Diferendele economice internaţionale sunt raporturi juridice în care se opun interesele state- lor privitor la datorii, suma prejudiciilor, compensaţiilor ş.a.
Statele au dreptul la alegerea liberă a mijloacelor concrete de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale. Acestea pot fi negocierile, consultările părţilor, ancheta, procedurile de conciliere şi mediere, arbitrajul internaţional, examinarea judiciară, recurgerea la organizaţii sau la acorduri regionale.
Rezolvarea diferendelor în dreptul internaţional economic poate fi considerată ca o trăsătură distinctivă a acestuia faţă de dreptul internaţional general. Caracteristic pentru acest domeniu este organizarea rezolvării diferendelor economice internaţionale în cadrul organizaţiilor eco- nomice internaţionale, prin tehnici preluate de la mediere, conciliere şi arbitraj, precedate de încercări de a determina părţile să ajungă la o înţelegere fără a mai fi nevoie de intervenţia proce- durilor de soluţionare menţionate.881
O metodă avansată şi originală de soluţionare a diferendelor din sectorul relaţiilor comer- ciale internaţionale a fost instituită în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).882
Acordul OMC prevede un sistem comun de reguli şi proceduri aplicabile diferendelor apărute în cadrul oricăruia din instrumentele sale juridice (4.2 Capitolul XXIII). Principala responsabili- tate în aplicarea acestor reguli revine Consiliului General care acţionează ca Organ de Reglemen- tare a Diferendelor (ORD).
Unul din principiile importante prevăzute în aceste proceduri este acela că un diferend tre- buie prezentat la ORD de către Guvernul ţării membre, în vederea reglementării, numai după ce încercările de rezolvare a neînţelegerii prin consultări bilaterale au eşuat. Procedurile mai prevăd că pentru ajungerea la o soluţie reciprocă acceptabilă, cele două părţi pot cere directorului sau unei alte persoane să folosească bunele sale oficii pentru concilierea şi medierea între ele.
Numai dacă consultările sau eforturile de conciliere nu au dat rezultatele aşteptate, într-un interval de 80 zile, partea vătămată poate cere ORD declanşarea oficială a mecanismului de regle- mentare a diferendelor, prin stabilirea unui panel care să examineze plângerea.
Panelul este format din trei persoane, în afară de cazul în care părţile implicate în diferend nu convin că trebuie să fie cinci persoane. Numele lor sunt propuse de Secretarul OMC din lista ţinută de către acesta în care sunt înscrişi experţi înalt calificaţi, guvernamentali şi neguvernamentali.
Decizia privind structura panelului este de regulă adoptată în urma consultărilor cu părţile aflate în dispută. Într-o perioadă de şase până la nouă luni, panelurile trebuie să prezinte ORD rapoartele şi recomandările lor, în baza evaluării obiective a faptelor din cazul respectiv, precum şi a conformităţii măsurilor examinate cu prevederile din instrumentele juridice. Iniţial, panelul adoptă un raport provizoriu pe care părţile la diferend pot s-o comenteze şi chiar să ceară o şedinţă a panelului în care să aducă contraargumente. Ulterior panelul adoptă un raport final, care se transmite părţilor la diferend şi ORD. Raportul final este aprobate automat de ORD, dacă nu se decide, prin consens, de a nu-l accepta.
Fiind acceptat de către ORD raportul devine obligatoriu pentru părţile la diferend.883 Una din părţile la diferend poate face apel la raportul panelului în Organul de Apel, compus din şapte membri, numiţi de ORD.
Rapoartele Organului de Apel, pentru a deveni obligatorii, de asemenea, trebuie să fie adoptate de ORD. Acesta din urmă le aprobă automat, în caz că nu decide prin consens de a le respinge.
Controlul privind punerea în aplicare a rapoartelor panelurilor sau a Organului de Apel este efectuat de ORD. dacă unul din statele părţi la diferend nu se conformează cerinţelor din raport, celălalt stat poate cere ORD autorizarea de a recurge la contramăsuri sau de a suspenda aplicarea faţă de statul în cauză de concesii sau alte obligaţii comerciale. Această suspensie se poate referi la acelaşi sau alt sector comercial, nu asupra obligaţiilor care decurg din alt Acord OMC.
În cadrul Uniunii Europene un rol important în rezolvarea diferendelor economice aparţine Curţii Europene de Justiţie. Recunoaşterea jurisdicţiei obligatorii a Curţii este una din condiţiile pentru calitatea de membru al UE.
Curtea Europeană de Justiţie a UE este competentă:
- să reglementeze diferendele între state;
- să anuleze acţiunea actelor legislative şi a hotărârilor, adoptate de alte organe principale ale UE;
- să oblige statele membre ale UE să îndeplinească obligaţiunile asumate,
- să interpreteze normele de drept ale UE. La Curtea de Justiţie a UE pot să se adreseze:
- statele membre ale UE;
- organele de justiţie naţionale;
- persoanele fizice şi juridice. Hotărârile Curţii sun obligatorii.
În cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI), baza juridică pentru rezolvarea diferen- delor între statele membre este Statutul CSI (art. 16-18, art. 32).
Acordul privind Statutul Curţii Economice a CSI a fost semnat la 6 iulie 1992. În 1994 a fost adoptat Regulamentul Curţii Economice a CSI şi emisă prima decizie.
În scopul rezolvării anumitor tipuri de diferende economice se creează centre specializate, care au o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale. În baza Convenţiei de la Washington privind reglementarea diferendelor investiţionale dintre state şi rezidenţi, încheiat în 1965, a fost creat Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investiţiile (CIRDI). Convenţia a fost elaborată în cadrul Corpului Băncii Mondiale şi Centrul activează pe lângă BIRD.
În cazul când neînţelegerile apar între participanţii raporturilor economice internaţionale cu caracter privat (între persoane fizice şi juridice din diferite ţări), rezolvarea lor are loc în ca- drul instanţei naţionale (judecătorii economice sau arbitraje ale statelor) sau arbitraje comerciale internaţionale.
Arbitrajul comercial internaţional se instituie în baza dreptului naţional şi se conduce de aces- ta în activitatea sa. Termenul „internaţional” se referă la caracterul litigiilor pe care le examinează
– litigii economice internaţionale între persoane private.
Unele Arbitraje comerciale deţin autoritate recunoscută ca centru de rezolvare a litigiilor eco- nomice. Din ele fac parte Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional a Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris, Asociaţia Americană de Arbitraj, Institutul de Arbitraj a Camerei de Comerţ din Stocholm, Curtea de Arbitraj Internaţional din Londra.