şi dispoziţiile Acordului din 1979 (art. 11, pct. 4).
Acordul din 1979 stabileşte unele dispoziţii generale referitoare la explorarea şi folosirea re- surselor naturale ale corpurilor cereşti, cerând statelor să instituie un regim internaţional pentru explorarea şi folosirea resurselor naturale ale corpurilor cereşti. Acest regim urmează să fie sta- bilit în momentul când statele vor trece la acţiuni sistematice de explorare şi folosire a resurselor naturale ale corpurilor cereşti (art. 11, pct. 5). Acest regim internaţional al resurselor naturale ale corpurilor cereşti trebuie să aibă următoarele scopuri: să asigure punerea în valoare a acestor re- surse, în mod sistematic şi fără pericole; să fie asigurată administrarea lor raţională; să se asigure tuturor statelor posibilitatea de explorare şi folosire a resurselor naturale ale corpurilor cereşti, în folosul întregii omeniri; să se asigure o repartizare echitabilă a avantajelor obţinute din exploata- rea resurselor naturale ale corpurilor cereşti tuturor statelor (art. 11, pct. 7).
Dispoziţiile Acordului din 1979 se aplică şi organizaţiilor internaţionale guvernamentale, care desfăşoară activităţi spaţiale.
Pentru nerespectarea dispoziţiilor Acordului din 1979 răspund statele, ca şi pentru eventua- lele accidente care se pot produce pe corpurile cereşti şi care produc daune obiectelor spaţiale sau astronauţilor altor state. Totodată, statele au dreptul de inspecţie şi control pentru a verifica legalitatea activităţii spaţiale de pe corpurile cereşti (art. 15, pct.).
Acordul din 1979 reglementează un drept de consultaţii între state atunci cînd unul din- tre ele consideră că un alt stat parte la acord nu respectă obligaţiile care îi revin din acest act internaţional (art. 11 pct. 2).