A. Reglementări generale
Problema transportării deşeurilor845 prezintă o chestiune majoră pentru comunitatea internaţională, dat fiind faptul că o cantitate prea mare de deşeuri se transportă pe distante lungi, fiind un pericol pentru mediul înconjurător. De menţionat, că în unele ţări standardele privitoare la tratare şi depozitare sunt îngăduitoare şi, drept consecinţă, tratarea şi depozitarea deşeurilor sunt foarte ieftine. Dar transferarea deşeurilor dintr-o ţară cu standarde exigente de mediu (si, deci, cu costuri mari de tratare si depozitare) în ţări în care aceste operaţii nu sunt foarte cos- tisitoare, nu este o opţiune adecvată pe termen mediu şi lung. Oricum, transportul deşeurilor trebuie minimizat în vederea reducerii riscului de accidente şi economisirii resurselor.846 Politica UE stabileşte că, pe teritoriul Europei, deşeurile trebuiesc depozitate în locuri cât mai apropiate de acela în care au fost produse (principiul proximităţii)..
La cererea Adunării Generale a ONU, Consiliul de Administrare al PNUE, după adopta- rea liniilor directoriale şi principiilor privind gestionarea raţională din punct de vedere ecolo- gic a deşeurilor periculoase, a reunit un grup de experţi tehnici şi juridici în vederea elaborării unei Convenţii generale în domeniu. Ca urmare a acestui fapt, la 22 martie 1989 a fost semnată Convenţia de la Bazel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi eliminării acestora.847
Una din reglementările principale a documentului este aceea ca fiecare stat parte trebuie să adopte dispoziţiile necesare pentru a veghea ca producţia de deşeuri periculoase şi alte deşeuri, în interiorul ţării, să fie redusă la minimum, ţinând seama de considerentele sociale, tehnice şi economice. Eliminarea deşeurilor va trebui să se efectueze într-un loc pe cât mai aproape posibil de cel al producerii lor, pentru a reduce transportul lor internaţional. Unele mişcări transfrontiere de deşeuri periculoase sunt interzise. Toate transporturile autorizate în principiu sunt supuse unei proceduri minuţioase cuprinzând în special: notificarea oficială cu confirmarea de primire, elaborarea de contracte între exportator şi eliminator specificându-se o gestiune raţională din punct de vedere ecologic a deşeurilor, documente scrise care să însoţească deşeurile de la locul lor de origine la cel de eliminare; garanţii în privinţa întreprinderilor abilitate pentru transport şi eliminarea, ambalajul şi etichetajul etc. Traficul ilicit există atunci când: fără consimţământul real al autorităţilor statului importator, fără respectarea numeroaselor reguli ale Convenţiei şi dacă eliminarea nu se efectuează conform dispoziţiilor acesteia. Dacă se descoperă trafic ilicit prin faptul statului de unde provin deşeurile periculoase, acesta trebuie ca să vegheze ca deşeurile să fie repartizate de o altă manieră licită; dacă infracţiunea provine din partea statului importator, acestuia îi incumbă obligaţiile respective. Fiecărui stat îi revine obligaţia de a lua măsuri menite să reprime traficul ilicit.
Ca principii de bază Convenţia consacră: principiul nediscriminării între ţări; principiul con- simţământului prealabil al ţărilor implicate şi principiul adecvării instanţelor de eliminare finală.
Accentul este pus pe posibilitatea pentru un stat de a interzice accesul pe teritoriul său al deşeurilor periculoase de origine străină şi a favoriza eliminarea lor în ţara unde s-au produs.
De asemenea, este interzis exportul de deşeuri: în Antarctica, către statele-părţi care au noti- ficat această interdicţie, către statele-părţi care nu şi-au manifestat în scris consimţământul lor şi către statele nepărţi la document.
Prin art. 11 se instituie o derogare de la principiu întrucât părţile pot încheia acorduri regio- nale ori multilaterale cu orice ţară. Dacă termenii acestor acorduri sunt raţionali din punct de vedere ecologic, câmpul de aplicare este determinat prin liste de categorii, de caracteristici, de pericole şi de operaţii de eliminare.
Principiul care guvernează toate modalităţile de transport de deşeuri periculoase către o altă ţară este că toate statele pe teritoriul cărora penetrează deşeuri periculoase trebuie să primească, în timp util, o informare completă asupra operaţiei prevăzute, în scopul de a-i permite să ia măsurile care pot fi necesare şi, în special, spre a putea evalua efectele acţiunii ce se intenţionează să se desfăşoare.
Potrivit principiului menţionat în art. 29 al directivelor PNUE, statele ar trebui să adopte reguli de drept intern care să rezolve problemele răspunderii transfrontiere de deşeuri toxice ori periculoase.
Ele trebuie, totodată, să ia măsurile necesare pentru ca legile în domeniu să fie compatibile cu cele ale altor state, acţionând, la nevoie, în vederea armonizării regulilor în cauză.
B. Regimul internaţional al deşeurilor toxice
Problemele deşeurilor toxice ori periculoase au devenit o preocupare majorată a tuturor sta- telor. Din ce în ce mai frecvent se descoperă depozite de deşeuri toxice şi trafic ilegal cu acestea, precum afacerile Love Canal în SUA, sau scandalul din ţările de est Europene (deşeuri pericu- loase germane).848
Din punct de vedere juridic, o chestiune prealabilă o reprezintă definirea noţiunii de deşeuri. Astfel, Directiva-cadru a comunităţilor europene din 15 iunie 1975 (75/442, J.C.C.E.
nr.L.194/39, din 25.07.1975), care a stabilit linii directoare ale reglementării comunitare în dome- niu, consideră ca deşeu orice substanţă ori obiect de care deţinătorii se desistează ori au obligaţia de ase desista în virtutea dispoziţiilor naţionale în vigoare, dar, după cum se poate observa, docu- mentul nu ţine seama de posibilitatea de reciclare.
În unele cazuri deşeuri sunt considerate drept materii prime derivate care ar trebui reutili- zate, fie reciclate.
Cea mai completă definiţie rămâne cea exprimată într-un document al OCDE din toamna anului 1987. Astfel, acesta determină, într-o primă anexă, raţiunile pentru care materialele sunt destinate eliminării (produse situate în afara normelor, materii deversate accidental, pierdute, contaminate etc.).
Analiza reglementărilor internaţionale evidenţiază două probleme principale în acest dome- niu: Gestionarea şi fluxul transfrontalier al deşeurilor periculoase.
Evidenţa deşeurilor se efectuează în conformitate cu formele statistice nr.1- deşeuri toxice şi nr.2 – deşeuri. Forma nr.1 – deşeuri toxice este prezentată anual la 25 ianuarie de către persoanele juridice în activitatea cărora se formează, utilizează şi neutralizează deşeuri toxice. Forma nr.2- deşeuri se prezentă la 20 ianuarie anual de către persoanele juridice cu numărul salariaţilor peste 20 persoane şi mai mult, indiferent de forma de proprietate, la care se formează, se utilizează sau se livrează deşeuri.
Conform datelor statistice în anul 1999 au fost generate 2147,2 mii tone deşeuri, inclusiv 695,6 deşeuri aferente industriei alimentare şi băuturi, 288,9 mii tone deşeuri de la întreprinderile de extracţie, 254,6 tone deşeuri de la gospodăriile locative şi comunale.
Modul de utilizare a deşeurilor prevede prelucrarea sau folosirea acestora în procesul de fa- bricare a produselor, executarea lucrărilor sau obţinerea energiei în toate domeniile economiei naţionale.
Moldova nu dispune de nici un poligon pentru înhumarea deşeurilor toxice. Totodată volu- mul deşeurilor toxice este destul de impunător, constituind la finele anului 1999 – 11267,8 tone, dintre ele deşeuri cu conţinut de ferocianură - 6622,9 tone, deşeuri de pesticide – circa 2000 tone, deşeuri galvanice – circa 1000 tone, deşeuri petroliere - 290, 8 tone (conform raportului statistic nr.1- deşeuri toxice).
Densitatea înaltă a localităţilor urbane şi rurale nu permite construcţia şi exploatarea unui astfel de poligon, din care cauză la gunoiştile pentru deşeuri menajere s-au transportat de la unele întreprinderi, fără autorizaţia organelor administrative, reziduuri care de cele mai multe ori conţin hidroxizi ai metalelor grele şi alte substanţe toxice, rezultate mai ales din procesele de epurare a apelor reziduale ale secţiilor galvanice.
Gestionarea deşeurilor în localităţile rurale se efectuează la un nivel extrem de scăzut. Majo- ritatea deşeurilor menajere şi de producţie sînt evacuate la depozitele de deşeurilor, depozitarea fiind unica metodă de eliminare a deşeurilor menajere. Conform datelor Inspectoratului Ecolo- gic de Stat, din cele 1784 de rampe pentru depozitarea şi neutralizarea deşeurilor 1453 nu cores- pund cerinţelor. Situaţia ecologică este agravată în mod deosebit de complexele animaliere şi gospodăriile private. Mii de tone de dejecţii animaliere se colectează în locuri ne amenajate, de unde precipitaţiile atmosferice le spală, poluând resursele de apă de suprafaţă şi subterane.
Deşeurile de la întreprinderile de extracţie sunt stocate pe terenurile adiacente minelor şi carierelor, ocupând o suprafaţă de 31 ha, ceea ce generează poluarea continuă a resurselor acva- tice, degradarea solurilor, utilizarea neraţională a resurselor funciare. Pe parcursul anului 1999 au fost generate 288,9 tone de deşeuri de la întreprinderile de extracţie, fiind utilizate 167,6 tone (actualmente sunt acumulate circa 5 000 mii tone de deşeuri).
În conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 30 din 15 ianuarie 2001 “Cu privire la măsurile de depozitare centralizată şi neutralizare a pesticidelor inutilizabile şi interzise”, ministerele, departamentele, autorităţile publice locale, societăţile pe acţiuni, alţi agenţi economici sunt obligaţi să întreprindă acţiuni în vederea pregătirii deşeurilor de pesticide pentru depozitarea lor centralizată. În urma inventarierii deşeurilor existente au fost estimate cantităţile reale de pesticide stocate în depozite, care constituie 1978 tone, inclusiv 717 tone de pesticide interzise.
C. Reglementări internaţionale
Politicile occidentale privitoare la protecţia mediului şi a resurselor naturale au căpătat o tot mai mare amploare in anii ’80. Cauza a fost legată de faptul ca daunele aduse mediului sunt departe de a fi menţinute sub control. Din fericire, in ultimii ani, tot mai mulţi oameni devin conştienţi de aceste pericole şi cer acţiuni mai energice la nivel naţional, european si internaţional pentru protecţia mediului înconjurător.
Ca rezultat al acestei îngrijorări, a crescut numărul masurilor din domeniul politicilor de me- diu, de la cele legate de legislaţie la cele din domeniul politicilor financiare. In particular, tratatul de la Amsterdam pus pe primul plan principiul “sustainable development”, adică al dezvoltării suportabile, precum si prioritatea protecţiei mediului înconjurător. Astfel strategia in acest domeniu a Uniunii Europene a devenit mai pragmatica şi mai diversificata, acoperind toate sectoarele societarii şi îmbrăţişând o gamă largă de instrumente de lucru.
Câteva dintre problemele de mediu sunt în mod deosebit familiare cetăţenilor Europei. Unul dintre ele este cel al creşterii îngrijorătoare al cantităţii de deşeuri. La nivelul comunităţii europene rezultă anual un volum de deşeuri de cca. 2.000 de milioane de tone. Peste 40 de milioane de tone din cantitatea de mai sus (2%) sunt clasificate ca deşeuri toxice. In ultimii 6 ani, cantitatea de deşeuri generate a crescut cu cca. 10% pe an. Este evident ca aceasta tendinţa trebuie stopată dacă nu dorim să ne scufundăm în deşeuri. Uniunea Europeana şi-a definit şi urmăreşte punerea în aplicare a strategiei sale în acest scop.
Elemente ale acestei strategii sunt prezentate in continuare. Urmărim să aducem această informaţie la toate nivelurile locale si regionale, la cunoştinţa organizaţiilor neguvernamentale, la politicienii de la toate nivelurile, la partenerii sociali, la consumatori, la cetăţeni. Sperăm ca aceasta informaţie să dea o idee clara asupra modului în care fiecare poate contribui la rezolvarea problemei de mediu creată de deşeuri.